Category Archives: Dependenta media

Maraton de filme, ceaiuri si tigari

Intru in pauze de diverse lucruri. In pauze mediatice, cand nu mai vreau sa vad stiri, in pauze de citit (cele mai grave) – cand nu vreau sa vad un rand si, ultima si destul de acuta, pauza de filme. Dupa o experienta neplacuta, acum mai bine de un an, cand am vazut o porcarie la cinematograf, am decis ca avea sa fie inceputul pauzei de filme.

Si n-am mai vazut niciun film cap-coada. O revolta a subconstientului meu, care a stiut ca l-am torturat zeci de minute pentru nicio amintire, pentru o pura pierdere de vreme si a relationat, drept urmare, orice film, cu experienta neplacuta pe care am avut-o.

Imi pica ochii-n gura in timpul in care scriu, insa daca este cu suferinte, pauze si scris, scris sa fie! Pentru ca alta inspiratie tot din nefericire vine si n-am vrea s-o prelungim doar pentru a putea scrie, nu-i asa?

Ei bine, azi, dupa o zi de stat in casa fara alte activitati in afara de prepararea diverselor bauturi “cozy” precum ceaiuri, cafea si cola cu pai, am decis ca este timpul sa vad un film. Si nu m-am oprit decat dupa al treilea. Se pare ca mi-a fost dor fara sa-mi dau seama.


“La Flor de mi Secreto” a fost primul. Am filmul lui Almodovar de aproape un an. L-am vazut astazi fara subtitrare. Mi-a fost greu sa urmaresc diversele accente spaniole si mi-a parut rau ca nu am prins toate subtilitatile filmului, mai ales ca este un rezumat, pe alocuri, pentru multe alte filme ale spaniolului. Consider ca toate filmele lui Almodovar este bine sa fie privite in momentele potrivite de depresie, pentru a te prinde si mai tare si pentru a-ti ramane definitiv intiparite in minte. Merita.


Aveam nevoie de o pauza inainte sa trec la urmatoarea pelicula, asa ca am revazut “The September Issue”. Prima daca cand l-am vazut nu cred ca eram pregatita. Am fost obosita si fara chef, asadar abia in seara asta am reusit sa surprind frumusetea Annei Wintour si sa intru in fiecare scena. A doua vedere a fost cu noroc, am reusit sa iau esentialul si sa ma deconectez.


Dupa ce am cumparat povesti, Mona m-a intrebat daca am vazut “Filantropica”. I-am raspuns ca da. “Poate ca ar trebui sa-l revezi”. Cand mi-a spus asta am zambit, gandindu-ma ca in mod sigur nu-l voi revedea prea curand, asa cum in mod sigur nu voi vedea vreun film in viitorul apropiat, fiind in pauza de vizionari. Nu ma asteptam sa ma surprind asa. Dupa filmul american am luat vechea incapatoare cu cduri si am inceput sa studiez fiecare titlu, alegand canteva pelicule grele, pe care m-am bucurat enorm ca le am si sa le regasesc. Pe ultima fila a aparut “Filantropica”. Am lasat pentru alta zi filmele pe care le alesesem.

Incet-incet lucrurile isi vor reveni la normal, asa cum se intampla de fiecare data. La normalul meu, evident. Mi-a placut sa stau cu mine si mi-am vorbit ca unui om mare.

Cu drag,
O papusa care a reusit sa se uite din nou la filme

Leave a comment

Filed under Bucuresti, Carti, Dependenta media, pauza mediatica

Varsta potrivita


Exista o varsta potrivita pentru mai multe actiuni. Citesc cu nesat presa glossy din Romania luna de luna si pe cea internationala (aka Vogue & Elle) atunci cand am ocazia. La o saptamana de la implinirea varstei de 27 de ani – va rog sa nu confundati aniversarea cu senzatia de intrare in celebrul si mult descrisul “Club 27” – m-am reintalnit, in editia de septembrie a Elle Romania, cu Amy Winehouse. Si ma gandeam… poate ca exista o varsta potrivita si pentru a muri.

27 e aproape de 30, pana acum ai avut timp sa demonstrezi destul de multe lucruri, iar daca esti si talentat sigur ai intrat in atentia cuiva, sigur te cunoaste deja mai multa lume decat stii tu. Deci esti cineva.

Si totusi, la 27 de ani esti si mai aproape de 30, si mai aproape de perioada cand lumea se asteapta sa fii “cu capul pe umeri”, esti aproape insa nu inca acolo. 28 nu suna la fel de bine ca 27. 7 este, nu-i asa, o cifra magica, iar 27 este multiplu de 3. Alta cifra cu rezonanta, ca sa vezi!

La 27 esti in floarea varstei insa te apropii de o alta varsta. Cea de-a doua etapa, infricosatoare (pentru mine, cel putin) si in care lumea asteapta din ce in ce mai multe de la tine. Si te sperii, poate. Si te poti speria atat de tare incat ajungi in alta lume.

Esti la granita. Esti inca tanar in adevaratul sens al cuvantului, nu pe deplin matur si in transformare. Unii au decis ca este varsta potrivita pentru a muri. Poate ca este: pana acum ai demonstrat destul de multe, ai prieteni buni dintre care pe unii ii cunosti de cel putin 20 de ani (cum am ajuns aici, atat de repede?), poate ca esti in ascensiune si in ceea ce priveste cariera, oamenii au incredere in tine si asteapta lucruri. Si poate ca pun presiuni. Ai experienta de viata, implicit cel putin una oarecare in dragoste – iar daca ai trecut si printr-o relatie toxica, de iubire neimplinita, cu atat mai bine – esti cineva.

Poate ca acum arati mai bine decat ai aratat vreodata, indeplinesti toate calitatile, ai bifat atat de multe lucruri, poate ca este apogeul vietii dupa care urmeaza o oarecare monotonie (28 nu suna la fel de bine ca 27, cum spuneam), poate ca este varsta potrivita…

Pot intelege, asadar, de ce unii au decis sa paraseasca scena vietii in plina glorie, la 27, insa nu-i pot sustine in decizia lor. Chiar daca poate, pentru unii, dupa 27 putea urma declinul. In viata nu este intotdeauna ca-n tenis.

O papusa de 27 de ani

9 Comments

Filed under Bucuresti, Dependenta media

Nimicuri

N-am mai scris de ceva vreme in jurnal. Vorbeam cu cineva despre asta si imi spunea ca blog-ul ar fi de fapt ceva confesional. Asadar, atunci cand treci prin niste perioade mai putin roz si ai nevoie de ascultare, te adresezi jurnalului virtual.

Sa inteleg ca n-am mai scris pentru ca mi-a fost prea bine? Nu pot spune ca lucrurile merg ca unse in viata mea, as putea relationa lipsa mea online cu faptul ca am scris ultima data intr-o pasa proasta, peste care am vrut sa trec, si astfel, pe principiul “ceea ce nu mai vezi vei uita la un moment dat” am ocolit binisor paginile pe care in alte dati le frecventam si le simteam aproape.

De ce scriu astazi? Scriu pentru a-mi face reintrarea in lumea virtuala si pentru a ma convinge pe mine insami ca mi-e dor de scris, mi-e dor de nimicuri, de critici si de scris personal.

Am in minte zeci de revolte, carti citite si intamplari cu mare, dragoste si vara. Bine v-am regasit!

Leave a comment

Filed under Bucuresti, Dependenta media

Vizita de presa 2 – Covasna

Am avut un week-end minunat. La propriu. Covasna este, pentru mine, un loc foarte special. Aici am venit impreuna cu bunicii mei multi ani la rand. Mi-ar placea tare mult ca in aceasta vara sa am o saptamana cu mofete si plimbari lungi acolo, alaturi de prietenii mei si de inca cineva care a reusit sa ma supere atat de tare astazi incat incep sa recalculez anumite planuri… singura. Dar sa trecem peste amanunte.

Am plecat in vizita de presa (termen pe care il folosesc de cand ma stiu ca la carte si de care rad colegii mei mai jurnalisti decat mine, care numesc vizita mea de presa “deplasare”. Refuz!). Problema mea cea mare este trezitul devreme. M-am gandit ca voi trece si peste asta si voi dormi linistita in autocar. Singurul lucru pe care nu-l luasem in considerare in acel moment este ca, la ora 6:00, este inca noapte, deci si mai deprimant.

Am reusit sa ma urnesc si sa ajung la Ateneu (punctul de intalnire) la ora stabilita – sambata, 7:30. Uf… La 8 am plecat catre destinatie. Cateva ore mai tarziu ajungeam in Covasna, intr-un decor de vis, cu o vreme de vis – mai cald decat in Bucuresti, soare incredibil si zapada exact cat trebuia.

N-am apucat sa ne instalam bine in camera hotelului Clermont (impreuna cu colega si prietena mea Oana), pentru ca am si fugit la… tratament. Mie mi-a revenit un masaj Sabai, cu pietre vulcanice.

Cand am auzit prima data despre aceste tipuri de terapii m-am gandit ca e frectie la picior de lemn – ce poate sa fie asa de misto la un masaj cu pietre?

Cand am fost in Tenrife, acum doi ani, am adus si cateva pietre vulcanice fine, pe care le pastrez in baie ca decor. Ei bine, cand am inceput masajul mi-am dat seama ca am gresit din nou, pentru ca nu am avut rabdarea sau cel putin curiozitatea sa ma lamuresc in legatura cu masajul cu pietre calde.

Dupa o ora si jumatate in care doamna Irina s-a ocupat de fiecare particica a corpului meu, de la talpi la fata, am uitat de orice grija, de orice stres sau ganduri pe care nu mi le doream prea tare. Trei tipuri de pietre dintre care unele circulare, sferice. Nu pot sa descriu cu exactitate senzatia pentru ca… trebuie sa incercati pentru a intelege. Da, intr-adevar, relaxare totala.

Am plecat cu o senzatie de bine, oarecum ametita de la masaj si m-am intors in camera destul de intunecoasa (din pacate, si, tot din pacate, fara vedere la peisajul superb ardelenesc) unde Oana incerca un somn de dupa-amiaza.

Dupra tratamentul Oanei am plecat la o plimbare lunga pana in centrul Covasnei. Orasul poate parea trist pentru cineva care nu stie cum arata aceasta zona vara. Pe timpul iernii nu sunt turisti, iar localnicii… ii numeri pe degete. Ne-am oprit la o carciuma ieftina, unde atmosfera ne-a dus catre discutii destul de strong despre viata, relatii, prietenii…

Asadar, sambata program de voie. Nu am ce sa le reprosez organizatorilor – cele trei PR-ite de nota 10: Dana, Isa si Ioana. Seara cina delicioasa si, din nou, program de voie. La mine a insemnat somn de pe la 23:30. M-am trezit in mijlocul noptii cu o durere incredibila de cap.

Duminica micul dejun apoi conferinta de presa. BTL ne-a prezentat ultima lor inovatie in materie de beauty: Exilis, un aparat cu doua functii extrem de importante – una, si cea mai interesanta din punctul meu de vedere, care lucreaza in profunzimea stratului de grasime, topind-o. Practic aparatul incalzeste grasimea transformand-o in stare lichida, fara sa distruga celulele. Sper ca am fost destul de pe inteles. Cea de-a doua functie, mai putin interesanta pentru mine personal in acest moment, de intinerire si respectiv tonifiere a pielii.

Prezentarea tinuta de cehul Tomas, desi a durat aproximativ o ora si jumatate, a fost extrem de interesanta si interactiva. Trebuie sa mai precizez ca grupul cu care am fost, colegele mele de la trusturi si publicatii concurente, au avut intrebari pertinente, care au adus sare si piper discursului.

N-am testat aparatul insa una dintre colegele mele de breasla (ador expresia asta a limbajului de lemn jurnalistic) a facut-o si ne-a impartasit impresiile – numai de bine.

Dupa-amiaza un gratar de toata frumusetea, cu muzica lautareasca pe fundal si hore in zapada. Am plecat cu bateriile incarcate catre un Bucuresti nins si trist.

In autocar m-am simtit ca dupa o tabara, cu cantece si foarte multa galagie productiva. Halucinanta poate?

Vorbeam despre PRi astazi si am ajuns la o concluzie cu care toata lumea a fost de acord: iti trebuie stofa. Nu e de ajuns sa iasa totul ca la carte, sa stii teoria perfect, sa stii sa te prefaci. Mai trebuie ceva – un anume tip de personalitate, o anume rabdare si reactii care nu se pot studia, venind la pachet cu tipul de personalitate despre care vorbeam.

Fetele care au organizat deplasarea (sic!) au avut ce a trebuit.
Nu pot decat sa le multumesc pentru ca m-au readus la Covasna si sa le multumesc pentru faptul ca, si datorita lor, m-am relaxat si m-am simtit minunat. Si, in plus, am fost cu Oana. As mai avea de povestit insa ma opresc aici si ma intorc la alte scrieri.

Cu drag,
o papusa ruseasca foarte rar relaxata

2 Comments

Filed under Dependenta media, Eveniment, La plimbare, Romania de azi, Romania de ieri

Diavolul sta in detalii

Desi nu pot spune ca am o stare prea buna – ba chiar sunt plina de draci maxim, voi incerca sa scriu, pentru ca este, probabil, singura zi in care o pot face.

Azi-dimineata mi-a venit un gand pe care am simtit nevoia sa-l transpun in cuvinte, la mine in jurnal.

Dupa un deadline criminal care mi-a mai mancat cateva zile din viata, azi m-am trezit ca o printesa la 9 si am inceput pregatirile pentru o noua zi de munca, munca la care mi-am planuit sa nu ajung inainte de 11:30. Zis si facut.

Am ajuns la capitotul meu preferat, care include un beauty case destul de impresionant si, neaparat, un pachet de kent 8. Ei bine, dimineata sa spunem ca nu sunt chiar cea mai frumusica, asa ca abia astept “the next step”, acela in care “buna dimineata” se transforma in “papusa ruseasca”.

Mi-am apris tacticos o tigara si am inceput ritualul aproape neschimbat din fiecare dimineata. Nu are rost sa va explic toti pasii pe care toate doamnele si domnisoarele care citesc aceste randuri ii cunosc, si care pe domni nu ii intereseaza nici cat negru sub unghie. Negru sub unghie? Hmm…

Ideea este ca, dupa ce am terminat de aplicat toate brand-urile (v-am mai spus, cred, ca sunt sclava marketing-ului din cand in cand), m-am privit de departe in oglinda si mi-am zambit: “mult mai bine”.

Tin minte comentariile pe care le faceam adesea atunci cand ma uitam la filme ori, clasic, la telenovele: “da, ma, asta sta fardata in casa, s-a trezit cu ruju’ direct, ce sa-ti povestesc”.

Desi terminasem programul de beauty pe dimineata de vineri si as fi putut sa plec linistita, am mai stat putin. Doar pentru a sta fardata in casa. Ciudat? Poate. Dar, pana la urma, de ce sa nu ma fardez cand stau in casa daca acest lucru ma face sa ma simt mai bine?

Pana la urma, asa cum mi-a spus la un moment dat un ardei gras rosu, diavolul sta in detalii… nu-i asa?

O papusa imperfecta.

Leave a comment

Filed under Bucuresti, Dependenta media, Fashion in Bucharest, Romania de azi

I truly am a beauty blogger… so I say

Cred ca nu mai e nicio surpriza pentru voi, cei care destul de des intrati in jurnalul meu: sunt putin addicted to beauty. Nu stiu daca este vorba despre job sau despre altceva, dar… sunt mare fan a tot ce inseamna glossy.

Navigam pe ici pe colo si am descoperit un banner cu un titlu dragut: “I’m a beauty blogger”. L-am luat frumusel si l-am pus la mine in jurnal. Nu neaparat pentru promotie (desi n-ar strica deloc), cat pentru faptul ca arata bine. Asa ca, dragele mele, astept sa vad si cate dintre voi sunt beauty blogger-ite (pentru ca wannabe beauty cred ca suntem cu toatele… nu stiu cat de blogger-ite in schimb…).

Iata-l:
Desiree Beauty Center

Cam atat dupa o saptamana agitata, dupa un week-end oarecum ciudat, care mi-a adus anumite amintiri de care nu pot spune ca aveam nevoie, si dupa un shopping spree pentru cadouri – nu mi-am imaginat vreodata ca poate fi atat de greu sa gasesti o pereche de manusi taiate, din dantela…

Astept o saptamana mai linistita (desi sunt sigura ca nu va fi), astept o dupa-amiaza cand voi apuca sa-mi cumpar puloverul gri, simplu, cu nasturi, pe care mi-l doresc de multa, multa vreme, si cele cateva bentite pentru par, pe care le voi pierde la fel de repede cum le pierd pe toate.

Va imbratisez cu drag si merg sa ma conving sa plec la alergat.
o papusa

2 Comments

Filed under Bucuresti, Dependenta media, Romania de azi, Shopping in Bucharest

Hmm… o femeie

Am stat putin sa ma gandesc ce titlu sa pun acestei scrieri si pana la urma a ramas rezultatul pe care il cititi mai sus. Este o zi ca oricare altele, cu multa munca, fara timp liber, dar mereu in compania placuta a cuiva. Am plecat de la birou pe la 7, catre un eveniment Avon.

Stiu, acest jurnal de Bucuresti a inceput ca unul unde as fi vrut sa demonstrez tuturor ca orasul meu este mult mai interesant decat ar crede unii, un loc virtual (sau poate ca nu), in care sa povestesc despre evenimente, in care sa ma abtin de la critici si in care… sa ma detasez putin de mine.

Nu am reusit. Rezultatul este inca un jurnal, dar de data aceasta mai putin personal.

Si va povesteam de Avon. Care a lansat in aceasta seara campania de primavara. Mai putin important. Ceea ce vreau sa spun este ca, desi de obicei evit sa vorbesc despre persoane publice, de data aceasta simt nevoia sa o fac, pentru ca este vorba despre… o femeie… o femeie misto.

Putin plictisita si oarecum obosita, am asistat la finalul unui spectacol de dans dragut, care a reusit sa-mi provoace niste sentimente si senzatia de furnicaturi datorita valsului rusesc de pe fundal. Si privirea mi-a fugit, inevitabil, catre Andreea Raicu. Andreea Raicu pe care am vazut-o in seara asta pentru prima data live.

Mi s-a parut intotdeuna o femei interesanta, cu trasaturi fine, o femeie care nu este frumoasa dupa anumite tipare, dar care are ceva…

Postura impecabila, zambet discret. La finalul relativ emotionant al programului dansatorilor, am vazut-o cum s-a cutremurat ascuns si cum i-a alunecat usor privirea in gol. I-am zambit.

M-a impresionat un om in seara asta. Daca uneori ai impresia ca nimic nou nu se poate intampla la un moment dat, sau daca ai senzatia ca nu poti avea nimic de invatat din anumite situatii viitoare pe care le crezi previzibile… ei bine… te poti insela.

Tocmai de aceea am decis sa nu mai judec, sa nu ma mai stramb dinainte, sa nu ma mai grabesc mereu. Pentru ca toate se rezolva, pentru ca nu le stiu pe toate, pentru ca nici macar nu stiu prea multe.

Azi am vazut o femeie… care nu a intarziat la un eveniment, care a asteptat zambind linistit sa ia microfonul, care s-a emotionat pret de cateva secunde, si care si-a pierdut privirea. Si… pana la urma… conteaza chiar atat de mult cum o cheama? I-as fi zambit oricare ar fi fost numele ei…

Cu drag, dragii mei,
o papusa ruseasca

ps: Fotografia cu coperta ELLE nu a fost aleasa intamplator. ELLE, numarul pe decembrie, care are o alta insemnatate pentru mine…

Leave a comment

Filed under Bucuresti, Dependenta media, Eveniment