Category Archives: Romania de azi

Dependenta de glossy

Am mainile transpirate. Tocmai am dat “send” mailului meu de la revedere catre oamenii care invart si se invart in lumea glossy. A trebuit sa dau “sign out” pentru ca nu suportam presiunea vederii unei reactii. Imi mai trebuie putin timp sa ma linistesc, desi am senzatia ca am avut tot timpul din lume in preavizul de o luna.

Si totusi… Incet-incet m-am lipit de glossy, a fost un drum firesc, nimic fortat, un drum pe care nu stiu daca mi l-am ales neaparat dar, oricat de cliseistic ar suna, care m-a ales pe mine. Si bine a facut!

Sunt as in a-mi crea stari de neliniste si sunt singura care, prin amplificarea valorii unor cuvinte sau reactii, isi face, de fapt, rau. Este foarte util sa-ti controlezi gandurile, redirectionandu-le ori acordandu-le mai putina importanta, insa este foarte greu, mai ales cand nu ai, aparent, altceva pe care sa-ti canalizezi energia.

Sunt dependenta de glossy pana-n maduva oaselor. Desi de-a lungul vietii am facut pauze mediatice, de filme, de carti, niciodata nu am facut o pauza glossy. Nu mi-am dorit, nu mi-as dori vreo secunda.

Mi-au transpirat palmele cand am dat “send” pentru ca m-am simtit usor nesigura, iar acest sentiment nu ar fi existat daca… nu eram dependenta de glossy. Nu sunt insa dispusa sa ma joc cu nervii si cu sanatatea mea mentala doar pentru a ramane integrata in acest cerc dominat si condus de femei, de “noutati subtile despre altii”, de frumos si de bani, de pagini lucioase si site-uri desfiintatoare.

Mi-a trecut prin gand sa iau o pauza, sa ma retrag, sa-mi pun ordine in viata profesionala si in viata, in general. “Ramai conectata, fii peste tot” – asta aud in ultima vreme. Dar de ce sa incerc acum sa intru cu toptanul in lumea glossy de care aparent, aparent doar, ma despart, cand aceasta lume m-a atras catre ea si pastrat in mijlocul evenimentelor? Nu mai bine urmez cursul firesc si nu-mi mai agit inimioara? Ar fi dispusa aceasta lume sa-mi traga un sut si sa ma expulzeze, dupa o prietenie atat de frumoasa pe care am construit-o? Cursul firesc este singurul care va avea ceva de spus, viata ma va ghida asa cum a facut-o si pana acum si… indiferent de ce a prestabilit destinul meu, am in minte un singur lucru. Acela ca va fi bine.

Inchei, astazi, un capitol insa continui sa scriu in cartea vietii mele. Scriu timid, cu palmele umede, nesigura, dar aceeasi eu, o papusa pe care incerc sa o sculptez frumos dar cu picturi imperfecte si cateva papusele din lemn crapate, sub carcasa-mama inca nezgariata, dar cu zambetul ceva mai putin prezent.

Cu drag,
O papusa debuslolata

Advertisements

Leave a comment

Filed under Bucuresti, Romania de azi

Cumpar povesti

Am dat 3 lei pe o poveste. Toti banii pe care-i aveam in portofel. Nu imi dau seama inca daca imi pare rau sau nu. Poate ca n-ar trebui sa-mi para. Pana la urma, am cumparat o poveste, au fost niste bani investiti in viata mea. Simt, totusi, ca mi-am vandut usor sufletul. Am vrut sa cumpar aceasta poveste si a meritat. Pentru ca mi-am dat seama ca-mi place sa fac astfel de achizitii sentimentale.

De fapt, nu stiu daca mi-am vandut sau am ajutat la vanzarea unui suflet. Insa sufletul unui dependent de heroina este deja amanetat. Deci ma absolv de vina. Sau imi doresc sa fie asa.

Mi-e greu sa va scriu pentru ca povestea in sine nu are nimic special: o fata extrem de slaba, inalta si blonda, pe care am catalogat-o din prima clipa ca fiind drogata, m-a abordat pe strada. Era slovaca, lucra pentru un ong, avea o masina cu numere de Bulgaria si ii furasera geanta cu toate actele. Era diabetica si trebuia sa ajunga la Iasi pentru o conferinta. Acolo avea sa se intalneasca a doua zi cu colegii ei. Si avea lacrimi in ochi si era atat de slaba. Vorbea engleza cu accent slav pronuntat si avea lacrimi in ochi. A meritat cei trei lei chiar daca, in subconstient, am stiut mereu ca totul este o poveste. De fapt, de aceea a meritat – pentru ca am ascultat, timp de cateva minute, o poveste. Avea nevoie de bani pentru benzina, trebuia sa ajunga in Iasi. Era intr-o tara straina, fara telefon, statuse la politie patru ore si ne ruga sa ne rugam pentru ea.

Am atins-o pe brat si am simtit cat de slaba era. Am investit bani in aceasta poveste. Oftez, scot fum subtire si ma indrept si eu. Aveti ceva de vanzare care sa ma scoata din povestea mea?
Cu drag,
O papusa care scrie povesti

3 Comments

Filed under Bucuresti, Romana, Romania de azi

Welcome to the summer, darling

Saptamana trecuta am fost sa-i vad pe Iris, in concert, in aer liber. In aer liber, sunteti cu mine? Intelegeti unde bat? Va vine sa credeti ca putem merge la un concert in aer liber? Aproape ca pot afirma ca, daca vara ar dura 6 luni, as putea sa trec (asa spun acum) peste 6 luni de iarna. Ei bine, simt. Nu mai exista dubiu. Pentru mine incalzirea globala nu exista, insa reciclez. In van sau nu, cel putin imi doresc si, poate, incet-incet, voi reusi sa schimb ceva. Oricat de putin. In bine. Nu puteam sa nu spun asta.

Revenind la Iris, imi fug degetele pe tastatura (ce vremuri cand spuneam ca mototolesc foaia din pricina palmelor umede), ajunsa in Centrul Vechi, am strigat cat am putut de tare. A venit vara! Imi vine sa scriu cu caps lock si sa pun zeci de semne de exclamare. A venit vara! Macar de doua-trei ori pot scrie. Dupa ce am dat binete noului anotimp si primului concert Iris in aer liber pe anul acesta, a inceput lungul (sper) inceput al verii. Si m-am dus.

Vineri am iesit la Baraka, unde atmosfera a fost destul d racoroasa, insa suficient de calda pentru a ma convinge, usor-usor, si cu ajutorul Andrei, dar mai ales al Elizei, ca sambata putem sa redeschidem oficial Baraka, impreuna.. Dar impreuna cu cata lume! Sambata panica vestimentara, incercarea de a parea boschetara-cool, fara sa se observe ca m-am straduit prea tare, cu haine suficient de lalai pentru a da impresia de “je m’en fiche”, insa suficient de… hmm… de cumva pentru a-mi putea da libertatea de a ma simti sexy atunci cand rad dand capul pe spate. Si, fetelor, intre noi fie vorba, stiti exact despre ce vorbesc aici!

Am ajuns la Baraka devreme, deoarece planul meu este sa plec intotdeauna devreme, pentru a pleca devreme, pentru a-mi face somnul de frumusete si a ma bucura de linistea unei zile cand nu trebuie sa ma trezesc (cum altfel) devreme decat daca asa doreste organismul meu. Hahaha, hihihi, foarte multa lume cunoscuta, suficienta cat sa-mi pot da seama care este raspunsul pentru Anca la intrebarea “Unde s-a mutat lumea din Gaia”. Habar n-am cine este lumea care vine sau venea in Gaia, cert este ca Baraka a venit cu o noua dimensiune a cuvantului socializare si, de ce nu, popularitate (implicit, nu-i asa?).

A fost vis. Muzica superba, oameni superbi, barmani misto, aer liber. Parc. Sa va mai spun? Se mai poate spune ceva? Pot sa va spun ca nu stiu exact cand si cum s-a facut 5 dimineata, dar stiu ca am zambit cu adevarat din suflet atunci cand am auzit pasarelele cantand si cand primele raze au rasarit printre ramuri.

Dragii mei, oficial, a venit vara. In forta. Si este adorabila.
O papusa care a inflorit

1 Comment

Filed under Bucuresti, Bucurestiul Vechi, concert, Eveniment, Fashion in Bucharest, La plimbare, Romania de azi

Good party gone bad

Sambata am acceptat (cu greu) invitatia la The Mission. Eram curioasa sa-i ascult pe cei de la Telepopmusik, si imi doream mult sa-i aud pe Parov Stelar live. Singurul motiv care m-ar fi tinut acasa era John Digweed. John Digweed pune o muzica pe care personal n-o agreez, insa cred ca reticenta mea vine mai ales din cauza faptului ca pe house comercial s-au reprofilat majoritatea manelistilor. Asadar, “papuseeeeeee” la o petrecere, insemna clar petrecere cu status “nu merg”. Sun ca o wannabe bloggerita fashion icon. Sa revenim la realitate, asadar, papusico.

Telepopmusik a fost ok, atmosfera interesanta, relaxata, nu incendiara ci buna. Un inceput de petrecere asa cum trebuie. Dar inainte sa intru in subiect (da, iar voi scrie mult, probabil), trebuie sa va povestesc despre atmosfera din afara cortului. Petrecerea a fost organizata la Arenele Romane, in Parcul Carol, unde am fost pentru prima data saptamana trecuta, la dnb Arena.

La dnb Arena muzica a fost absolut geniala – Gojira si Emalkay au mixat pur si simplu MI NU NAT. Si sa nu credeti ca sunt vreo cunoscatoare, nu, nu. Stiu ca imi plac anumite stiluri si am prieteni cunoscatori (si care ma cunosc – era prea dragut jocul de cuvinte), datorita carora aflu despre multe lucruri. Partea proasta, media de varsta cred ca era 17 ani. Dar a meritat iesirea.

Revenind la celelalte oi, Mission. La intrare puhoi mare de tot de oameni. Am aflat rapid ca sutele de oameni asteptau pentru a-si cumpara bilete, i-am ocolit binisor si am intrat in cort.

Dupa cum spuneam, Telepopmusik a fost ok. Au inceput Parov Stelar, moment in care parca a explodat totul – cortul a devenit neincapator, inghesuiala maxima. Si cum stateam in fata, fericita nevoie mare, am inceput sa simt din ce in ce mai stramt spatiul din jurul meu, asadar am decis sa merg undeva mai ferit, si bine am facut.

Recunosc, sunt un pic panicoasa de cand am vazut ce s-a intamplat la Love Parade, iar acesta, la un nivel mult mai mic, a fost un eveniment asemanator. Capacitatea cortului de la Arene este de aproximativ 3500 de oameni, iar sambata… s-au apropiat (sau poate chiar au trecut) de 6000. Calcare in picioare pur si simplu.

Dupa cum spun prietenii mei, eu sunt genul care merge la o petrecere, dupa care comenteaza ca nu a fost buna organizarea. Acum sincer, cum sa spun ca a fost buna per total cand ei au lasat atatia oameni sa intre, desi nu aveau loc? Am fost la Mission la Polivalenta si a fost decent. Cortul de la Arene este prea mic pentru o asemenea petrecere.

E agitatie in jur si nu-mi mai pot coordona ideile. Cert este ca am scapat cu viata, m-am simtit bine si ma bucur ca am facut alegerea potrivita in privinta pantofilor.

O papusa made in USSR

Leave a comment

Filed under Basarab, concert, Hartie Igienica, Romania de azi

Pot sa fac shopping online


190 lei

Sunt destul de conservatoare atunci cand vine vorba despre shopping (nu stiu cum m-am format asa dar…).

Cum imi tot plimb privirea pe fashion, n-am ajuns prea greu pe site-ul www.idealboutique.ro. Si am inteles ca, daca imi place, pot. Sa fac si shopping online. Lucrul care m-a determinat sa am curajul sa fac o comanda a fost faptul ca toate produsele contin in descriere dimensiunile, asadar am putut masura inainte orice mi-am dorit.

A! Si culorile! O alta problema. Dar, surpriza-surpriza, culorile din site sunt identice cu “the real thing”. Cred ca incep sa ma reprofilez si sa am incredere sa cumpar online.

Si dragele mele… am gasit ceva care momentan este “want to have” dar care sper ca va intra, cat de curand, in posesia mea – fusta din pieleeeee!


270 lei

O papusa descoperitoare

Leave a comment

Filed under Bucuresti, Fashion in Bucharest, Romania de azi, Shopping in Bucharest

Mutatul, un cosmar. Si un apartament newyorkez.

Greu ma mai urnesc in ultima vreme. Greu sa scriu orice personal. Si se simte maxim, imi pierd exercitiul si realizez ca, de fapt, aveam unul – niciodata nu m-am gandit la asta. Sa incercam, asadar, sa salvam ce se mai poate salva si sa revenim cu picioarele pe pamant scriitoricesc personal, cat mai departe de limbajul neaparat glossy, dar de lemn.

M-am mutat. Mereu ma gandesc ca ar trebui sa pun poze atunci cand scriu, pentru a va duce mai aproape de starile prin care trec (acesta este scopul atunci cand citesti ceva, nu, sa te rupi putin de cotidianul tau si sa traiesi altfel, prin randurile altcuiva cu care nu este neaparat nevoie sa te identifici). Bingo, imi revin, ideile iarasi zboara si mi-e greu sa le prind. Uf! Si cum niciodata nu sunt in stare sa fac poze (ador fotografia, insa numai sa o privesc), nu va voi putea transpune nici de aceasta data in noua mea lume, din apartamentul meu newyorkez, localizat in Basarab Neighbourhood. Sau, ca sa sune mai glossy (sic!), Titulescu.

M-am mutat. Urasc sa ma mut si nu cred ca exista pesoana careia sa i se para, catusi de putin, interesanta acesta activitate. Pentru ca nu este numai o actiune, ci este o ditamai activitatea. Implica, atat de multe. Mutatul este, asadar, o activitate complexa. Si cu cat este mai neprimitor locul in care te muti, cu atat este mai complexa. Din acest ultim punct de vedere… m-am scos. V-am spus doar ca m-am mutat intr-un apartament newyorkez!

Intr-o zi mohorata cu probleme peste probleme – genul acela de zi in care stii ca, daca pui mana pe telefon, nu e bine – am primit, evident, un telefon. Inca un telefon cu vesti proaste, sau nu neaparat proaste, cat prost venite – trebuia sa ma mut.

Asadar, intr-o saptamana complicata de septembrie (parca e ceva cu luna asta…) am inceput sa-mi caut locatia in care urmeaza sa-mi petrec mai mult sau mai putin timp din viata. Asa este mereu atunci cand vine vorba despre chirie. Si am vorbit mult la telefon – o alta activitate care este departe de a-mi fi placuta – am stabilit multe intalniri cu multi agenti imobiliari si am vazut putine apartamente. Putine si urate.

Cand imi pierdusem orice speranta de a mai gasi locatia perfecta, cea pe care sa o pot numi fara probleme “acasa”, cand renuntasem sa mai caut si decisesem sa inchiriez un apartament… modest sa-i spun? e prea putin! oribil este cuvantul. Asadar cand decisesem sa pun “stop” telefoanelor, stresului si vizionarilor fara prea mare succes, la ceas de seara, a sunat, din nou, telefonul.

Am raspuns, am mers agale si am ajuns… acasa. Stii, cand intri intr-un loc si simti imediat ca este incarcat de energie pozitiva, ca acolo poti fi fericit, ca este locul tau desi intri pentru prima oara? Stiti senzatia? Aceasta a fost! A doua zi am aparut cu banii in dinti, am luat cheile si le-am aratat mandra colegelor mele, exasperate de nemultumirile si plangerile mele continue.

Partea cea mai grea trecuse. Credeam eu. A urmat cosmarul. Mutatul. Mutatul dintr-o casa in care am locuit mai bine de 10 ani, o casa mare, in care am reusit, impreuna cu oamenii care au trait mai mult sau mai putin timp acolo, sa adun mii de lucruri. Pe care le-am simtit ca fiind miliarde atunci cand am inceput sa le sortez in 3 parti inegale: gunoi, depozit, de luat. Si am avut de luat! Si din fiecare cate mult.

Si uite-asa, in plina perioada plina la birou, cu stat pana la 9 seara si mutat/sortat ca hotii, noaptea, dupa o saptamana, intr-o sambata insorita, am biruit!

Dar nu, nu poate fi asa de simplu nu-i asa? Trebuie sa va povestesc despre ACEA sambata, acea sambata de inceput de octombrie, dupa o petrecere JD de pomina. Eu am imbatranit. Fizic pentru ca nu mai am pic de rezistenta la distractii si dau oricand o seara in club pe una acasa la oricine, pe o canapea confortabila, si psihic, pentru ca sunt mult mai comoda, tipicara, am 26 de ani deci se scuza, am trecut de 25. C’est fini! Si, daca va intrebati, nu, nu glumesc.

Asadar, intoarsa la 6 dimineata acasa, m-am trezit dupa 3 ore chinuite de somn si m-am apucat sa ma mut. Pungi, peste pungi, peste pungi si peste alte pungi, mizerie, praf, nervi, numai de bine. Dupa o zi lumina de sambata de carat intens, aranjat, impachetat si despachetat, am picat lata, in patul meu. Si, cum nu credeam niciodata, am dormit 13 ore. Asadar, prima data, intr-o casa noua, am dormit si nu numai ca am dormit, dar m-am odihnit. 13 ore. E acasa.

Acum va scriu din canapeaua apartamentului meu newyorkez si astept cu nerabdare o noua sursa de venit pentru a-mi satisface visul – fotoliul imens, moale, mare si alb, care trebuie sa fie al meu si care trebuie neaparat sa stea langa geam, acolo de unde pot vedea zgarie-norii. Mmm.

Va imbratisez zambind. Pentru ca am de unde.
Cu drag,
O papusa care s-a mutat impreuna cu toate papusile ei rusesti

4 Comments

Filed under Basarab, Bucuresti, Calea Victoriei, Romania de azi

Vizita de presa 2 – Covasna

Am avut un week-end minunat. La propriu. Covasna este, pentru mine, un loc foarte special. Aici am venit impreuna cu bunicii mei multi ani la rand. Mi-ar placea tare mult ca in aceasta vara sa am o saptamana cu mofete si plimbari lungi acolo, alaturi de prietenii mei si de inca cineva care a reusit sa ma supere atat de tare astazi incat incep sa recalculez anumite planuri… singura. Dar sa trecem peste amanunte.

Am plecat in vizita de presa (termen pe care il folosesc de cand ma stiu ca la carte si de care rad colegii mei mai jurnalisti decat mine, care numesc vizita mea de presa “deplasare”. Refuz!). Problema mea cea mare este trezitul devreme. M-am gandit ca voi trece si peste asta si voi dormi linistita in autocar. Singurul lucru pe care nu-l luasem in considerare in acel moment este ca, la ora 6:00, este inca noapte, deci si mai deprimant.

Am reusit sa ma urnesc si sa ajung la Ateneu (punctul de intalnire) la ora stabilita – sambata, 7:30. Uf… La 8 am plecat catre destinatie. Cateva ore mai tarziu ajungeam in Covasna, intr-un decor de vis, cu o vreme de vis – mai cald decat in Bucuresti, soare incredibil si zapada exact cat trebuia.

N-am apucat sa ne instalam bine in camera hotelului Clermont (impreuna cu colega si prietena mea Oana), pentru ca am si fugit la… tratament. Mie mi-a revenit un masaj Sabai, cu pietre vulcanice.

Cand am auzit prima data despre aceste tipuri de terapii m-am gandit ca e frectie la picior de lemn – ce poate sa fie asa de misto la un masaj cu pietre?

Cand am fost in Tenrife, acum doi ani, am adus si cateva pietre vulcanice fine, pe care le pastrez in baie ca decor. Ei bine, cand am inceput masajul mi-am dat seama ca am gresit din nou, pentru ca nu am avut rabdarea sau cel putin curiozitatea sa ma lamuresc in legatura cu masajul cu pietre calde.

Dupa o ora si jumatate in care doamna Irina s-a ocupat de fiecare particica a corpului meu, de la talpi la fata, am uitat de orice grija, de orice stres sau ganduri pe care nu mi le doream prea tare. Trei tipuri de pietre dintre care unele circulare, sferice. Nu pot sa descriu cu exactitate senzatia pentru ca… trebuie sa incercati pentru a intelege. Da, intr-adevar, relaxare totala.

Am plecat cu o senzatie de bine, oarecum ametita de la masaj si m-am intors in camera destul de intunecoasa (din pacate, si, tot din pacate, fara vedere la peisajul superb ardelenesc) unde Oana incerca un somn de dupa-amiaza.

Dupra tratamentul Oanei am plecat la o plimbare lunga pana in centrul Covasnei. Orasul poate parea trist pentru cineva care nu stie cum arata aceasta zona vara. Pe timpul iernii nu sunt turisti, iar localnicii… ii numeri pe degete. Ne-am oprit la o carciuma ieftina, unde atmosfera ne-a dus catre discutii destul de strong despre viata, relatii, prietenii…

Asadar, sambata program de voie. Nu am ce sa le reprosez organizatorilor – cele trei PR-ite de nota 10: Dana, Isa si Ioana. Seara cina delicioasa si, din nou, program de voie. La mine a insemnat somn de pe la 23:30. M-am trezit in mijlocul noptii cu o durere incredibila de cap.

Duminica micul dejun apoi conferinta de presa. BTL ne-a prezentat ultima lor inovatie in materie de beauty: Exilis, un aparat cu doua functii extrem de importante – una, si cea mai interesanta din punctul meu de vedere, care lucreaza in profunzimea stratului de grasime, topind-o. Practic aparatul incalzeste grasimea transformand-o in stare lichida, fara sa distruga celulele. Sper ca am fost destul de pe inteles. Cea de-a doua functie, mai putin interesanta pentru mine personal in acest moment, de intinerire si respectiv tonifiere a pielii.

Prezentarea tinuta de cehul Tomas, desi a durat aproximativ o ora si jumatate, a fost extrem de interesanta si interactiva. Trebuie sa mai precizez ca grupul cu care am fost, colegele mele de la trusturi si publicatii concurente, au avut intrebari pertinente, care au adus sare si piper discursului.

N-am testat aparatul insa una dintre colegele mele de breasla (ador expresia asta a limbajului de lemn jurnalistic) a facut-o si ne-a impartasit impresiile – numai de bine.

Dupa-amiaza un gratar de toata frumusetea, cu muzica lautareasca pe fundal si hore in zapada. Am plecat cu bateriile incarcate catre un Bucuresti nins si trist.

In autocar m-am simtit ca dupa o tabara, cu cantece si foarte multa galagie productiva. Halucinanta poate?

Vorbeam despre PRi astazi si am ajuns la o concluzie cu care toata lumea a fost de acord: iti trebuie stofa. Nu e de ajuns sa iasa totul ca la carte, sa stii teoria perfect, sa stii sa te prefaci. Mai trebuie ceva – un anume tip de personalitate, o anume rabdare si reactii care nu se pot studia, venind la pachet cu tipul de personalitate despre care vorbeam.

Fetele care au organizat deplasarea (sic!) au avut ce a trebuit.
Nu pot decat sa le multumesc pentru ca m-au readus la Covasna si sa le multumesc pentru faptul ca, si datorita lor, m-am relaxat si m-am simtit minunat. Si, in plus, am fost cu Oana. As mai avea de povestit insa ma opresc aici si ma intorc la alte scrieri.

Cu drag,
o papusa ruseasca foarte rar relaxata

2 Comments

Filed under Dependenta media, Eveniment, La plimbare, Romania de azi, Romania de ieri