Mutatul, un cosmar. Si un apartament newyorkez.

Greu ma mai urnesc in ultima vreme. Greu sa scriu orice personal. Si se simte maxim, imi pierd exercitiul si realizez ca, de fapt, aveam unul – niciodata nu m-am gandit la asta. Sa incercam, asadar, sa salvam ce se mai poate salva si sa revenim cu picioarele pe pamant scriitoricesc personal, cat mai departe de limbajul neaparat glossy, dar de lemn.

M-am mutat. Mereu ma gandesc ca ar trebui sa pun poze atunci cand scriu, pentru a va duce mai aproape de starile prin care trec (acesta este scopul atunci cand citesti ceva, nu, sa te rupi putin de cotidianul tau si sa traiesi altfel, prin randurile altcuiva cu care nu este neaparat nevoie sa te identifici). Bingo, imi revin, ideile iarasi zboara si mi-e greu sa le prind. Uf! Si cum niciodata nu sunt in stare sa fac poze (ador fotografia, insa numai sa o privesc), nu va voi putea transpune nici de aceasta data in noua mea lume, din apartamentul meu newyorkez, localizat in Basarab Neighbourhood. Sau, ca sa sune mai glossy (sic!), Titulescu.

M-am mutat. Urasc sa ma mut si nu cred ca exista pesoana careia sa i se para, catusi de putin, interesanta acesta activitate. Pentru ca nu este numai o actiune, ci este o ditamai activitatea. Implica, atat de multe. Mutatul este, asadar, o activitate complexa. Si cu cat este mai neprimitor locul in care te muti, cu atat este mai complexa. Din acest ultim punct de vedere… m-am scos. V-am spus doar ca m-am mutat intr-un apartament newyorkez!

Intr-o zi mohorata cu probleme peste probleme – genul acela de zi in care stii ca, daca pui mana pe telefon, nu e bine – am primit, evident, un telefon. Inca un telefon cu vesti proaste, sau nu neaparat proaste, cat prost venite – trebuia sa ma mut.

Asadar, intr-o saptamana complicata de septembrie (parca e ceva cu luna asta…) am inceput sa-mi caut locatia in care urmeaza sa-mi petrec mai mult sau mai putin timp din viata. Asa este mereu atunci cand vine vorba despre chirie. Si am vorbit mult la telefon – o alta activitate care este departe de a-mi fi placuta – am stabilit multe intalniri cu multi agenti imobiliari si am vazut putine apartamente. Putine si urate.

Cand imi pierdusem orice speranta de a mai gasi locatia perfecta, cea pe care sa o pot numi fara probleme “acasa”, cand renuntasem sa mai caut si decisesem sa inchiriez un apartament… modest sa-i spun? e prea putin! oribil este cuvantul. Asadar cand decisesem sa pun “stop” telefoanelor, stresului si vizionarilor fara prea mare succes, la ceas de seara, a sunat, din nou, telefonul.

Am raspuns, am mers agale si am ajuns… acasa. Stii, cand intri intr-un loc si simti imediat ca este incarcat de energie pozitiva, ca acolo poti fi fericit, ca este locul tau desi intri pentru prima oara? Stiti senzatia? Aceasta a fost! A doua zi am aparut cu banii in dinti, am luat cheile si le-am aratat mandra colegelor mele, exasperate de nemultumirile si plangerile mele continue.

Partea cea mai grea trecuse. Credeam eu. A urmat cosmarul. Mutatul. Mutatul dintr-o casa in care am locuit mai bine de 10 ani, o casa mare, in care am reusit, impreuna cu oamenii care au trait mai mult sau mai putin timp acolo, sa adun mii de lucruri. Pe care le-am simtit ca fiind miliarde atunci cand am inceput sa le sortez in 3 parti inegale: gunoi, depozit, de luat. Si am avut de luat! Si din fiecare cate mult.

Si uite-asa, in plina perioada plina la birou, cu stat pana la 9 seara si mutat/sortat ca hotii, noaptea, dupa o saptamana, intr-o sambata insorita, am biruit!

Dar nu, nu poate fi asa de simplu nu-i asa? Trebuie sa va povestesc despre ACEA sambata, acea sambata de inceput de octombrie, dupa o petrecere JD de pomina. Eu am imbatranit. Fizic pentru ca nu mai am pic de rezistenta la distractii si dau oricand o seara in club pe una acasa la oricine, pe o canapea confortabila, si psihic, pentru ca sunt mult mai comoda, tipicara, am 26 de ani deci se scuza, am trecut de 25. C’est fini! Si, daca va intrebati, nu, nu glumesc.

Asadar, intoarsa la 6 dimineata acasa, m-am trezit dupa 3 ore chinuite de somn si m-am apucat sa ma mut. Pungi, peste pungi, peste pungi si peste alte pungi, mizerie, praf, nervi, numai de bine. Dupa o zi lumina de sambata de carat intens, aranjat, impachetat si despachetat, am picat lata, in patul meu. Si, cum nu credeam niciodata, am dormit 13 ore. Asadar, prima data, intr-o casa noua, am dormit si nu numai ca am dormit, dar m-am odihnit. 13 ore. E acasa.

Acum va scriu din canapeaua apartamentului meu newyorkez si astept cu nerabdare o noua sursa de venit pentru a-mi satisface visul – fotoliul imens, moale, mare si alb, care trebuie sa fie al meu si care trebuie neaparat sa stea langa geam, acolo de unde pot vedea zgarie-norii. Mmm.

Va imbratisez zambind. Pentru ca am de unde.
Cu drag,
O papusa care s-a mutat impreuna cu toate papusile ei rusesti

Advertisements

4 Comments

Filed under Basarab, Bucuresti, Calea Victoriei, Romania de azi

4 responses to “Mutatul, un cosmar. Si un apartament newyorkez.

  1. Maru

    ups… facusi 26…. 🙂

  2. Pingback: Exact acum un an si-o ora.. | Papusa Ruseasca

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s