Welcome to the summer, darling

Saptamana trecuta am fost sa-i vad pe Iris, in concert, in aer liber. In aer liber, sunteti cu mine? Intelegeti unde bat? Va vine sa credeti ca putem merge la un concert in aer liber? Aproape ca pot afirma ca, daca vara ar dura 6 luni, as putea sa trec (asa spun acum) peste 6 luni de iarna. Ei bine, simt. Nu mai exista dubiu. Pentru mine incalzirea globala nu exista, insa reciclez. In van sau nu, cel putin imi doresc si, poate, incet-incet, voi reusi sa schimb ceva. Oricat de putin. In bine. Nu puteam sa nu spun asta.

Revenind la Iris, imi fug degetele pe tastatura (ce vremuri cand spuneam ca mototolesc foaia din pricina palmelor umede), ajunsa in Centrul Vechi, am strigat cat am putut de tare. A venit vara! Imi vine sa scriu cu caps lock si sa pun zeci de semne de exclamare. A venit vara! Macar de doua-trei ori pot scrie. Dupa ce am dat binete noului anotimp si primului concert Iris in aer liber pe anul acesta, a inceput lungul (sper) inceput al verii. Si m-am dus.

Vineri am iesit la Baraka, unde atmosfera a fost destul d racoroasa, insa suficient de calda pentru a ma convinge, usor-usor, si cu ajutorul Andrei, dar mai ales al Elizei, ca sambata putem sa redeschidem oficial Baraka, impreuna.. Dar impreuna cu cata lume! Sambata panica vestimentara, incercarea de a parea boschetara-cool, fara sa se observe ca m-am straduit prea tare, cu haine suficient de lalai pentru a da impresia de “je m’en fiche”, insa suficient de… hmm… de cumva pentru a-mi putea da libertatea de a ma simti sexy atunci cand rad dand capul pe spate. Si, fetelor, intre noi fie vorba, stiti exact despre ce vorbesc aici!

Am ajuns la Baraka devreme, deoarece planul meu este sa plec intotdeauna devreme, pentru a pleca devreme, pentru a-mi face somnul de frumusete si a ma bucura de linistea unei zile cand nu trebuie sa ma trezesc (cum altfel) devreme decat daca asa doreste organismul meu. Hahaha, hihihi, foarte multa lume cunoscuta, suficienta cat sa-mi pot da seama care este raspunsul pentru Anca la intrebarea “Unde s-a mutat lumea din Gaia”. Habar n-am cine este lumea care vine sau venea in Gaia, cert este ca Baraka a venit cu o noua dimensiune a cuvantului socializare si, de ce nu, popularitate (implicit, nu-i asa?).

A fost vis. Muzica superba, oameni superbi, barmani misto, aer liber. Parc. Sa va mai spun? Se mai poate spune ceva? Pot sa va spun ca nu stiu exact cand si cum s-a facut 5 dimineata, dar stiu ca am zambit cu adevarat din suflet atunci cand am auzit pasarelele cantand si cand primele raze au rasarit printre ramuri.

Dragii mei, oficial, a venit vara. In forta. Si este adorabila.
O papusa care a inflorit

Vizita de presa 2 – Covasna

Am avut un week-end minunat. La propriu. Covasna este, pentru mine, un loc foarte special. Aici am venit impreuna cu bunicii mei multi ani la rand. Mi-ar placea tare mult ca in aceasta vara sa am o saptamana cu mofete si plimbari lungi acolo, alaturi de prietenii mei si de inca cineva care a reusit sa ma supere atat de tare astazi incat incep sa recalculez anumite planuri… singura. Dar sa trecem peste amanunte.

Am plecat in vizita de presa (termen pe care il folosesc de cand ma stiu ca la carte si de care rad colegii mei mai jurnalisti decat mine, care numesc vizita mea de presa “deplasare”. Refuz!). Problema mea cea mare este trezitul devreme. M-am gandit ca voi trece si peste asta si voi dormi linistita in autocar. Singurul lucru pe care nu-l luasem in considerare in acel moment este ca, la ora 6:00, este inca noapte, deci si mai deprimant.

Am reusit sa ma urnesc si sa ajung la Ateneu (punctul de intalnire) la ora stabilita – sambata, 7:30. Uf… La 8 am plecat catre destinatie. Cateva ore mai tarziu ajungeam in Covasna, intr-un decor de vis, cu o vreme de vis – mai cald decat in Bucuresti, soare incredibil si zapada exact cat trebuia.

N-am apucat sa ne instalam bine in camera hotelului Clermont (impreuna cu colega si prietena mea Oana), pentru ca am si fugit la… tratament. Mie mi-a revenit un masaj Sabai, cu pietre vulcanice.

Cand am auzit prima data despre aceste tipuri de terapii m-am gandit ca e frectie la picior de lemn – ce poate sa fie asa de misto la un masaj cu pietre?

Cand am fost in Tenrife, acum doi ani, am adus si cateva pietre vulcanice fine, pe care le pastrez in baie ca decor. Ei bine, cand am inceput masajul mi-am dat seama ca am gresit din nou, pentru ca nu am avut rabdarea sau cel putin curiozitatea sa ma lamuresc in legatura cu masajul cu pietre calde.

Dupa o ora si jumatate in care doamna Irina s-a ocupat de fiecare particica a corpului meu, de la talpi la fata, am uitat de orice grija, de orice stres sau ganduri pe care nu mi le doream prea tare. Trei tipuri de pietre dintre care unele circulare, sferice. Nu pot sa descriu cu exactitate senzatia pentru ca… trebuie sa incercati pentru a intelege. Da, intr-adevar, relaxare totala.

Am plecat cu o senzatie de bine, oarecum ametita de la masaj si m-am intors in camera destul de intunecoasa (din pacate, si, tot din pacate, fara vedere la peisajul superb ardelenesc) unde Oana incerca un somn de dupa-amiaza.

Dupra tratamentul Oanei am plecat la o plimbare lunga pana in centrul Covasnei. Orasul poate parea trist pentru cineva care nu stie cum arata aceasta zona vara. Pe timpul iernii nu sunt turisti, iar localnicii… ii numeri pe degete. Ne-am oprit la o carciuma ieftina, unde atmosfera ne-a dus catre discutii destul de strong despre viata, relatii, prietenii…

Asadar, sambata program de voie. Nu am ce sa le reprosez organizatorilor – cele trei PR-ite de nota 10: Dana, Isa si Ioana. Seara cina delicioasa si, din nou, program de voie. La mine a insemnat somn de pe la 23:30. M-am trezit in mijlocul noptii cu o durere incredibila de cap.

Duminica micul dejun apoi conferinta de presa. BTL ne-a prezentat ultima lor inovatie in materie de beauty: Exilis, un aparat cu doua functii extrem de importante – una, si cea mai interesanta din punctul meu de vedere, care lucreaza in profunzimea stratului de grasime, topind-o. Practic aparatul incalzeste grasimea transformand-o in stare lichida, fara sa distruga celulele. Sper ca am fost destul de pe inteles. Cea de-a doua functie, mai putin interesanta pentru mine personal in acest moment, de intinerire si respectiv tonifiere a pielii.

Prezentarea tinuta de cehul Tomas, desi a durat aproximativ o ora si jumatate, a fost extrem de interesanta si interactiva. Trebuie sa mai precizez ca grupul cu care am fost, colegele mele de la trusturi si publicatii concurente, au avut intrebari pertinente, care au adus sare si piper discursului.

N-am testat aparatul insa una dintre colegele mele de breasla (ador expresia asta a limbajului de lemn jurnalistic) a facut-o si ne-a impartasit impresiile – numai de bine.

Dupa-amiaza un gratar de toata frumusetea, cu muzica lautareasca pe fundal si hore in zapada. Am plecat cu bateriile incarcate catre un Bucuresti nins si trist.

In autocar m-am simtit ca dupa o tabara, cu cantece si foarte multa galagie productiva. Halucinanta poate?

Vorbeam despre PRi astazi si am ajuns la o concluzie cu care toata lumea a fost de acord: iti trebuie stofa. Nu e de ajuns sa iasa totul ca la carte, sa stii teoria perfect, sa stii sa te prefaci. Mai trebuie ceva – un anume tip de personalitate, o anume rabdare si reactii care nu se pot studia, venind la pachet cu tipul de personalitate despre care vorbeam.

Fetele care au organizat deplasarea (sic!) au avut ce a trebuit.
Nu pot decat sa le multumesc pentru ca m-au readus la Covasna si sa le multumesc pentru faptul ca, si datorita lor, m-am relaxat si m-am simtit minunat. Si, in plus, am fost cu Oana. As mai avea de povestit insa ma opresc aici si ma intorc la alte scrieri.

Cu drag,
o papusa ruseasca foarte rar relaxata

5 saptamani

Incep aceasta scriere zambind. Va povesteam acum atat de putin timp de Ramurica din viata mea. Ei bine, acum nu mai este vorba despre o singura Ramurica, pentru ca… cele 5 saptamani au fost confirmate.

Ramura mea, cea pe care o cunosc de la 15 ani, cu care am stat timp de 3 ani in aceeasi banca (anul in care am fost separate de catre diriginta a fost atat de greu… cu mutat impreuna in orele in care stiam ca nu vom fi luate la ochi, cu biletele si injuraturi printre dinti catre profesori), ei bine, Ramuricii ii creste un boboc.

Initial nu am stiut cum sa reactionez, ce sa spun, am ramas putin pe ganduri. Am crescut practic impreuna, ne-am dezvoltat ajutandu-ne si sustinandu-ne in orice situatie, chiar daca au fost luni in care nu ne-am putut vedea, chiar daca au fost saptamani in care nu am vorbit, am fost mereu alaturi una de cealalta.

Cat timp am fost plecata in Madrid mi-am dat seama de multe lucruri. Unul dintre ele a fost ca prieteniile adevarate sunt atat de puternice incat simti ca vor fi pentru toata viata. De fiecare data cand am avut o problema, o nedumerire, o intrebare, de fiecare data cand s-a aflat intr-un impas, sentimental ori nu, ne-am sfatuit, am vorbit, ne-am mangaiat cu vorbe si am fost alaturi.

Acum ii sunt iar alaturi, ei si burticii care ii va creste, pentru ca Ramura mea este insarcinata in 5 saptamani. Daca initial nu am stiut sa reactionez, dupa cateva minute de balbaiala m-a cuprins o fericire calda, de nedescris, un sentiment de apropiere chiar mai mare decat pana acum.

As putea scrie cate un roman despre fiecare prieten adevarat care mi-a intrat in viata. Ma simt speciala sa stiu ca eu am fost prima pe care a sunat-o dupa ce a primit confirmarea medicilor si ma simt speciala sa stiu ca am oameni ca Ramurica in viata mea.

Am atatea de spus, de povestit, atatea amintiri, jocuri de septica, atatea “scoateti o foaie de hartie” cu copiat, atatea certuri ofticoase si impacari cu imbratisari, atatea mesaje pline de “te iubescuri” spuse din suflet, atatea momente, la apropiere ori departare fizica, pe care nu am cum sa le descriu astfel incat sa expun intensitatea la care le-am simtit.

Azi a fost unul dintre acele momente pe care le voi tine minte o viata… o viata alturi de o prietena care este mai mult decat un membru al familiei, este deja parte integrata a mea, de care nu poate nimeni sa ma separe, indiferent ce s-ar intampla in viata asta.

Iti doresc, Ramurica mea iubita… nici macar nu stiu ce sa scriu, ce cuvinte ar putea descrie ceea ce-ti doresc. Orice litera sau impreunare a lor este prea putin pentru a descrie binele pe care ti-l doresc.

Cu atat de multa dragoste si drag, incat o papusa ruseasca de marimea unui zgarie-nori ar fi prea mica.

Hmm… o femeie

Am stat putin sa ma gandesc ce titlu sa pun acestei scrieri si pana la urma a ramas rezultatul pe care il cititi mai sus. Este o zi ca oricare altele, cu multa munca, fara timp liber, dar mereu in compania placuta a cuiva. Am plecat de la birou pe la 7, catre un eveniment Avon.

Stiu, acest jurnal de Bucuresti a inceput ca unul unde as fi vrut sa demonstrez tuturor ca orasul meu este mult mai interesant decat ar crede unii, un loc virtual (sau poate ca nu), in care sa povestesc despre evenimente, in care sa ma abtin de la critici si in care… sa ma detasez putin de mine.

Nu am reusit. Rezultatul este inca un jurnal, dar de data aceasta mai putin personal.

Si va povesteam de Avon. Care a lansat in aceasta seara campania de primavara. Mai putin important. Ceea ce vreau sa spun este ca, desi de obicei evit sa vorbesc despre persoane publice, de data aceasta simt nevoia sa o fac, pentru ca este vorba despre… o femeie… o femeie misto.

Putin plictisita si oarecum obosita, am asistat la finalul unui spectacol de dans dragut, care a reusit sa-mi provoace niste sentimente si senzatia de furnicaturi datorita valsului rusesc de pe fundal. Si privirea mi-a fugit, inevitabil, catre Andreea Raicu. Andreea Raicu pe care am vazut-o in seara asta pentru prima data live.

Mi s-a parut intotdeuna o femei interesanta, cu trasaturi fine, o femeie care nu este frumoasa dupa anumite tipare, dar care are ceva…

Postura impecabila, zambet discret. La finalul relativ emotionant al programului dansatorilor, am vazut-o cum s-a cutremurat ascuns si cum i-a alunecat usor privirea in gol. I-am zambit.

M-a impresionat un om in seara asta. Daca uneori ai impresia ca nimic nou nu se poate intampla la un moment dat, sau daca ai senzatia ca nu poti avea nimic de invatat din anumite situatii viitoare pe care le crezi previzibile… ei bine… te poti insela.

Tocmai de aceea am decis sa nu mai judec, sa nu ma mai stramb dinainte, sa nu ma mai grabesc mereu. Pentru ca toate se rezolva, pentru ca nu le stiu pe toate, pentru ca nici macar nu stiu prea multe.

Azi am vazut o femeie… care nu a intarziat la un eveniment, care a asteptat zambind linistit sa ia microfonul, care s-a emotionat pret de cateva secunde, si care si-a pierdut privirea. Si… pana la urma… conteaza chiar atat de mult cum o cheama? I-as fi zambit oricare ar fi fost numele ei…

Cu drag, dragii mei,
o papusa ruseasca

ps: Fotografia cu coperta ELLE nu a fost aleasa intamplator. ELLE, numarul pe decembrie, care are o alta insemnatate pentru mine…

Raiul Universului

Nici macar nu stiu cum sa incep… de unde… Cel mai bine ar fi sa-mi aduc cafeaua decaf – neagra bineinteles, scrumiera, sa rulez o tigara si sa incep cu… inceputul.

Tigarile rulate sunt unul dintre cele mai misto obiceiuri sociale pe care le-am descoperit. Dar, despre asta, poate alta data. Acum va poftesc sa intrati in dubstep heaven.

Acum cateva saptamani am fost la cea mai misto petrecere, la End of the World Party, in cladirea Universul. Cladirea este altceva. E… nu stiu daca pot descrie in cuvinte un loc, mi-as dori sa va pot face sa-l vedeti in cazul in care nu ati fost acolo si mi-as dori sa va pot readuce acolo daca si voi cunoasteti acea parte aparent uitata din Bucuresti.

Nu, nu pot sa va descriu partea de Universul care m-a pus in fund pe jos la propriu acum cateva saptamani, dar pot sa va aduc putin in timp, ieri. Abia asteptam sfarsitul asta de saptamana, petrecerea de vineri mai precis. Am ajuns in Universul pe la doua si ceva, poate putin prea tarziu pe gustul meu, pentru ca am pierdut cateva ore de muzica din Rai. De atmosfera fucking heavenly.

Si aici incepe povestea. Am intrat printr-o curte dubioasa, in spatele unei cladiri parasite, de la subsolul careia se auzeau basi puternici, o muzica pe care nici macar nu mi-as fi putut-o imagina vreodata. Am intrat, lumina slaba de la becuri galbene si neoane semi-arse. Am mai coborat un nivel. Si inca o jumatate. Si s-a dezlantuit… Raiul. O hala-subsol cu santuri cu apa, plina de sobolani acum ascunsi, lumini obscure, multa lume si muzica. O bere si… sa inaintam in hala. Pana in fata. De fapt, pe lateral, pana la dj, sarind peste bucati imense de tabla ruginita care vibra de la pasi si muzica. Inaintand pe langa lanturi groase, care atarnau de sus, cu carlige grele, unse cu ulei vascos, murdar, negru.

Succes. Cateva dintre cele mai intens-relaxante ore din viata mea, ore care m-au scos din Bucuresti, din Romania, din Universul real. Mi-e greu sa scriu, mi-e greu sa pun in cuvinte senzatia care inca imi face inima sa bata mai repede. Masti, tricouri negre si albe, oameni in transa, conversi murdari, geci negre din piele, un amalgam perfect in semi-obscuritate, intr-un loc ireal.

Where’s my money… si hala explodeaza, atmosfera ia foc, o bucata de material alb in spatele dj-ilor, un spray si cateva litere mari: “DROPDREAD TE IUBIM”. Apoi, dedesubt, ceea ce imi bantuia mintea si trebuia sa iasa prin cuvintele scrise ale altcuiva: “DUBSTEP HEAVEN”.

Nu pot descrie in cuvinte, ar fi de prisos oricum. Altceva, o alta lume, un alt Univers. Universul…

Inchide ochii si viseaza, intra in locul de groaza pe care ti l-ai construit in cosmaruri si echilibreaza-l cu dubstep. Serveste apoi un cocktail de Rai. Un cocktail Universul, va rog!

Ay, !madre de dios!

Nu am timp. Jur! Am atatea sa va povestesc… nici macar n-as sti de unde sa incep.

Pe scurt: plecat, mini-concediu, sentimente puternice si confuze, intors, aterizat de urgenta, munca, munca, munca.

Nu azi. Azi nu pot, nu am timp. Curand. Stiu… mereu mint frumos!

Cu drag,
o papusa ruseasca din cele mai mici

Ca va fi meeeeeeeeereeeeeu, IRIS!

foto: mediafax

Iris, Iris, Iris. Ieri am fost la concert. Cumparasem biletele de acum o luna. Sold Out. Am asteptat rau de tot concertul asta. Rau. Parca nu mai trecea timpul.

Am ajuns la Sala Polivalenta pe la 7. Am intrat, fara posibilitate de iesire. Iris. Iris. Iris. Ma simt uneori penibil. Penibil de nestiutoare. Am descoperit Iris tarziu. Atat de tarziu… Putea fi prea tarziu.

M-a impresionat concertul, iar atmosfera a fost incendiara si la propriu si la figurat. Oameni de toate felurile, un amalgam ciudat cu un mare si poate singur punct in comun: Iris.

Cand i-am vazut la Peninsula mi s-au inmuiat picioarele. As fi vrut sa ma pun in fund si sa stau ore intregi sa-i ascult. Sa ma tavalesc pe jos de Iris. Eram atat de in spate… mi-as fi dorit sa fiu acolo, langa ei, sa strig “Cristi, ce bine-mi pare ca te-ai facut bine!”. Atat. Simplu, fara niciun substrat, fara brizbrizuri si bombonele, fara metafore, simplu. Imi pare atat de bine ca s-a facut bine si ca inca ma pot bucura live de vocea lui.

Si ieri, ca la fiecare concert, am fost cucerita. Vreau doar sa multumesc Iris. Pentru ca exista, a fost odata si va fi mereu.

Si sunt prea putine randuri, prea putin timp si prea putine cuvinte pentru a exprima atatea sentimente. Nu conteaza unde, cand, cum, cine a fost, conteaza doar ca a cantat, pentru noi, pentru mine, Iris.

Iris cu drag,

Dragostea dureaza trei ani. Sau e o iluzie

Fara foto

Sa spunam ca am o zi mai proasta. O zi mai foarte proasta. Prietenii mei nu se mira in mod sigur la citirea acestor randuri, cred ca s-au obisnuit cu faptul ca raman “a moody bitch”… ca sa citez un american.

Si da, sar de la una la alta pentru ca asa am chef si pentru ca aici scriu aproape cum vreau. DECI. Revenind la subiectul principal, Bucuresti. Ieri am reusit, in sfarsit, sa ajung la piesa de teatru “Dragostea dureaza 3 ani”, la Motoare. 25 lei biletul, inghesuiala mare. Am reusit sa ma fac putin de ras (dar sa nu intram in detalii).

Iar scriu din draft in draft si nu se mai leaga nimic. Trupa D’Aya este foarte misto, iar Cristi Iacob si Adriana Trandafir impreuna cu ceilalti colegi mai putin cunoscuti momentan fac toti banii.

Putin misogina pe gustul meu, a reusit totusi sa ma binedispuna si sa ma tina zambind pana la final. Atmosfera de teatru de la Motoare este minunata, exact asa cum ma asteptam. As fi preferat totusi sa stau pe jos.

Am plecat pe Lipscani la o vorba, apoi am ajuns in El Comandante Junior. Este incredibil cum acest club mic este mai plin martea decat vinerea sau sambata. Am baut cate un shot, am socializat la nivel primar si am plecat somnoroasa si infometata catre casa.

V-am spus totusi ce zi proasta am avut azi? Uneori urasc zilele de miercuri. Sau de luni. Sau de marti. Sau…

Cu inima stransa dar cu drag,

Cosmetics Beauty Hair si Modexpo

Azi s-a terminat si targul pe care-l astept cu nerabdare in fiecare an si pe care nu l-am ratat in nicio editie: Cosmetics Beauty Hair si Modexpo la Romexpo (penibila rima). Am ajuns ieri, am intrat grabita pentru ca se facuse deja ora 16:30 si mai aveam doar o ora la dispozitie. Nu stiu cum am reusit sa ajung atat de tarziu avand in vedere ca eram trezita de la 10, dar… nimic nu-i surprinzator.

Organizat in cateva dintre pavilioane, standurile dispuse incredibil de… ametitor. Desi am strategie atunci cand merg la shopping, aici nu poti avea nicio tactica. Toate sunt dispuse alandala. Sincer, desi am incercat, nu am gasit logica. In sfarsit…

Mi-am cumparat toate acele lucruri “indispensabile” pe care nu le poti gasi in comert (produse profesionale in general): ulei pentru topirea cuticulelor, solutie pentru uscarea rapida a ojei, creion cu ulei pentru cuticule, recipient “modern” pentru acetona (cu apasare – fetele stiu despre ce vorbesc si m-as mira ca vreun baiat sa citeasca aceste randuri. Desi…).

M-am invartit innebunita dupa ojele Orly, preferatele mele. N-am gasit. M-am oprit la un fel de centru de informare al Romexpo unde o domnisoara draguta m-a orietant perfect catre standul pe care-l cautam, ea la randul ei fana Orly. 2 oje = 60 lei. M-am usurat de muuuuuuult din salariu, am cascat ochii la blanurile pe care le vanez de ceva vreme si pe care le astept mai ieftine dupa scoaterea nu-stiu-carei-taxe, si am plecat usurel catre casa (alta decat a mea), hotarata sa incerc rapid toate noutatile din pungi.

Desi ma asteptam sa fie mai putin expozanti (si au fost cel putin la partea de Modexpo), targurile combinate au aratat bine – ca numar de participanti, dar si ca numar de vizitatori din cate am inteles.

Am nail-case-ul extra-plin din nou. Minunat.
Va pup intr-o seara minunata de toamna, cu manichiura impecabila.

Cu drag,

Seri in Bucuresti

Ploua. V-am spus vreodata cat de tare imi place ploaia? Azi am chef sa scriu. De fapt… mereu am chef sa scriu insa invoc cel mai adesea motivul timpului, pentru a scuza lenea de cele mai multe ori injustificabila.

Ca orice pseudo-scriitor care se respecta, am inchis telefonul, am tras perdelele albe din in, am aprins o lumina de ambianta si m-am pus la calculator pe fapte mari. Sau vorbe scrise.

As vrea sa va vorbesc despre cu totul altceva, despre stil si beauty, despre reviste glossy si despre stilisti, despre redactori-sef si despre reclame si, implicit, bani, dar las blabla-urile pentru alta data si trec la capitolul rezumat in titlu.

Week-end-ul acesta am ramas in Bucuresti si n-am facut rau deloc. Trebuie sa recunosc ca imi lipseste totusi marea, insa sunt convinsa ca o voi mai vedea cel putin odata anul asta. Nu stiu daca o voi vedea asa cum o visez noaptea, pe o plaja pustie alaturi de un EL la care visez de ceva vreme, insa o voi vedea.

Aseara, cum spuneam, a fost o seara de Bucuresti asa cum ar trebui sa fie mai des. Green Fest. Am ajuns pe la 7, suficient de tarziu cat sa-i pierd (din nou) pe cei de la Zdob si Zdub. Am baut multa bere (mda… stiu… foarte feminin…) si i-am asteptat pe cei de la Guano Apes. Atmosfeta a fost intr-adevar una de festival, cu oameni care stateau pe jos, imbracati funky, cu putina supraveghere si cozi mari.

N-are rost sa ma plang de strategia slaba de marketing pe care au adoptat-o cei de la Tuborg, pana la urma au reusit sa organizeze un festival in adevaratul sens al cuvantului, in Bucuresti, cu intrare libera. Ma voi rezuma la a le multumi si la a-i aprecia.

Nemtoaica de la Guano Apes este o show-girl. Frumos. A stiut sa vorbeasca pe intelesul publicului si sa-l antreneze perfect. Desi, asa cum bine stiti, sunt fan Ting Tings, desi vocile gagicilor sunt comparabile calitativ, desi raman fan de necontestat al britanicilor, englezoaica nu stie (inca) sa faca show.

Aseara, pe langa oamenii de festival au venit si burtosii de bere curiosi, care stricau tot peisajul, peisaj ce aproape m-a facut sa uit ca ma aflu inca in Bucuresti.

Azi ploua. Am avut parte de o seara misto, am fost parasita la un moment dat de o parte din gasca, dar, per total, a fost bine-bine.

Si la mai multe festivaluri!
Cu drag,
Papusa Ruseasca

Edit: Era sa uit! Seara placuta a fost petrecuta cu o gasca in care s-a aflat si unicul meu fan!

Ei dragii babei…

Multe se intamplara de cand nu mai vorbiram…
S-o luam in ordine (sau pe cat pot la ora asta…)

A fost Noaptea Alba a Galeriilor. Vernisaj la Mircea Nicolae.
A fost Street Delivery. Fetele s-au descurcat de minune.
A fost o saptamana foarte plina, cu aparitii in presa online si cu 3 evenimente. Sa le iau unul cate unul sau sa trec peste tot ce inseamna munca si sa trec la partea cea mai placuta a saptamanii?

Sa trec! Vineri seara am iesit. Si am ajuns pana la urma in… Vama. Cu 3 oameni cu care am putut sa port niste conversatii jurnalism vs. PR asa cum imi plac cel mai mult mie, cu care am putut sa vorbesc lejer si rapid in acelasi timp, cu care am ras si alaturi de care m-am simtit excelent.

Tocmai cand ma lovise o melodie si ma gandeam “ce frumos ar fi acum sa fim la mare”… vine cineva cu ideea perfecta: “hai sa vedem rasaritul pe plaja”. Zis si facut.

Si inca ma ustura nasul, si inca miroase a mare…

ChouChou cu drag

Maine, sambata si poimaine, duminica, ne vedem la Street Delivery, intre Carturestiul din Romana si Gradina Icoanei. ChouChou merge la cel de-al doilea targ. Nu pot decat sa ma bucur enorm pentru ca vad ca treaba merge, desi uneori pare ca greu, din punctul meu de vedere inaintam fara prea multe obstacole, ceea ce nu poate decat sa ma entuziasmeze si mai tare.

Mi-e greu uneori sa ma diferentiez de latura de PR si sa scriu… din suflet, insa voi incerca sa nu fac aceasta scriere sa semene cu un comunicat de presa. Abia astept targul si vad cum ChouChou creste sub ochii mei.

Bebelusul meu de PR, asa cum l-am denumit se face din ce in ce mai mare, incet dar sigur. Maine voi sarbatori zambind si urmarind mai mult sau mai putin din umbra vanzarea.

Nu pot decat sa urez ChouChou vanzare buna, sa-i spun ca ii sunt alaturi, si sa ii transmit toata dragostea mea profesionala si… din inima.

Va astept sa vedeti cei mai frumosi pantofi, alaturi de cele mai dragute fete.

Cu mare drag,

Vizita de presa

FARA POZA

In sfarsit. V-am spus? Ador sa fiu ocupata, insa ceea ce-mi lipseste cel mai mult este timpul pentru a scrie… ce vreau eu. Trecura evenimentele, la fel si timpul, Papusa Ruseasca alearga, scrie dar… prea putin.

Revin dupa o vizita de presa. Prima mea vizita de presa oficiala. Vinerea si mai trecuta dimineata-devreme, Piata Revolutiei, autocar out of sight. Am vazut o gagica frumusica-foc carand un troller mititel. “La vizita de presa?” “Da”. Am facut cunostinta. Hmm… competitia. Ne-am zambit si am continuat plimbarica. Multe ore mai tarziu am ajuns in Neptun-Olimp obosita si oarecum plictisita.

Pentru ca, asa cum stiti, scriu din draft in draft, nu ma pot concentra si am uitat detalii relevante sau macar interesante. Stiu ca va pot spune ca am aplicat tot ce am citit in cartile despre PR si in manualele de jurnalism, si mi-a placut la nebunie (curiozitatea excesiva specifica jurnalistilor care deschi orice usa). Spa-ul Cocor este frumos, curat, luminos. Ii lipseste o mai buna vedere catre mare. Hotelul Cocor, unde am stat timp de o noapte nu se ridica la nivelul Spa-ului. Desi de 4 stele, finisarile si decorul sunt invechite. Am profitat totusi de piscina cu apa incalzita la 32 de grade, m-am balacit si m-am cam ars.

Desi jurnalistii (dar mai ales jurnaliestele, in numar mult mai mare, evident) ar fi trebuit teoretic sa-si aleaga un tratament, fiecare a fost repartizat catre diverse chestii mai mult sau mai putin spectaculoase. Mie mi-a revenit un masaj care a reusit sa ma relaxeze intr-o oarecare masura.

Cred ca alegerea tratamentului ar fi fost mult mai indicata, avand in vedere ca multe dintre beauty-editori au scris sau vor scrie despre Spa, iar un masaj nu este la fel de interesant ca o impachetare in namol de la Techirghiol, mirositor si tinut cald in niste cazane imense.

Conferinta de presa a fost mult asteptata de catre ziaristii locali, iar personajul principal, doamna ministru Udrea, a incurcat programul tuturor, de la gazde pana la organizatori si presa, care a fost prezenta intr-un numar destul de mare.

Nu stiu preturile de la Spa, insa sunt convinsa ca se pot afla fara probleme, comunicarea din interior este una destul de buna din cate am reusit sa-mi dau seama.

Realizez acum ca degeaba scriu, pentru ca am pornit incercand sa “povestesc” cum decurge o vizita de presa si am ajuns sa ma pierd in detalii cam nesemnificative. Asa se intampla atunci cand incerci sa rememorezi lucruri intamplate cu aproape doua saptamani in urma, fara sa fi luat notite.

Poate data viitoare voi reusi sa abuzez de proximitate si voi scrie. Si poate voi redeveni organizata. Tot data viitoare. Pana atunci… Va pup.

Cu drag,

ChouChou la Iarmaroc

Dragii mei, trebuie sa va spun ca Iarmarocul a fost genial. M-am simtit atat de bine, nu mai tin minte de cand nu m-am mai distrat asa.

Fetele ChouChou s-au descurcat de minune si au avut mai multa energie decat as fi crezut vreodata. Abia astept si pozele.

Organizatorii au fost foarte draguti, intelegatori si rabdatori (pe alocuri depasiti, dar perfect normal). Evenimentul a fost mare si extrem de interactiv. Practic, s-ar fi plictisit acolo doar fanii manelelor pentru ca in rest… erau muzica si atmosfera pentru oricine. Pana si feţele de Kristal si-au gasit locul la scena house (inclusiv cativa dintre prietenii mei care nu ar fi calcat pe la festival daca nu ar fi fost muzica… house). Am ascultat muzica PSI, am simtit cum mi se spala incet dar sigur ceierul, m-am holbat la pseudo-holograme fosforescente si… am baut bere. Multa si proasta. Ca o domnisoara.

Desi programati la 17:30, apoi la 22:00, i-am ascultat pe El Negro abia pe la 2:00 noaptea, cand eram deja prezenta pe baricadele Iarmarocului de mai bine de 14 ore.

Pe la 4:00 am cedat locul catre masina Oanei si am adormit bustean pana la Bucuresti. Data viitoare vin cu cortul, nu incape indoiala. Am regasit-o la Iarmaroc pe fosta mea colega de munca, Andra, am reintalnit cunostinte si am cunoscut oameni noi interesanti, la fel de junkisti ca si mine pe timp de noapte.

Am dormit pana la 16:00 duminica si m-am trezit cu chef de… Iarmaroc. Sincera sa fiu, proasta berea, cam complicat cu jetoanele dar per total, excelent. Frumos!

Pe data viitoare (sper eu).
Cu drag,

edit: iata si pozele cu standul si a glance cu pantofii

ChouChou numarul 1

Luuuuuuuuuuume, luuuuuuuuuuume, pentru prima oara ChouChou iese la soare! Sunt mandra sa va prezint un nou nume pe care sper ca in cateva luni sa-l pot numi brand.

ChouChou, impreuna cu alte fete dragute prin jurul lui, va zambi catre oricine vrea sa…

… vina, vada, probeze. Sunt ai tai! Iubeste pantofii! Pentru tine, urban fashion, new style in town, avangardist, intr-un cuvant, fashionable. In doua cuvinte, ChouChou.

Sambata asta, 23 mai 09, la IARMAROC.

Voi reveni in plina glorie

Buna ziua dragii mei. Stiu ca pentru un timp aproape ca i-am uitat pe fanii mei, dar mai ales ai colantilor luciosi. Stiu ca deja unicul meu fan, Roxana (nu-i asa ca e patetic faptul ca “fan” nu are feminin?) s-a cam plictisit intrand cu entuziasm si vazand aceeasi si aceeasi informatie non-stire.

Gandul imi zboara. Promit o revenire in plina glorie si in plin eveniment (nu, nu monden) in foarte curand. Cu o deosebita stima, puff-puff, pass.

Cu drag,

Hala Hollywood citit spanioleste sau Manichiura Jessica

Azi. In sfarsit incep cu “azi”. Reusesc sa scriu azi. Am avut doua zile extra-pline si superbe. Mai rar asa o avalansa. E de bine. Azi am fost la Om Shanti Spa & Wellness, undeva in Cartierul Francez. Un SPA la care in cazul in care nu-mi gasesc un sponsor extra potent din punct de vedere financiar (pe care insa nu-l caut), nu voi avea resurse sa merg.

Am ajuns, m-am reintalnit cu cateva jurnaliste pe care le cunosteam, am socializat si am vizitat centrul de relaxare si infrumusetare. Desi nu era curent (se intampla si la case mai mari, nu-i asa?), am vazut suficient cat sa estimez niste preturi si sa-mi formez cateva pareri. Cinci stele. Curat. Frumos. Profi. Primitor. Relaxant. Imbietor… tare imbietor.

Am ascultat-o pe Jessica “The First Lady of Nails” care m-a cucerit definitiv cu accentul ei romanesc in americana si cu accentul american in romana, cu puterea extraordinara de a fi (si nu doar parea) naturala, cu imaginea impecabila si cu optimismul, increderea si charisma debordante. Frumos. M-am simtit in largul meu, am vazut-o facandu-i unghiile unei cantarete pe care n-o cunosc, n-am mai vazut-o/auzit-o/nimic-o niciodata (romanca). Am invatat cateva tipsuri excelente si am ascultat povesti de viata care ar pune pe ganduri pe oricine.

Mi-a placut cum numeste “pravalie” salonul de manichiura de cinci stele plus pe care Jessica il are in Los Angeles si caruia ii calca pragul numai nume gen Demi Moore, Madonna, Tyra Banks, Scarlett Johansson si… multe, multe altele. M-a impresionat cand ne-a spus ca in “pravalie” lucreaza in marea majoritate romance, cateva armence si rusoaice si doar vreo 2 americance.

Desi mi-am propus sa scriu in general punctual despre evenimentele la care merg, Jessica este nu doar un personaj si o personalitate, ci un om, o romanca despre care merita sa vorbesti, indiferent de context. Am zis.

Evenimentul a avut cateva greselute (nu putem fi perfecti) cum ar fi lipsa scaunelor – s-a rezolvat rapid, disparitia PR-ilor din peisaj aproape de finalul evenimentului cand lumea vrea sa-si ia “la revedere”, sedinta de manichiura putin prea lunga pentru rabdarea si timpul invitatelor si invitatilor, s-a terminat apa plata!

Dupa mai bine de doua ore de stat pe bara, am iesit, am dat cele 40 de telefoane urgente si mi-am aprins si mai urgent o tigara pe care nici n-am simtit-o. Daca in general fumez de placere, cred ca acesta era momentul in care simteam o nevoie acuta de nicotina.

Am umplut masina de fete, am ras cu gagicile de la Edipresse pana la Victoriei cand fiecare a plecat in redactia sa, respectiv biroul. Acum reusesc in sfarsit sa scriu “azi”. Azi am o zi minunata care va continua la fel de minunat, mai ales daca nu ma vor mai strange putin enervant pantofii mei turcoaz.

Cu mare drag,

Henkel vs. Henkel

Saptamana trecuta am fost la un eveniment organizat de Henkel pentru promovarea noii vopsele de par Palette 10 min. Color. Adica pui vopseaua si in 10 minute o poti da jos. Nu ma vopsesc asa ca punguta pe care am primit-o la sfarsit va fi utila cu siguranta prietenelor mele.

Henkel este mare. Big. Huge. Enooooooorm. Pe cat de mare este Henkel, pe atat de mica este lumea. Si mai ales lumea in care ma invart de cateva luni incoace. La primul eveniment, cel pe care aproape ca il pot numi “premiera” pentru mine, si anume mai mult o vizita de presa decat un simplu eveniment, m-am intalnit cu Bianca Alexandrescu, Brand PR Responsible. Bianca era pentru mine o boboaca acum cativa ani, cand ne luptam abitir sa pastram un nume din jurnalismul romanesc, cand nu stiam dedesubturi si scandaluri, cand mergeam zi de zi la scoala si cand invatam sa avem tupeu si faceam vox pop-uri prin Universitate.

Am revazut-o profi, la fel de draguta insa fara acel ceva pe care il aveam cu totii in scoala, acel ceva din priviri care mi-a disparut si mie si in general tuturor celor care au plecat pe drumul jurnalismului cu un anumit entuziasm.

Am tinut sa vorbesc despre Bianca. Pentru ca un eveniment inseamna resurse dar mai ales oameni.

Henkel a inceput o promovare destul de puternica pe mai multe planuri. Cu BTL inainte! Si la propriu si la figurat. Primul eveniment, vizita de presa de la Corbeanca, a fost o prezentare destul de amanuntita a Henkel in general si a noului produs Pur in special. Alaturi de alte jurnaliste am gatit, am spalat vase si am ras cu un bucatar italian, Antonio Passarelli.

Am luat aminte la “cum sa vorbesti in public” atunci cand prezentarea a fost tinuta de Tiberiu Mercurian, Marketing Manager.

Din cauza faptului ca scriu “din draft in draft” nu ma pot concentra si detaliile de moment nu revin. Una dintre ideile de baza este ca Schwarzkopf a reusit sa le scoata pe ziariste din casa imbracate decent, aproape frumos la unison, la hotel Radisson. Nu stiu cata cultura romaneasca este in evenimentele organizate de Henkel, prea putina zic eu, si zic din pacate.

Pentru ca iată, criză, fugiti, fugiti, dati afara PR-ul, sa plece Marketingul, la ce avem nevoie de comunicare? Ei bine, Romania nu stie, dar in curand va trebui sa invete daca vrea sa faca treaba buna (si nu stiu de ce, dar simt un idealism scarbos in gandurile mele).

Si la mai mare!
Cu drag,

Țăranca tot țărancă

Iata ca a mai trecut un week-end; sfarsit de saptamana in care imi propusesem sa fac multe lucruri, am facut multe, dar nu exact pe cele care trebuia(u) facute. Un rezumat ar fi vineri parc apoi Green Hours pana pe la 4:30. Sambata zi de targuri. Si aici voiam sa ajung.

Am reusit sa parasesc resedinta pe la 15:00 si sa merg spre v4vintage, targul organizat la Cafepedia din Romana. Nu sunt straina nici de Cafepedia si cu atat mai putin de targurile de profil. M-am invartit, am cumparat un colier cu Marilyn (ce surpriza) si o curea, si am vanat posibilitatile de infiltrare. Desi targurile tinute la aceasta cafenea au in general mare succes (a se citi multi vizitatori), sambata atmosfera era relaxata, poate chiar prea relaxata. Sa aiba de-a face si cu pretul – 15 lei intrarea? In acesti bani aveai teoretic inclusa o bautura, pe care o ridicai de la ultimul nivel al cafenelei.

Buna strategia, astfel vizitatoarele erau obligate sa mearga pana la ultimul etaj si sa treaca prin tot targul. Sus, desi aveam bonul de 15 lei barmanul mi-a spus ca nu este valabil asa ca am fumat rapid o tigara pe uscat si am coborat in viteza.
Am vorbit cu una dintre organizatoare despre data urmatorului targ. Era putin prea agitata.

Urmatoarea destinatie ar fi trebuit sa fie Sala Palatului unde s-a tinut un targ de cosmetice. Pentru ca nu aveam rabdare si nici dispozitia sa platesc inca 10 lei pentru un targ pe care nu-mi doream neaparat sa-l vad am schimbat directia catre MȚR. A se citi Muzeul Taranului Roman (traducere pentru prietenii bucuresteni mai tineri si mai putin interesati de Bucuresti). 4 lei intrarea, 2 lei studentii&co. De bun simt.

Am intrat cu soarele in spate, ne-am plimbat printre tarani autentici si tigani caldarari, m-am simtit ca pe stradutele din Costinesti simtind mirosul de scrumbii prajite langa care statea mamaliguta imbibata in mujdei. M-am indragostit iremediabil de o vesta tipic romaneasca, din catifea groasa neagra, cu sute de margelute cusute manual, genul de vestuta care se incheie cu un nasture pe umar si trei in lateral. Taranca tot taranca. 250 lei. Am apelat la bunavointa mamaiei si am scos 230 de lei din buzunar. Cam slab negociat.

Am continuat drumul si tot cu soarele in spate m-am lipit si de un șal tiganesc. Erau si fuste, 500 lei. O voiam pe cea pe care o purta tiganca, galbena, plisata si inflorata. A ras si mi-a spus ca avea sa aduca duminica una alba.

Targul de la MȚR mi-a placut, ca de altfel fiecare targ tinut acolo. Muzica de mahala, opinci, o taranca ce torcea lana, fuioare, blidare, copăi, ii, turta dulce si multe alte lucruri ce m-au facut sa zambesc. Am plecat cu geanta plina si in continuare cu soarele in spate.

Duminica a fost si targul MGB pe care l-am ratat pentru ca am preferat o dupa-amiaza de leneveala la padure. Am dat tocurile pe conversi week-endul asta si n-am facut rau, dar mi-au lipsit 10 centimetri. Mi-a placut afisul-comunicat de presa pe care il regasiti mai jos. O promovare altfel, matura, ideea ca nu mai este nevoie de un concept blink-blink atunci cand ti-ai format un nume. Bravo!

Cu drag,

Evenimentul ECO – “fashionable”

Saptamana trecuta am fost la Cafepedia din Romana la un eveniment ECO. Ar fi interesat ca la un moment dat sa vorbesc si despre aceasta cafenea necunoscuta pana acum cateva luni, despre strategia ei de promovare, cum a fost de fapt promovata si a ajuns acum sa promoveze.

Dar sa nu ne pierdem in detalii si sa revenim la oitele noastre. De fiecare data cand aud/citesc ECO mi se zbarleste paru-n cap. Nu cred ca este altceva decat o noua inventie pentru a vinde. De fapt sigur asta e. Ce sa-ti povestesc, castravetii de la mamaia sunt ECO. Oh, mirific! Nu stiu cum am trait pana acum fara aceasta informatie. Am mers cam indoita la eveniment, cu speranta ca imi iese de o stire si mai ales ca… voi face putin networking. Facut!

Am ajuns, mi-am instalat capa de blana pe spatarul unui scaun (ca de, eveniment ECO, haine ECO – adevarul e ca mi-am dat seama de mica gafa vestimentara abia dupa ce plecasem de acasa), mi-am comandat un Pepsi Max – 8 lei, mi-am aprins o tigara (din nou ECO, din frunze uscate natural) si am inceput sa scriu.

PRii stiletto.ro m-au abordat rapid vazandu-ma singurica. Frumos. Una dintre fete este mai actrita decat cealalta si zambetul nu este fals remarcabil pentru cineva cu ochiul relativ format. Stiu ca voi fi acuzata din nou de cel putin una dintre prietenele mele ca scriu prea alambicat insa aici ma pot desfasura din plin, fara public-tinta si fara restrictii impuse sau autocenzuri.

Am facut schimb de numere de telefon dupa care finut m-au “pasat” la Cezar, initiatorul “Nu fi pungas!”. Cele 10 minute alaturi de el au fost o incantare. Mi-a explicat tot felul de lucruri care la inceput sunau cel putin chimic pentru mine, mi-a zambit si mi-a dat o carte de vizita alb-negru cu diacritice.

Cafepedia are 3 nivele utilizabile pentru public: parter, unu si doi. Evenimentul s-a tinut in ultimul. Intr-una dintre camere erau cateva fete care te invatau sa transformi o esarfa in plasa de cumparaturi si alte lucrusoare dragute la care ma uitam cu blana-n mana.

Am fost binedispusa. Toate bune si frumoase. Dupa doua zile am cerut fotografii de la eveniment pentru a le putea publica. A treia zi inca niciun raspuns. Am sunat la ambele numere de telefon ale organizatoarelor. Nu m-au sunat inapoi nici pana-n ziua de azi. Poate data viitoare…

Cu drag,