Welcome to the summer, darling

Saptamana trecuta am fost sa-i vad pe Iris, in concert, in aer liber. In aer liber, sunteti cu mine? Intelegeti unde bat? Va vine sa credeti ca putem merge la un concert in aer liber? Aproape ca pot afirma ca, daca vara ar dura 6 luni, as putea sa trec (asa spun acum) peste 6 luni de iarna. Ei bine, simt. Nu mai exista dubiu. Pentru mine incalzirea globala nu exista, insa reciclez. In van sau nu, cel putin imi doresc si, poate, incet-incet, voi reusi sa schimb ceva. Oricat de putin. In bine. Nu puteam sa nu spun asta.

Revenind la Iris, imi fug degetele pe tastatura (ce vremuri cand spuneam ca mototolesc foaia din pricina palmelor umede), ajunsa in Centrul Vechi, am strigat cat am putut de tare. A venit vara! Imi vine sa scriu cu caps lock si sa pun zeci de semne de exclamare. A venit vara! Macar de doua-trei ori pot scrie. Dupa ce am dat binete noului anotimp si primului concert Iris in aer liber pe anul acesta, a inceput lungul (sper) inceput al verii. Si m-am dus.

Vineri am iesit la Baraka, unde atmosfera a fost destul d racoroasa, insa suficient de calda pentru a ma convinge, usor-usor, si cu ajutorul Andrei, dar mai ales al Elizei, ca sambata putem sa redeschidem oficial Baraka, impreuna.. Dar impreuna cu cata lume! Sambata panica vestimentara, incercarea de a parea boschetara-cool, fara sa se observe ca m-am straduit prea tare, cu haine suficient de lalai pentru a da impresia de “je m’en fiche”, insa suficient de… hmm… de cumva pentru a-mi putea da libertatea de a ma simti sexy atunci cand rad dand capul pe spate. Si, fetelor, intre noi fie vorba, stiti exact despre ce vorbesc aici!

Am ajuns la Baraka devreme, deoarece planul meu este sa plec intotdeauna devreme, pentru a pleca devreme, pentru a-mi face somnul de frumusete si a ma bucura de linistea unei zile cand nu trebuie sa ma trezesc (cum altfel) devreme decat daca asa doreste organismul meu. Hahaha, hihihi, foarte multa lume cunoscuta, suficienta cat sa-mi pot da seama care este raspunsul pentru Anca la intrebarea “Unde s-a mutat lumea din Gaia”. Habar n-am cine este lumea care vine sau venea in Gaia, cert este ca Baraka a venit cu o noua dimensiune a cuvantului socializare si, de ce nu, popularitate (implicit, nu-i asa?).

A fost vis. Muzica superba, oameni superbi, barmani misto, aer liber. Parc. Sa va mai spun? Se mai poate spune ceva? Pot sa va spun ca nu stiu exact cand si cum s-a facut 5 dimineata, dar stiu ca am zambit cu adevarat din suflet atunci cand am auzit pasarelele cantand si cand primele raze au rasarit printre ramuri.

Dragii mei, oficial, a venit vara. In forta. Si este adorabila.
O papusa care a inflorit

Sunt un om norocos

Initial am vrut sa denumesc acest post „Un Paste Nefericit”. Asa gandeam vineri. Planul pentru sambata era sa lucrez pana pe la patru, ca mai apoi sa gasesc o activitate neinteresanta de facut, cum ar fi statul in pat deprimata pana catre zece, cand ar fi trebuit sa incep sa ma imbrac si sa plec.

M-am trezit sambata pe la zece si primul gand a fost „plec”. Niste prieteni ma invitasera la munte si refuzasem in repetate randuri, gandindu-ma ca nu am cum sa termin treaba prea devreme. Ma pierd in detalii. Ar trebui sa trec direct la subiect. Am facut un dus, am baut o cafea, n-am mancat, am plecat. Cu ELLE-ul in geanta imensa galbena cu poza lui Marilyn Monroe imprimata, m-am suit in masina, pregatita sa stau intinsa pe o pajiste, la soare, sa citesc si sa comunic putin si placut.

N-am anuntat pe nimeni. Drumul foarte aglomerat si multa, multa politie. Am ajuns intr-un final la Sinaia si am telefonat sa intreb unde este vila, intrucat ma apropiam rapid de Predeal, locul intalnirii. A inceput sa ploua. Cu cat ma apropiam de Predeal, cu atat ploua mai tare. Am ajuns, ne-am bucurat, ne-am retras intr-o camera si… pe geam… ce sa vezi? O ninsoare enervanta, uda, rapida si grea. Nu-mi venea sa cred… nu am scapat de iarna. Era ultimul lucru pe care mi-l puteam dori.

In Bucuresti cald, soare. Am petrecut cele sase ore fara sa citesc ELLE si cu ninsoarea prelingandu-se pe geam. Trebuie sa recunosc ca mi-a stricat tot cheful. Am plecat la noua, conform planului, sa merg la biserica in Ciorogarla, la cimitir, putina socializare si repede inapoi acasa.

Drumul liber. Cu cat ma apropiam mai tare de Bucuresti, cu atat soseaua era mai uscata. Am ajuns intr-o ora jumate inapoi, si in aproximativ doua la Ciorogarla. Neasteptat de bine.

La biserica, surprize-surprize: desi exista foarte multe lume bisericoasa la Ciorogarla, biserica aproape goala. N-am mai vazut asa ceva la o biserica in noaptea Invierii in Rmania niciodata, indiferent in ce parte a tarii am fost.

Un pic inainte de doispe noaptea, tiganci cu cocosi albi in brate, babe cu cocosi albi in brate. Mi se explica: „daca a murit fara lumanare la cap sau neimpartasit sau nespovedit, asa trebuie – ca cineva din familie sa aduca 3 ani la rand, sau 7, nu mai stiu, in seara asta, cate un cocos alb”. Partea interesanta (care i-ar fi placut in mod sigur Oanei Pop – asa cum i-ar fi placut sa o cheme in realitate) este ca preotul avea microfonul deschis si cocosii faceau niste zgomote ce aduceau cumva cu tipetele unui copil, si, in noapte, in boxe se auzeau sunetele astea sinistre. O slujba oribila.

Cantatul a fost orice numai impresionant nu. Am plecat usor scarbita si ne-am indreptat catre urmatoarea locatie: petrecerea. Ei bine, acolo un miel la protap incepea sa se rumeneasca, alt gratar sfaraia, alta viata.

Manelele manele, dar oamenii super ok. Genul ala de grup care, daca esti prieten cu unul de-al lor, esti prieten cu ei. Genul de grup in care fiecare a invatat din prima cum te cheama si te striga pe nume. Coplesitor. Minunat.

Am plecat pe la un sase fara ceva, am ajuns pe la sase acasa, inca pe intuneric bezna. M-am demachiat si m-am culcat linistita, inca pe noapte. M-am trezit binedispusa, am mancat cozonac cu branza, am baut cafea, am fumat multe tigari, am muncit in sufragerie, pe canapea, cu camera super-luminoasa si televizorul in surdina.

Am plecat inapoi la Ciorogarla pe la un patru si-un pic. In poarta ma intampina Mihai, varul Roxanei. Roxana este fanul meu numarul unu si prietena mea cea mai bune, cea care m-a adoptat total acest Paste – si care ma adopta de fapt la fiecare sarbatoare mare, pe care, inevitabil, ar urma sa o petrec singura daca n-ar fi ea. Asa se intampla de cativa ani incoace. Nu stiu cum se face… Ce zici, Roxana, daca sunt si anul asta singura de ziua mea, mergi cu mine in Vama?

Am mancat in curte, la soare, cu ochelarii la ochi, ca niste veritabili oraseni care sunt obisnuiti si crescuti verile la tara. Minunat. Ne-am mutat apoi la Andrei, casa pe care o parasisem doar cu vreo zece ore inainte. Am stat pe bancuta la soare, am ascultat muzica lautareasca, mi-am facut unghiile, am ras, am baut apa minerala si m-am simtit minunat.

Am venit acasa, am luat-o pe Shaqui si am plecat in parc, la o plimbare, pe ruta mea preferata: Aviatorilor, Arcul de Triumf, Kiseleff, acasa. Acum stau in fotoliul meu si scriu asta.

Iar in ruta mea de plimbare, o batrana statea pe o piatra a unui gard, incaltata cu niste adidasi mult mai mari decat picioarele ei. I-am dat 5 lei si am plecat emotionata. Eu am curaj sa spun vreun moment ca as fi putut macar avea un Paste Nefericit?

Vizita de presa 2 – Covasna

Am avut un week-end minunat. La propriu. Covasna este, pentru mine, un loc foarte special. Aici am venit impreuna cu bunicii mei multi ani la rand. Mi-ar placea tare mult ca in aceasta vara sa am o saptamana cu mofete si plimbari lungi acolo, alaturi de prietenii mei si de inca cineva care a reusit sa ma supere atat de tare astazi incat incep sa recalculez anumite planuri… singura. Dar sa trecem peste amanunte.

Am plecat in vizita de presa (termen pe care il folosesc de cand ma stiu ca la carte si de care rad colegii mei mai jurnalisti decat mine, care numesc vizita mea de presa “deplasare”. Refuz!). Problema mea cea mare este trezitul devreme. M-am gandit ca voi trece si peste asta si voi dormi linistita in autocar. Singurul lucru pe care nu-l luasem in considerare in acel moment este ca, la ora 6:00, este inca noapte, deci si mai deprimant.

Am reusit sa ma urnesc si sa ajung la Ateneu (punctul de intalnire) la ora stabilita – sambata, 7:30. Uf… La 8 am plecat catre destinatie. Cateva ore mai tarziu ajungeam in Covasna, intr-un decor de vis, cu o vreme de vis – mai cald decat in Bucuresti, soare incredibil si zapada exact cat trebuia.

N-am apucat sa ne instalam bine in camera hotelului Clermont (impreuna cu colega si prietena mea Oana), pentru ca am si fugit la… tratament. Mie mi-a revenit un masaj Sabai, cu pietre vulcanice.

Cand am auzit prima data despre aceste tipuri de terapii m-am gandit ca e frectie la picior de lemn – ce poate sa fie asa de misto la un masaj cu pietre?

Cand am fost in Tenrife, acum doi ani, am adus si cateva pietre vulcanice fine, pe care le pastrez in baie ca decor. Ei bine, cand am inceput masajul mi-am dat seama ca am gresit din nou, pentru ca nu am avut rabdarea sau cel putin curiozitatea sa ma lamuresc in legatura cu masajul cu pietre calde.

Dupa o ora si jumatate in care doamna Irina s-a ocupat de fiecare particica a corpului meu, de la talpi la fata, am uitat de orice grija, de orice stres sau ganduri pe care nu mi le doream prea tare. Trei tipuri de pietre dintre care unele circulare, sferice. Nu pot sa descriu cu exactitate senzatia pentru ca… trebuie sa incercati pentru a intelege. Da, intr-adevar, relaxare totala.

Am plecat cu o senzatie de bine, oarecum ametita de la masaj si m-am intors in camera destul de intunecoasa (din pacate, si, tot din pacate, fara vedere la peisajul superb ardelenesc) unde Oana incerca un somn de dupa-amiaza.

Dupra tratamentul Oanei am plecat la o plimbare lunga pana in centrul Covasnei. Orasul poate parea trist pentru cineva care nu stie cum arata aceasta zona vara. Pe timpul iernii nu sunt turisti, iar localnicii… ii numeri pe degete. Ne-am oprit la o carciuma ieftina, unde atmosfera ne-a dus catre discutii destul de strong despre viata, relatii, prietenii…

Asadar, sambata program de voie. Nu am ce sa le reprosez organizatorilor – cele trei PR-ite de nota 10: Dana, Isa si Ioana. Seara cina delicioasa si, din nou, program de voie. La mine a insemnat somn de pe la 23:30. M-am trezit in mijlocul noptii cu o durere incredibila de cap.

Duminica micul dejun apoi conferinta de presa. BTL ne-a prezentat ultima lor inovatie in materie de beauty: Exilis, un aparat cu doua functii extrem de importante – una, si cea mai interesanta din punctul meu de vedere, care lucreaza in profunzimea stratului de grasime, topind-o. Practic aparatul incalzeste grasimea transformand-o in stare lichida, fara sa distruga celulele. Sper ca am fost destul de pe inteles. Cea de-a doua functie, mai putin interesanta pentru mine personal in acest moment, de intinerire si respectiv tonifiere a pielii.

Prezentarea tinuta de cehul Tomas, desi a durat aproximativ o ora si jumatate, a fost extrem de interesanta si interactiva. Trebuie sa mai precizez ca grupul cu care am fost, colegele mele de la trusturi si publicatii concurente, au avut intrebari pertinente, care au adus sare si piper discursului.

N-am testat aparatul insa una dintre colegele mele de breasla (ador expresia asta a limbajului de lemn jurnalistic) a facut-o si ne-a impartasit impresiile – numai de bine.

Dupa-amiaza un gratar de toata frumusetea, cu muzica lautareasca pe fundal si hore in zapada. Am plecat cu bateriile incarcate catre un Bucuresti nins si trist.

In autocar m-am simtit ca dupa o tabara, cu cantece si foarte multa galagie productiva. Halucinanta poate?

Vorbeam despre PRi astazi si am ajuns la o concluzie cu care toata lumea a fost de acord: iti trebuie stofa. Nu e de ajuns sa iasa totul ca la carte, sa stii teoria perfect, sa stii sa te prefaci. Mai trebuie ceva – un anume tip de personalitate, o anume rabdare si reactii care nu se pot studia, venind la pachet cu tipul de personalitate despre care vorbeam.

Fetele care au organizat deplasarea (sic!) au avut ce a trebuit.
Nu pot decat sa le multumesc pentru ca m-au readus la Covasna si sa le multumesc pentru faptul ca, si datorita lor, m-am relaxat si m-am simtit minunat. Si, in plus, am fost cu Oana. As mai avea de povestit insa ma opresc aici si ma intorc la alte scrieri.

Cu drag,
o papusa ruseasca foarte rar relaxata

Ay, !madre de dios!

Nu am timp. Jur! Am atatea sa va povestesc… nici macar n-as sti de unde sa incep.

Pe scurt: plecat, mini-concediu, sentimente puternice si confuze, intors, aterizat de urgenta, munca, munca, munca.

Nu azi. Azi nu pot, nu am timp. Curand. Stiu… mereu mint frumos!

Cu drag,
o papusa ruseasca din cele mai mici

Cosmetics Beauty Hair si Modexpo

Azi s-a terminat si targul pe care-l astept cu nerabdare in fiecare an si pe care nu l-am ratat in nicio editie: Cosmetics Beauty Hair si Modexpo la Romexpo (penibila rima). Am ajuns ieri, am intrat grabita pentru ca se facuse deja ora 16:30 si mai aveam doar o ora la dispozitie. Nu stiu cum am reusit sa ajung atat de tarziu avand in vedere ca eram trezita de la 10, dar… nimic nu-i surprinzator.

Organizat in cateva dintre pavilioane, standurile dispuse incredibil de… ametitor. Desi am strategie atunci cand merg la shopping, aici nu poti avea nicio tactica. Toate sunt dispuse alandala. Sincer, desi am incercat, nu am gasit logica. In sfarsit…

Mi-am cumparat toate acele lucruri “indispensabile” pe care nu le poti gasi in comert (produse profesionale in general): ulei pentru topirea cuticulelor, solutie pentru uscarea rapida a ojei, creion cu ulei pentru cuticule, recipient “modern” pentru acetona (cu apasare – fetele stiu despre ce vorbesc si m-as mira ca vreun baiat sa citeasca aceste randuri. Desi…).

M-am invartit innebunita dupa ojele Orly, preferatele mele. N-am gasit. M-am oprit la un fel de centru de informare al Romexpo unde o domnisoara draguta m-a orietant perfect catre standul pe care-l cautam, ea la randul ei fana Orly. 2 oje = 60 lei. M-am usurat de muuuuuuult din salariu, am cascat ochii la blanurile pe care le vanez de ceva vreme si pe care le astept mai ieftine dupa scoaterea nu-stiu-carei-taxe, si am plecat usurel catre casa (alta decat a mea), hotarata sa incerc rapid toate noutatile din pungi.

Desi ma asteptam sa fie mai putin expozanti (si au fost cel putin la partea de Modexpo), targurile combinate au aratat bine – ca numar de participanti, dar si ca numar de vizitatori din cate am inteles.

Am nail-case-ul extra-plin din nou. Minunat.
Va pup intr-o seara minunata de toamna, cu manichiura impecabila.

Cu drag,

Seri in Bucuresti

Ploua. V-am spus vreodata cat de tare imi place ploaia? Azi am chef sa scriu. De fapt… mereu am chef sa scriu insa invoc cel mai adesea motivul timpului, pentru a scuza lenea de cele mai multe ori injustificabila.

Ca orice pseudo-scriitor care se respecta, am inchis telefonul, am tras perdelele albe din in, am aprins o lumina de ambianta si m-am pus la calculator pe fapte mari. Sau vorbe scrise.

As vrea sa va vorbesc despre cu totul altceva, despre stil si beauty, despre reviste glossy si despre stilisti, despre redactori-sef si despre reclame si, implicit, bani, dar las blabla-urile pentru alta data si trec la capitolul rezumat in titlu.

Week-end-ul acesta am ramas in Bucuresti si n-am facut rau deloc. Trebuie sa recunosc ca imi lipseste totusi marea, insa sunt convinsa ca o voi mai vedea cel putin odata anul asta. Nu stiu daca o voi vedea asa cum o visez noaptea, pe o plaja pustie alaturi de un EL la care visez de ceva vreme, insa o voi vedea.

Aseara, cum spuneam, a fost o seara de Bucuresti asa cum ar trebui sa fie mai des. Green Fest. Am ajuns pe la 7, suficient de tarziu cat sa-i pierd (din nou) pe cei de la Zdob si Zdub. Am baut multa bere (mda… stiu… foarte feminin…) si i-am asteptat pe cei de la Guano Apes. Atmosfeta a fost intr-adevar una de festival, cu oameni care stateau pe jos, imbracati funky, cu putina supraveghere si cozi mari.

N-are rost sa ma plang de strategia slaba de marketing pe care au adoptat-o cei de la Tuborg, pana la urma au reusit sa organizeze un festival in adevaratul sens al cuvantului, in Bucuresti, cu intrare libera. Ma voi rezuma la a le multumi si la a-i aprecia.

Nemtoaica de la Guano Apes este o show-girl. Frumos. A stiut sa vorbeasca pe intelesul publicului si sa-l antreneze perfect. Desi, asa cum bine stiti, sunt fan Ting Tings, desi vocile gagicilor sunt comparabile calitativ, desi raman fan de necontestat al britanicilor, englezoaica nu stie (inca) sa faca show.

Aseara, pe langa oamenii de festival au venit si burtosii de bere curiosi, care stricau tot peisajul, peisaj ce aproape m-a facut sa uit ca ma aflu inca in Bucuresti.

Azi ploua. Am avut parte de o seara misto, am fost parasita la un moment dat de o parte din gasca, dar, per total, a fost bine-bine.

Si la mai multe festivaluri!
Cu drag,
Papusa Ruseasca

Edit: Era sa uit! Seara placuta a fost petrecuta cu o gasca in care s-a aflat si unicul meu fan!

Ei dragii babei…

Multe se intamplara de cand nu mai vorbiram…
S-o luam in ordine (sau pe cat pot la ora asta…)

A fost Noaptea Alba a Galeriilor. Vernisaj la Mircea Nicolae.
A fost Street Delivery. Fetele s-au descurcat de minune.
A fost o saptamana foarte plina, cu aparitii in presa online si cu 3 evenimente. Sa le iau unul cate unul sau sa trec peste tot ce inseamna munca si sa trec la partea cea mai placuta a saptamanii?

Sa trec! Vineri seara am iesit. Si am ajuns pana la urma in… Vama. Cu 3 oameni cu care am putut sa port niste conversatii jurnalism vs. PR asa cum imi plac cel mai mult mie, cu care am putut sa vorbesc lejer si rapid in acelasi timp, cu care am ras si alaturi de care m-am simtit excelent.

Tocmai cand ma lovise o melodie si ma gandeam “ce frumos ar fi acum sa fim la mare”… vine cineva cu ideea perfecta: “hai sa vedem rasaritul pe plaja”. Zis si facut.

Si inca ma ustura nasul, si inca miroase a mare…

ChouChou cu drag

Maine, sambata si poimaine, duminica, ne vedem la Street Delivery, intre Carturestiul din Romana si Gradina Icoanei. ChouChou merge la cel de-al doilea targ. Nu pot decat sa ma bucur enorm pentru ca vad ca treaba merge, desi uneori pare ca greu, din punctul meu de vedere inaintam fara prea multe obstacole, ceea ce nu poate decat sa ma entuziasmeze si mai tare.

Mi-e greu uneori sa ma diferentiez de latura de PR si sa scriu… din suflet, insa voi incerca sa nu fac aceasta scriere sa semene cu un comunicat de presa. Abia astept targul si vad cum ChouChou creste sub ochii mei.

Bebelusul meu de PR, asa cum l-am denumit se face din ce in ce mai mare, incet dar sigur. Maine voi sarbatori zambind si urmarind mai mult sau mai putin din umbra vanzarea.

Nu pot decat sa urez ChouChou vanzare buna, sa-i spun ca ii sunt alaturi, si sa ii transmit toata dragostea mea profesionala si… din inima.

Va astept sa vedeti cei mai frumosi pantofi, alaturi de cele mai dragute fete.

Cu mare drag,

Undo 90 – din nou la teatru

Ieri am iesit prin oras intr-o caldura ne nedescris, dar cu ceva chef de viata. Ne-am oprit in Green Hours. Cred ca imi place din ce in ce mai mult terasa asta, a devenit un fel de „La Motoare” de anul trecut.

Am luat o carafa de vin rosu (proasta idee pe caldurile care erau) si am discutat vrute si nevrute. Nu mai fusesem de ceva timp la tearu, asa ca aveam chef sa vad o piesa. Tocmai bine, la Green Hours stiam ca se joaca destul de des cate ceva.

La fix! Dupa cele doua pahare de vin putin ametitor am coborat catre bar, am platit biletul – 15 lei si am intrat sa vedem… ceva. Habar n-aveam cum se numea piesa, cine avea sa joace, niciun detaliu. Am aflat de la o doamna draguta: „Undo 90”.

Pe scena au intrat Andreea Bibiri si Cosmin Selesi care, timp de aproximativ o ora, au facut o comedie excelenta, bazata pe un scenariu american modernist. Desi un spatiu neconventional, luminile au fost excelent puse la punct, decorul foarte potrivit iar actorilor nu le puteai reprosa nimic.

Am ras si am plecat tare multumita de o seara la… „teatru” neasteptat de reusita. Abia astept piesa din Laptarie, la care sper sa ajungem cat de curand.

Timp de o ora n-am simtit nevoia sa ma uit la ceas si m-am deconectat de realitate. Am plecat agale pe jos si am incheiat seara la un ceai si multe tigari in parcul Kisselef.

Cu drag,

ChouChou la Iarmaroc

Dragii mei, trebuie sa va spun ca Iarmarocul a fost genial. M-am simtit atat de bine, nu mai tin minte de cand nu m-am mai distrat asa.

Fetele ChouChou s-au descurcat de minune si au avut mai multa energie decat as fi crezut vreodata. Abia astept si pozele.

Organizatorii au fost foarte draguti, intelegatori si rabdatori (pe alocuri depasiti, dar perfect normal). Evenimentul a fost mare si extrem de interactiv. Practic, s-ar fi plictisit acolo doar fanii manelelor pentru ca in rest… erau muzica si atmosfera pentru oricine. Pana si feţele de Kristal si-au gasit locul la scena house (inclusiv cativa dintre prietenii mei care nu ar fi calcat pe la festival daca nu ar fi fost muzica… house). Am ascultat muzica PSI, am simtit cum mi se spala incet dar sigur ceierul, m-am holbat la pseudo-holograme fosforescente si… am baut bere. Multa si proasta. Ca o domnisoara.

Desi programati la 17:30, apoi la 22:00, i-am ascultat pe El Negro abia pe la 2:00 noaptea, cand eram deja prezenta pe baricadele Iarmarocului de mai bine de 14 ore.

Pe la 4:00 am cedat locul catre masina Oanei si am adormit bustean pana la Bucuresti. Data viitoare vin cu cortul, nu incape indoiala. Am regasit-o la Iarmaroc pe fosta mea colega de munca, Andra, am reintalnit cunostinte si am cunoscut oameni noi interesanti, la fel de junkisti ca si mine pe timp de noapte.

Am dormit pana la 16:00 duminica si m-am trezit cu chef de… Iarmaroc. Sincera sa fiu, proasta berea, cam complicat cu jetoanele dar per total, excelent. Frumos!

Pe data viitoare (sper eu).
Cu drag,

edit: iata si pozele cu standul si a glance cu pantofii

ChouChou numarul 1

Luuuuuuuuuuume, luuuuuuuuuuume, pentru prima oara ChouChou iese la soare! Sunt mandra sa va prezint un nou nume pe care sper ca in cateva luni sa-l pot numi brand.

ChouChou, impreuna cu alte fete dragute prin jurul lui, va zambi catre oricine vrea sa…

… vina, vada, probeze. Sunt ai tai! Iubeste pantofii! Pentru tine, urban fashion, new style in town, avangardist, intr-un cuvant, fashionable. In doua cuvinte, ChouChou.

Sambata asta, 23 mai 09, la IARMAROC.

Țăranca tot țărancă

Iata ca a mai trecut un week-end; sfarsit de saptamana in care imi propusesem sa fac multe lucruri, am facut multe, dar nu exact pe cele care trebuia(u) facute. Un rezumat ar fi vineri parc apoi Green Hours pana pe la 4:30. Sambata zi de targuri. Si aici voiam sa ajung.

Am reusit sa parasesc resedinta pe la 15:00 si sa merg spre v4vintage, targul organizat la Cafepedia din Romana. Nu sunt straina nici de Cafepedia si cu atat mai putin de targurile de profil. M-am invartit, am cumparat un colier cu Marilyn (ce surpriza) si o curea, si am vanat posibilitatile de infiltrare. Desi targurile tinute la aceasta cafenea au in general mare succes (a se citi multi vizitatori), sambata atmosfera era relaxata, poate chiar prea relaxata. Sa aiba de-a face si cu pretul – 15 lei intrarea? In acesti bani aveai teoretic inclusa o bautura, pe care o ridicai de la ultimul nivel al cafenelei.

Buna strategia, astfel vizitatoarele erau obligate sa mearga pana la ultimul etaj si sa treaca prin tot targul. Sus, desi aveam bonul de 15 lei barmanul mi-a spus ca nu este valabil asa ca am fumat rapid o tigara pe uscat si am coborat in viteza.
Am vorbit cu una dintre organizatoare despre data urmatorului targ. Era putin prea agitata.

Urmatoarea destinatie ar fi trebuit sa fie Sala Palatului unde s-a tinut un targ de cosmetice. Pentru ca nu aveam rabdare si nici dispozitia sa platesc inca 10 lei pentru un targ pe care nu-mi doream neaparat sa-l vad am schimbat directia catre MȚR. A se citi Muzeul Taranului Roman (traducere pentru prietenii bucuresteni mai tineri si mai putin interesati de Bucuresti). 4 lei intrarea, 2 lei studentii&co. De bun simt.

Am intrat cu soarele in spate, ne-am plimbat printre tarani autentici si tigani caldarari, m-am simtit ca pe stradutele din Costinesti simtind mirosul de scrumbii prajite langa care statea mamaliguta imbibata in mujdei. M-am indragostit iremediabil de o vesta tipic romaneasca, din catifea groasa neagra, cu sute de margelute cusute manual, genul de vestuta care se incheie cu un nasture pe umar si trei in lateral. Taranca tot taranca. 250 lei. Am apelat la bunavointa mamaiei si am scos 230 de lei din buzunar. Cam slab negociat.

Am continuat drumul si tot cu soarele in spate m-am lipit si de un șal tiganesc. Erau si fuste, 500 lei. O voiam pe cea pe care o purta tiganca, galbena, plisata si inflorata. A ras si mi-a spus ca avea sa aduca duminica una alba.

Targul de la MȚR mi-a placut, ca de altfel fiecare targ tinut acolo. Muzica de mahala, opinci, o taranca ce torcea lana, fuioare, blidare, copăi, ii, turta dulce si multe alte lucruri ce m-au facut sa zambesc. Am plecat cu geanta plina si in continuare cu soarele in spate.

Duminica a fost si targul MGB pe care l-am ratat pentru ca am preferat o dupa-amiaza de leneveala la padure. Am dat tocurile pe conversi week-endul asta si n-am facut rau, dar mi-au lipsit 10 centimetri. Mi-a placut afisul-comunicat de presa pe care il regasiti mai jos. O promovare altfel, matura, ideea ca nu mai este nevoie de un concept blink-blink atunci cand ti-ai format un nume. Bravo!

Cu drag,

Roata mare-mare din Herastrau

Am avut un week-end minunat. Un week-end de stat in Bucuresti, de lenevit in casa, de rasfoit reviste si de jucat carti. Vineri am fost la Dany (care era deja in Londra). Acolo in afara de gasca obisnuita s-au alaturat Elena si prietenul (la multi ani, Elena!). Am jucat mima si am ras pana pe la 3 dimineata.

M-am trezit sambata cu un chef de stat degeaba incredibil. N-am stat mult pentru ca pe la 14:00 au venit Balzac (adica Barza, care tine musai sa aiba un nume intelectual) si Sandra, care n-au mai plecat pana la 4 dimineata. Am facut mancare pe saturate, i-am hranit de vreo 3 ori (i-am adoptat doar), am jucat carti pana tarziu impreuna cu Quioara, Tataee si Mamaee. Nu s-a vorbit despre munca. Ajung la concluzia ca Dany este râcăciosul.

Duminica m-am trezit tarziu si binedispusa. L-am sunat pe Renbo Veninosul care m-a refuzat politicos, invocand 12 zile de munca fara pauza. M-am gandit cateva clipe… sa insist, sa nu insist… stiam ca nu-mi va fi prea greu sa-l conving asa ca ne-am intalnit la 6. Egoismul meu feroce si pofta de a vedea un baiet fremos tare nu m-au putut lasa sa las baietul sa se odihneasca. Dupa o sesiune de strans rahati dupa 2 pisici si un catel la Dany (care s-a intors azi-noapte din Londra) i-am luat cateaua si am purces catre Victoriei unde mi-am clatit ochii. Plimbare 4 ore: tur de Herastrau, intoarcere pe Kiseleff (care nu stiu niciodata cu cati “s” sau “f” se scrie). Ne-am dat in Roata Mare. Am profitat de scartaitul pregnant al fiarelor vechi, moment in care Renbo s-a stresat nitel, cateva secunde bune de analiza, sau, cum spune tot Elaine, supra’analiza. Am ramas putin surprinsa dupa plimbarica noastra, insa, cum incerc sa nu devin prea personala in acest jurnal de Bucuresti, voi tine detaliile pentru alte scrieri.

Cu asta cred ca am reusit sa raspund si la intrebarea lui “Je” de aici.
Am ajuns acasa tarziu si nu am putut adormi pana dupa 3 noaptea. Ganduri, scenarii sfioase si… inca ceva.

Cu drag,

O vineri de 24,5 ore

Vineri a venit Julie sa ma viziteze. Julie este un mix superb de cultura americana, europeana si asiatica: nascuta si crescuta in SUA, mama frantuzoaica si tata libanez. Nasul, tenul masliniu si parul negru ii tradeaza originile arabesti. Desi ar fi trebuit sa ajunga joi seara, wizz air-ul a decis sa o aterizeze vineri dimineata. Dar foarte dimineata.

Asadar, vineri la 6 am fost in picioare, la 7 eram in Baneasa, aeroportul minune al Bucurestiului. As zice mai degraba aero-gara. Vine Julie, mergem la Ramayana, eu cafea, ea ceai, am vrut pateuri de la Candy Cat, nu s-a putut decat in combinatie cu un ceai urias si un pret fabulos pentru dimineata aceea.

eu: “Dar platim pateurile”
don’soara: “Nu se poate”
eu: “Multumesc”

Am mancat cate un sendvis, ne-am pus la curent cu noile activitati si am pornit spre casa. M-am schimbat, am mai baut o cafea si am plecat. 11:00 interviu cu ambasadorul Peru(uuuului). Dupa ce am exersat ceea ce invatasem eu timp de un semestru in Spania la cursurile de protocol, mi-am repetat in minte extraordinarul meu salut “Buenos dias Excelentisimo Senor Embajador X”, ca sa ajung acolo si sa-mi iasa un “Buenos dias” penibil si scurt. Eh… de.

Dupa o ora si jumatate de interviu si aproape toata banda de la o caseta am plecat la birou. Treaba. Sedinta. Plecat acasa. Voiam sa ajung si la o conferinta de presa dar n-am mai avut timp. Am trezit-o pe Julie, am mancat si am plecat la plimbarica prin Lipscani. Inca ma fascineaza stradutele atat de diferite, cladirile cu bulina rosie si insemnele comuniste aflate deasupra vitrinelor sparte “CROITORIE”.

Am plecat spre casa, la 9 trebuia sa ajungem la un vernisaj. Am ajuns pe la 9:30 la galeria 29, in sufrageria lui Mircea Nicolae. Nu va dau prea multe detalii pentru ca le puteti citi aici.

Am luat-o pe Natalie de la Unirii, Natalie care a fost “fashionable late”, termen care, might I say, imi cam displace. Se scuza intarzierea avand in vedere ca a meritat: aranjata, pantofi cu toc, o tinuta trendy pe care as fi purtat-o cu siguranta. Am ajuns la mine, mi-am schimbat hainele prea hippie pentru evenimentul la care urma sa mergem, in clubul “Pat”. Am ratat prezentarea de moda insa am facut ceva networking interesant.

Datorita faptului ca am adus 5 semnaturi pentru un candidat la europarlamentare (care ma intereseaza prea putin), Bebe ne-a fost sofer toata seara. Dupa Pat am ajuns in Comandante Junior, adica tot in zona Lipscani. Noi, 3 fete, toate in pantofi cu toc, fardate si aranjate, aratam cam dubios intre copilasii de maxim 21 de ani in tricouri largi si blugi jerpeliti, pe care trebuie sa recunosc, am fost cam geloasa.

Si pentru ca acum vine partea barter-ului realizat impreuna cu Dany, prietenul meu cel mai bun care ma pasuieste de cei 10 lei pe care trebuie sa-i dau in conditiile in care scriu despre vineri seara, trebuie sa precizez ca m-am intalnit cu o droaie din prietenii mei: Sandra si directorul de marketing Minca, Barza cu nelipsitii ochelari pusi la misto (vede foarte bine, se da interesant doar), Radu alias Tataee care s-a miscat mai bine decat tot tineretul la un loc, si, evident, piesa de rezistenta, Dany pe care toata lumea il cauta tot timpul. E “popular”.

Am dansat pana la 6 dimineata in asteptarea unei hore Zdob si Zdub. N-a fost. Am ajuns acasa cand deja se luminase, am mancat si pe la 6:30 m-am bagat in pat. Astfel, dragii mei, am mai castigat o zi. Doar 6 ore de somn in 3 zile. Si la mai mare!

Aceasta a fost ziua mea de 24,5 ore.

Cu drag,
Papusa Ruseasca

The Ark sau din ciclul “evenimente misto”

Citisem despre evenimentul de la The Ark care a avut loc week-end-ul ce tocmai a trecut insa nu voiam sa merg pentru ca 1. 15 lei intrarea, 2. Rahova, zona necunoscuta pentru mine. M-am razgandit imediat ce am primit doua invitatii.

Am decis sa o iau cu mine pe una dintre prietenele mele mai oropsite (sufleteste, dragii mei) si sa mergem catre adresa: Calea Rahovei 196A. Dupa O ORA SI JUMATATE, dupa nervi, discutii cu taximetristi si alte persoane gasite prin zona am ajuns in fata unei cladiri luminate, vizavi de care se regaseau piata cu flori, multi copii negriciosi si murdari si masini parcate alandala.

Ma simteam ca in filmele in care dupa indelungi cautari apare luminita si se aude pe fundal muzica de aleluia: aaaaaaaaaaaaaaaaaaa. Am intrat, am aratat invitatia, am intrat si mai bine si am inceput organizat sa ma uit la fiecare stand. Designeri tineri romani, lucruri misto si unice, dar si cam piperate.

Desi ar trebui sa cam tin de bani, n-am putut rezista sandalelor Coca Zaboloteanu, pe care le stiu si mi le doresc din vara. Am primit bonus si doua fundite de la o alta pereche de sandale decat cea pe care am cumparat-o, fundite la care ma cam uitam cu jind. Cred ca s-a prins Coca si a fost atat de draguta incat sa mi le ofere cadou. Multumesc.

Accesorii dragute, genti personalizate, rochite infoiate si mult tul, pantofi colorati si accesorizati – mi-as fi cumparat enorm de multe lucruri de la targ. Am luat ce era mai important: sandale pentru la vara… azi ninge…

Pe langa haine si accesorii am gasit si dulciuri din pasta de fistic si alte coloratii de care nu mi-era pofra. Quioara si-a luat o bucatica de nuga.

Curioasa din fire (clisee, clisee), am coborat sa vad daca mai e ceva. Surpriza! jos expozitie foto. Si nu orice expozitie foto, ci una extrem de interesanta. Din pacate nu stiu cine este artistul. Tot din pacate nu am facut poze. Pe langa nudurile de femei artistic fotografiate mai erau si cele combinate cu capete de papusi. Excelenta expozitia, as fi cumparat fara ezitare (daca, din nou, as fi avut bani si daca ar fi fost de vanzare).

Desi nu sunt adepta stilului minimalist, baile alb complet fara manere mi-au placut la nebunie.
Am mai fost la un eveniment organizat de MGB acum cateva luni, la Muzeul Taranului Roman. Si acela mi-a placut insa acesta a fost diferit si net superior din punct de vedere al calitatii – atat a produselor cat si a aranjarii si desfasurarii.

Am plecat fericita cu sandalutele in geanta si cu gandul la ce am lasat in urma… Data viitoare…

Cu drag,

Viata in Piso Compartido de Bucuresti

Nu stiu de ce, dar nici nu simt cum trece timpul in noul apartament pe care il voi parasi in curand. Pot sa lucrez, am pofta sa lucrez, spal vasele fara sa-mi fie lene, nu stiu de cate zile sunt aici si nici nu numar, tocmai pentru ca… ma simt bine.

Colegii mei de apartament sunt calmi si imi transmit o energie pozitiva. Lenea colectiva de curatenie, mizeria acceptabila din casa si stilul de viata relaxat ma binedispun. Am ramas sechestrata intr-o zi cand ambii mei “roomies” au plecat si m-au lasat fara chei dar orice se rezolva.

Aproape ca mi-a revenit pofta de scris. Am inceput iar sa fac “scenarii de posturi de bloguri” si sa ma bucur de zilele insorite de primavara precoce. Imi place sa ma uit la catelul cu blana lucioasa care are cotet in curtea blocului, care ma latra cand vin si plec de acasa si care se sperie de mine cand vreau sa-l mangai insa ma asculta cand ii vorbesc.

Am inceput sa citesc din nou si sa las noaptea internetul in voie. Nu mai sunt atat de nervoasa la volan si nu stiu daca toate astea se datoreaza linistii sufletesti pe care mi-o da “piso compartido” de Bucuresti sau zilelor caldute si insorite.

Nu mai sunt atat de stresata si orele au zburat cand am facut acum cateva seri plimbarea Kisselef – Arcul de Triumf – Aviatorilor – Victoriei – Kisselef cu Sandra pe jos. Ma plang mai putin si mai linistit si am mancat mai multe fructe.

Dintr-odata Baneasa nu mi se mai pare la capatul Bucurestiului si nu mi se mai pare imposibil sa ajungi din Baneasa in Pantelimon si inapoi pe timp de zi. Poate ca e apartamentul, poate ca sunt ochelarii mei vechi de soare reparati de Mihai, verisorul Roxanei sau poate ca sunt doar eu. Cert e ca mi-e bine.

Cu drag, din Bucuresti,

Targ de cristaluri la Muzeul Geologic

Muzeul Geologic reuseste sa ma surprinda in mod placut si sa ma dezamageasca in acelasi timp de nenumarate ori. Placut surprinsa: terasa frumoasa si linistita pe timp de vara, bar relaxant si seri de teatru pe vreme friguroasa, expozitie cu vanzare de diverse bijuterii cu pietre semipretioase sau imitatii la primul etaj. Neplacut: toaleta in muzeu departe de bar si foarte departe de terasa. Soriceii zburda astfel incat aproape ca faci pe tine pana cand traversezi gradina pentru a ajunge la toaleta din muzeu, barul nu are un program fix si poti sa ai surpriza ca la ora 19:00 sa fie deja inchis etc.

Asadar, este o zona-muzeu (deja si-a depasit atributiile de simplu muzeu) cu suisuri si coborasuri, mereu surprinzatoare, asa cum este intreaga Romanie (simply surprising, nu-i asa?). De Mos Nicolae (mdea…) a avut loc un asa-zis targ de cristaluri. Spun asa-zis pentru ca expozantii erau aceiasi care vand zi de zi la etaj, numai ca acum se mutasera tarabelele la parter, sa fie mai in vazut lumii. Intrarea 6 lei, 3 lei pentru studenti & co. Nu facea banii, clar!

Au fost si cativa expozanti din afara muzeului, mi-a atras atentia munca unui tanar constand in bijuterii de piele incrustata cu pietre semipretioase. Mi-a placut in mod deosebit o bratara neagra cu perle albe neslefuite, de cultura. 60 lei.

Restul expozantilor prezentau marfuri asemanatoare, cristaluri inutile (pentru mine cel putin), pomisori kitschosi cu pietricele spanzurate de ramuri aurii, pietre tamaduitoare si pietre pentru zodii (?), cercei si inele cu pietre dragutele dar urat montate pe fiare intortocheate si tinichele lucitoare.

Nota 6 targului de la Muzeul Geologic pentru pretul mare al biletului (comparativ cu cel de la MTR, targ incomparabil), aceiasi putini expozanti, insa bravo pentru initiativa si readucerea muzeelor in atentie. Si la mai mare!

Cu drag,

O sambata plina in Bucuresti

Stiam ca week-endul asta va fi unul incarcat. In sfarsit se simte ceva in Bucuresti. In sfarsit lumea a inceput sa iasa din case. Din fericire pentru mine e cald si nu ninge. Urasc ninsoarea in Bucuresti, imi place numai la munte, si numai din casa. Da, nu sunt tocmai “a winta gal”.

Ieri am fost la Romexpo. Multa reclama, targul suvenirurilor (parca), abia asteptam sa ajung. Am ajuns, am platit 4 lei intrarea si am intrat pentru a vedea o amestecatura de produse, un amalgam ciudat de mirosuri de mancare, muraturi, dulciuri, piele si blanuri. Un pavilion extra-plin, aglomerat si inghesuit, un pavilion gol, friguros si trist si un pavilion numai cu lucruri pentru copii. In ultimul trebuie sa recunosc ca m-am speriat putin.

Am stat ceva timp. In pavilionul central se desfasura si Luxury Show, la care nu am intrat. Are vreun rost sa spun si de ce? Targul de suveniruri de la Romexpo m-a dezamagit. Cu toate astea, am plecat de acolo cu o bratara, o brosa si multa turta dulce care s-a dovedit a nu avea nimic de-a face cu turta din Covasna la care visam. Cea de la Romexpo era veche, de consistenta unui burete, uscata si fara gust. Cred ca am sa renunt sa cumpar turta dulce din Bucuresti.

Dupa Romexpo am plecat sa mancam la City Grill pe Lipscani. Lume multa moncher, se pare ca romanii ies la restaurant “la ocazii” gen Mos Nicolae. In semineu focul ardea, se simtea putin miros de caldura si de lemn ars. Am comandat altceva decat comandam de obicei, n-a fost prea bun dar papanasii au compensat tot.

Am trecut si pe la Muzeul Taranului Roman, unul dintre locurile mele preferate din Bucuresti. Mai fusesem pe la targuri si expozitii, dar niciunul atat de mare, divers si autentic. Tarani, multi tarani adevarati, tigani ce vorbeau tiganeste si vindeau “ibric dintr-o bucata”, ii, brauri traditionale superbe cusute manual, traiste (din care mi-am luat una cu 40 de lei), cufere pictate, ciubuc, opincute si cam tot ce ti-ai putea dori. Superb targul insa prost iluminat. Am ajuns pe la 4 si ceva, incepuse sa se intunece si dupa ce am dat o raita produsele abia se mai distingeau. Intrarea 4 lei, 2 lei pentru studenti & co. Cred ca cel mai reusit targ la care am fost in ultima vreme, autentic, excelent.

Vineri s-a deschis si noul complex comercial de pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Tot vineri am fost sa vedem hainele. Preturi destul de mari pentru un Outlet, nu toate magazinele deschise. Totusi ideea e buna, cladirea este copie as putea spune fidela dupa cele pe care le-am vazut in afara Romaniei. Eu sunt o cumparatoare groaznica din punctul de vedere al celor care vor sa-mi vanda: caut, probez, mai caut, ma hotarasc foarte greu si gasesc nod in papura oricarui lucru. Am intrat la Mango Outlet unde mi-a sarit in ochi o rochie cu dantela si corset. Pretul de outlet: 260 lei. Am dar prima eticheta portocalie la o parte si surprize, surprizele: pretul redus de magazin 240 lei. NU ASAAAAAAAAAAAa, ca o iau razna. Macar scoateti preturile vechi, dragutilor.

Vineri am facut doua ore de pe Titulescu pana pe Bucuresti-Pitesti. Incantator!

Ieri am fost din nou in zona comerciala abia deschisa, la Kika de data asta. Kika se pare ca este concurenta Ikea. Mult mai multe canapele si paturi decat la Ikea, mai putin “prostioare” utile sau nu. Aglomeratie mare insa magazinul da impresia de “open space”, este pe 2 etaje, pare mai relaxat si mai bine structurat decat Ikea. M-am simtit mai confortabil. Restaurantul are mancare numai la anumite ore, asa ca am facut foamea pana la Unirii.

Am fost si la Unirii pentru a vedea beculetele. Habar n-aveam ca aseara era “marea aprindere”. Haos, aglomeratie, concert, nu inteleg conceptul, dar nu pot decat sa ma bucur ca mai ies si romanii din casa, oricare ar fi motivul. Beculetele sunt oribile, multe culori ce n-au nicio legatura una cu alta, niste bile ciudate… dezamagire ca si anul trecut.

Am ratat expozitia de la Muzeul Geologic si targul din Obor.
Asadar dragii babei, v-am facut un rezumat al zilei de sambata 6 dec 2008 in Bucuresti.
Ta ta!
Cu drag,

Targ de vintage si targul de vechituri

Astazi trebuia sa plecam la Sibiu pentru a vedea o piesa de teatru. Dupa o eroare de comunicare (ce nu tinea de noi) am ramas cu buza umflata. Statea in fata Ateneului fumand si observand cu nasul putin strambat porumbeii agresivi care se bateau pe o bucata de carne din sendvisul meu luat la pachet pentru drum (asa m-a invatat mama), putin sictirita de vestea proaspata, ca nu mai mergem nicaieri.

Am decis in schimb sa mergem la “Targul Amintirilor”, pe Lipscani/Blanari, in In Vino Veritas. Am fost placut surprinsa cand am vazut multimea de tineri expozanti, de cercei facuti manual, pictati, din care mi-am luat doua perechi si la fel de placut surprinsa ca nu era aglomeratia obisnuita de la alte targuri.

Am stat pe terasa clubului (sau barului?) cu ELLE-ul pe noiembrie in fata (noroc ca avea si supliment pentru barbati), am baut ceai si m-am bucurat de vremea innorata dar placuta. Dupa turul printre vechituri, pantofi draguti si “cercei tampiti” (exact asa isi denumea una dintre expozante cerceii) am purces spre Opereta, stiind ca are loc o expozitie pe care vreau s-o vad.

Sa nu uit! Partea proasta a multelor targuri de acest fel este ca trebuie sa platesti intrare. E drept ca in cei 100.000 era inclusa o cafea, dar nu ma incalzeste cu nimic avand in vedere ca m-a incalzit un ceai. Probabil ca atunci cand lumea se va plictisi si de noul “trend vintage” (nu-mi vine sa cred ca tocmai am spus asta), nu va mai veni cu miile si organizatorii vor fi obligati sa mai lase intrarea asta oricum prea mare.

In drumul scurt spre “Ion Dacian” am mai descoperit un targ de vechituri, cu insigne din timpul comunismului, cu carti ingalbenite, bijuterii vechi, monede si bani vechi, lampi de veghe cu gaz si cate si mai cate. Din pacat obiectele pe care mi le doream, reprezentand boierie sau istorie, erau prea scumpe pentru bugetul meu. Targul era in fata Muzeului Bucurestiului (Piata Universitatii).

M-a intristat tare sa vad o doamna batrana, cu picioarele adunate cuminti sub fusta de stofa, care-si vindea tacuta trecutul: portofele vechi si ponosite, margele, etamina alba cusuta cu musculite rosii si negre… Si era atat de singura… Si vedeam oamenii cu o culoare mai inchisa a pielii (e politically correct?) cum stau langa masuta batranei cu parul alb si curat, acoperit partial de o bereta simpla, cum asteapta orice privire intoarsa pentru a baga in buzunar sau sub fuste obiectele din care ea nu vrea decat… sa traiasca. Am fost trista si inca sunt.

Batranii ma impresioneaza cel mai tare. Ne-am uitat catva timp la masuta bunicii, sa nu-i fure cele cateva lucrusoare cumparate sau facute cu truda si am plecat cu un cufar intr-o plasa si o strangere de inima…

Am renuntat la expozitie pentru ca noile mele achizitii m-am cam uscat de bani, o las pentru o alta zi, una mai… mai alta.

Azi este o sambata in care “totu-i vechi si noua-s toate”…

Cu drag,

Targ de Joburi si nu numai

Incep prin a spune ca nu cred in targurile de joburi. Si acum ca am spus asta ma intreb… de ce ma mai duc? Evident, caut de lucru. Stiu exact ce vreau, in cele mai mici detalii, stiu ca pot insa ma lovesc de lipsa experientei in domeniul ales. Am spus-o de multe ori, decat sa fac un compromis, mai bine plec si fac un compromis in alta parte sau mai astept. Nu cred in targurile de slujbe (ma enerveaza adaptarea oricarui cuvant englezesc care e copiat pentru a fi mai “trendy”) dar vreau sa fiu eu impacata cu mine insami cu faptul ca nu gasesc eu singurica si fara pile desi am incercat totul.

De tot mai multe ori de la o vreme ma gandesc… oare de ce m-oi fi intors. Nici nu visam (urat bineinteles) vreodata ca poate fi atat de greu sa gasesc un loc de munca in Romania, unde piata pe care vreau sa intru este relativ la inceput, o Romanie in care inca nu exista scoli pentru a forma in acest domeniu. V-am pus pe ganduri?

Azi am fost la Job Fest, in interiorul cladirii Cercului Militar National. Mai fusesem acolo. Intotdeauna m-au impresionat cladirile vechi, care au ceva… special, nu numai vizual ci… miros altfel. Miros a ani. M-am plimbat printre standuri, nimic interesant (pentru mine), cu exceptia unei firme de recrutare (ce bine suna cuvantul asta, ma bucur ca se refoloseste, si nu numai in termeni militari). Sincera sa fiu mai degraba ma atragea structura covarsitoare a cladirii decat agitatia din jur.

Am stat putin si am plecat la fel zgribulita cum ajunsesem.

Mai nou, desi sunt bucuresteanca pur-sange (jumatate dobrogeanca, un sfert moldoveanca, un sfert olteanca), am ajuns sa fiu, asa cum imi spunea cineva (si subliniez cuvantul cineva), turist in Bucuresti. Vad altfel Bucurestiul. Imi place mai mult si il redescopar.

De multe ori prietenii mei spun ca nu am ce face tocmai pentru ca in vacante ma despart de grup si ma gasesc in vreo piateta asezata pe jos si scriind lucruri care mi se par semnificative pe moment, sau pentru ca ma duc singura sa ma plimb pe jos, sau pentru ca ma duc la targuri si expozitii, sau pentru ca vreau sa fiu voluntar. Si atunci, stau si ma intreb… oamenii care au ce face, ce fac?