Monthly Archives: July 2011

Ratacirile fetei nesabuite


Stau pe malul piscinei si, desi marea este dragostea mea, nici nu mi-as dori sa fiu in alta parte intr-o zi torida de joi, in Bucuresti. Am terminat acum ceva vreme de citit “Ratacirile fetei nesabuite”, de Mario Vargas Llosa. Cititul este… ca-n viata. Uneori esti in acele perioade productive, cand poti sa citesti roman dupa roman, absorbind fiecare rand si transpunendu-te, in cele mai fericite dintre cazuri, in cartea pe care o citesti, alte ori merge greu, esti detasat si nu poti sa iesi din gandurile tale. Din pacate, atunci cand am inceput sa citesc romanul lui Llosa, eram in cea de-a doua stare si tocmai de aceea mi-a luat foarte mult timp sa reusesc sa duc la bun sfarsit lectura. O carte frumoasa, care te poarta prin colturi ale lumii pe care reusesti sa le vezi exact, datorita descrierilor si amanuntelor (pe gustul meu), cu case vechi si aer salin.

O adevarata poveste de dragoste, ce tine o viata, cu peripetii si turnuri neasteptate, cu o fata nesabuita pe care nu am aflat cum o cheama decat spre finalul cartii. Vorbesc despre aceasta carte insa imi este greu sa va spun lucruri exacte, pentru ca mi-e teama sa nu dezvalui amanunte pe care mi-as dori sa le descoperiti citind, daca nu ati facut-o deja. Vorbesc despre o carte usor de lecturat, care pe alocuri poate sa doara (depinzand de gradul in care te poti identifica cu actiunile si personajele), o carte unde doar doi oameni conteaza cu adevarat si a caror viata se invarte in jurul unui singur lucru – dragostea.

Fata nesabuita il poarta pe baiatul prostut pe trei continente, din copilaria la granite cu adolescenta si pana la varste critice, care duc, inevitabil, catre maturizarea completa si nu numai. Mi-e teama ca devin comerciala, insa vara nu ma lasa sa ma gandesc la altceva in afara de ea, asadar pot sa va spun ca puteti citi acest roman la plaja, fiind, in acelasi timp, o lectura odihnitoare, la fel de potrivita inainte de culcare. Poate ca mi-a fost greu sa intru in pielea personajelor pentru ca fata nesabuita este, totusi, prea nesabuita pe gustul meu, spirirul sau de aventura intrecand limitele autoimpuse, gusturile si perceptiile mele in ceea ce priveste viata.

Abia la final am inceput sa citesc cu adevarat scriitura lui Mario Vargas Llosa. Notez, in general, fraze care imi plac ori cu care ma identific, si am fost incantata sa descopar “Am ramas cu un gust amar cand am inchis. In fine, toti avem perioade mai proaste, cand preferam sa fim antipatici, ca sa ne demonstram dezgustul fata de lume.” Iar atunci cand cei doi m-au purtat in Lavapiés, cartierul din Madrid unde m-am plimbat si am baut cocktailuri mentolate, am zambit usor amar. Am adorat faptul ca el si-a dat seama de diferenta de… soare. Le spuneam prietenilor mei ca nu as putea trai in Barcelona pentru ca soarele este altfel, gri, spre deosebire de soarele galben pe care-l prefer si nu intelegeau remarca mea. In Madrid soarele este frumos. “Desi mic si ticsit de carti si discuri, apartamentul nu era claustrofobic; avea ferestre ce cadeau spre strada prin care patrundea din plin lumina alba si stralucitoare a Castliei, atat de diferita de cea pariziana.” Iar fraza lui Llosa, desi descriind alte vremuri, este atat de actuala: “Eu preferam sa-mi fac traducerile comandate intr-o cafenea vecina, Café Barbieri, unde imi petreceam mai multe ore pe zi traducand, citind si observand fauna care frecventa cafeneaua, fara a ma plictisi catusi de putin, caci ea intruchipa paleta multicolora a recentei Arce a lui Noe ivite in inima vechiului Madrid.”

Inchei foaia mea despre inca o carte pe care am citit-o si mi-a placut spunandu-va ca am exclamat “Ca sa vezi” atunci cand am aflat cum o cheama pe fata nesabuita si lasandu-va pe voi sa descoperiti amanuntele pe alocuri presarate cu erotism ale unui roman care mi-a placut si care m-a convins ca ma voi reintoarce cu placere la Mario Vargas Llosa.

O papusa cu O

Advertisements

4 Comments

Filed under Carti

Pe plaja din Vama Veche, Rexona si eu

Ar trebui sa incep aceasta povestire cu “Sunt beauty editor si, recunosc, am o slabiciune pentru Rexona”. Nu stiu daca este tocmai etic sau potrivit, insa nu am fost dintotdeauna beauty editor, dar fan Rexona da! Incerc zeci de deodorante pe an (si nu exagerez, va rog sa ma credeti), insa ma intorc, inevitabil si de fiecare data, la prima dragoste, descoperita in adolescenta.

Desi testul suprem este vara, atunci cand corpul, in incercarea de a-si regla temperatura, transpira mai mult decat in celelalte anotimpuri, ceva mai reci, testul meu suprem este marea. In fiecare vara profit de faptul ca sunt bucuresteanca si, implicit, de norocul de a avea marea relativ aproape, si plec cat de des pot catre Vama Veche, Vama pe care tot in adolescenta am cunoscut-o si la care ma intorc an de an, multe week-enduri la rand.

Am reusit, in sfarsit, pentru prima data in acest an, sa ajung la mare si sa ma bucur de canicula, de soarele arzator si de apa linistita insa putin cam rece. Si, culmea, primul week-end la mare a coincis cu deadlineul dat de fetele care se ocupa de imaginea brandului in Romania, deadline care da start la scris despre experienta mea cu antiperspirantele care se reinventeaza an de an. Prefer deodorantele stick, asadar am ales pentru testat in valuri noul Aloe Vera Fresh 48h. L-am pus primul in beautycaseul ce avea sa se umple rapid cu produse cosmetice, am inchis trolerul micut si am pornit, dimineata devreme, dupa un dus rapid si aplicarea corecta si nu in exces a micutului cu frunze verzi, stilizate, de aloe pe ambalaj, catre aventura mea de 48 de ore la mare, cu supraveghere stricta si atenta a evolutiei noului Rexona.

Sa fiu 100% sincera? Asa ar trebui… Nu m-am indoit nicio clipa de feedback-ul pe care aveam sa-l ofer si nu m-am inselat, drept dovada stand randurile mele. Drumul catre mare a fost lin si insorit, fara aer conditionat in masina, insa, in acelasi timp, fara urma de transpiratie. Am ajuns in Vama, ne-am cazat la o doamna draguta, intr-o camera de tara, cu dus in curte, am aruncat bagajele, mi-am pus costumul de baie si am fugit catre plaja. De acum, miscare! Am ajuns pe plaja mai fericita decat va pot descrie, i-am zambit soarelui si am asteptat sa-mi fac curaj pentru a intra in apa linistita dar destul de rece.

Hmmm… acum ar fi momentul sa va povestesc putin despre gestul nu tocmai feminin, dar necesar, pe care l-am tot repetat din ora in ora. Trebuia sa stiu exact cum miroase pielea mea si care este evolutia parfumului fin pe care il purtam. Vara aceasta nu mai sunt asa de buna prietena cu parfumurile, asadar orice miros puternic ma indeparteaza. Rexona are un miros suav, fresh, usor impletit cu mireasma fina a pudrei de talc, perfect pentru vara in care am hotarat sa inlocuiesc orice parfum cu cel unic, singurul pe care am de gand sa il port, cel al deodorantului. Orele au trecut, am reusit sa ma conving sa intru in apa, am iesit, am stat in soarele arzator si, dupa ore si ore, protectia a ramas aceeasi – nici urma de transpiratie, mirosul persistand delicat, chiar dupa atingerea valurilor.

Prima zi de plaja s-a terminat tarziu, dupa apusul soarelui. Dus, Rexona din nou si… inapoi in aglomeratie, de data aceasta pentru dans si un alt fel de socializare. Cand spun ca am un stil activ, nu glumesc. Mi-e greu sa va descriu exact despre ce vorbesc, insa va rog sa ma credeti ca am nevoie de cea mai buna protectie din cate exista. Cred ca suntem pe aceeasi lungime de unda, nu-i asa? Daca deodorantul nu te lasa la greu, nici increderea in sine nu o va face! Suna usor a cliseu, insa chiar asa este.

Dupa dans, plimbari intre Expirat si Stuf, stat langa foc, pe plaja, imbratisari cu oameni pe care nu i-am vazut de ceva vreme dar pe care i-am reintalnit in primul meu sfarsit de saptamana la mare, dupa toate acestea, la patru dimineata, usor obosita dar inca zambind, am decis sa las cerul instelat sa intampine rasaritul de soare sub privirile altor vamaioti mai rezistenti si m-am retras catre camera rustica. Am scos rochita neagra si fara urme albe din cauza deodorantului (mai este nevoie sa spun ca singurul lucru care trada purtarea ei erau firisoarele de nisip?), am intins-o pe patul de rezerva si am adormit zambind cu gandul la ziua urmatoare.

Duminica in Vama este unul dintre motivele pentru care, chiar daca esti convins ca nu se poate, incepi sa iubesti cea de-a saptea zi din saptamana. Pana seara m-am balacit, am inghetat pe saltea, in apa, am suferit de cald la soare, m-am ars putin (dar sa nu spuneti nimanui, va rog, ca nu am folosit un factor de protectie mai ridicat), am fost la masa, am pus haine curate peste pielea sarata si am ajuns in Bucuresti impecabila. Parul trada escapada mea, caci, daca te luai dupa prospetimea pielii, atat vizual cat si olfactiv, nu ai fi crezut nicio secunda ca ma intorceam dupa primul week-end agitat, la mare.

Am petrecut prima mare de pe 2011 alaturi de Rexona, si sigur toata vara va fi in aceeasi combinatie. De fapt… de multi ani tot petrecem veri si anotimp dupa anotimp impreuna. Doar ca sub alte forme: Rexona cu formule imbunatatite si inovative, eu ceva mai mare si mai cu capul pe umeri. Insa aceeasi fidela.

O papusica

1 Comment

Filed under Bucuresti