Dependenta de glossy

Am mainile transpirate. Tocmai am dat “send” mailului meu de la revedere catre oamenii care invart si se invart in lumea glossy. A trebuit sa dau “sign out” pentru ca nu suportam presiunea vederii unei reactii. Imi mai trebuie putin timp sa ma linistesc, desi am senzatia ca am avut tot timpul din lume in preavizul de o luna.

Si totusi… Incet-incet m-am lipit de glossy, a fost un drum firesc, nimic fortat, un drum pe care nu stiu daca mi l-am ales neaparat dar, oricat de cliseistic ar suna, care m-a ales pe mine. Si bine a facut!

Sunt as in a-mi crea stari de neliniste si sunt singura care, prin amplificarea valorii unor cuvinte sau reactii, isi face, de fapt, rau. Este foarte util sa-ti controlezi gandurile, redirectionandu-le ori acordandu-le mai putina importanta, insa este foarte greu, mai ales cand nu ai, aparent, altceva pe care sa-ti canalizezi energia.

Sunt dependenta de glossy pana-n maduva oaselor. Desi de-a lungul vietii am facut pauze mediatice, de filme, de carti, niciodata nu am facut o pauza glossy. Nu mi-am dorit, nu mi-as dori vreo secunda.

Mi-au transpirat palmele cand am dat “send” pentru ca m-am simtit usor nesigura, iar acest sentiment nu ar fi existat daca… nu eram dependenta de glossy. Nu sunt insa dispusa sa ma joc cu nervii si cu sanatatea mea mentala doar pentru a ramane integrata in acest cerc dominat si condus de femei, de “noutati subtile despre altii”, de frumos si de bani, de pagini lucioase si site-uri desfiintatoare.

Mi-a trecut prin gand sa iau o pauza, sa ma retrag, sa-mi pun ordine in viata profesionala si in viata, in general. “Ramai conectata, fii peste tot” – asta aud in ultima vreme. Dar de ce sa incerc acum sa intru cu toptanul in lumea glossy de care aparent, aparent doar, ma despart, cand aceasta lume m-a atras catre ea si pastrat in mijlocul evenimentelor? Nu mai bine urmez cursul firesc si nu-mi mai agit inimioara? Ar fi dispusa aceasta lume sa-mi traga un sut si sa ma expulzeze, dupa o prietenie atat de frumoasa pe care am construit-o? Cursul firesc este singurul care va avea ceva de spus, viata ma va ghida asa cum a facut-o si pana acum si… indiferent de ce a prestabilit destinul meu, am in minte un singur lucru. Acela ca va fi bine.

Inchei, astazi, un capitol insa continui sa scriu in cartea vietii mele. Scriu timid, cu palmele umede, nesigura, dar aceeasi eu, o papusa pe care incerc sa o sculptez frumos dar cu picturi imperfecte si cateva papusele din lemn crapate, sub carcasa-mama inca nezgariata, dar cu zambetul ceva mai putin prezent.

Cu drag,
O papusa debuslolata

Blogul meu oarecare, un jurnal pentru cititori

Bine, aproape m-am instalat. O citeam pe Lili ieri si postul acela mi-a facut pofta de scris. Ma gandeam sa scriu despre ce-am mai citit intr-una dintre revistele de profil, sa fac ceva critica usoara, pozitiva si constructiva, sa povestesc despre vreun episod la Mega Image din ultima vreme, chestii de blog. Apoi mi-am dat seama ca eu numesc papusa jurnalul meu. Cealalta papusa va fi mai comerciala, dar aici este jurnalul meu.

Si, gandindu-ma ca la un jurnal, ma intrebam despre ce sa va scriu. Si atunci mi-am dat seama ca eu am nevoie de cititori, de oameni cu care sa interactionez, sa stiu ca scriu pentru cineva. Asadar, nu mai este un jurnal, nu-i asa?

Simteam nevoia sa comentez acele articole, insa imi dadeam seama ca aici nu este locul potrivit. Am gandit ca voi scrie, totusi, voi salva si pot posta pe adevaratrul blog, cel usor comercial si foarte axat. Si totusi nu am scris. Pentru ca este mult mai palpitant sa scrii in direct, in timp ce platforma iti salveaza “live” scriitura, stiind ca in doar cateva minute randurile vor fi devorabile, gata de critica, de citire insipida ori de intrare, prin cuvinte, in o alta cautare google, randuri peste care multi vor da din greseala, poate, la un moment dat.

Si, daca ar fi fost jurnalul meu, as fi scris despre singuratate. Ma aflu intr-un moment aiuristic al vietii, pe care il savurez si in fata caruia ma inclin, pentru ca reuseste sa ma surprinda. Placut sau neplacut, ma surprinde. Asadar, simt ca traiesc. Ma aflu la tot felul de margini, pe care, insa, reusesc sa le trec in echilibru. Fin echilibru. Nici eu nu stiu cum, dar stiu sigur ca asa trebuie sa se intample.

Pana data viitoare, cu drag,
o papusa oarecare

Dialog cu mine

In capul meu se petrec multe lucruri. Nu-mi dau seama cum functionez si nu-mi dau seama cum este posibil ca ne folosim atat de putin din creier. Atunci cand ma concentrez, pot sa fixez o idee. Acel moment este cand scriu.

Trebuie sa incetez sa mai gandesc la ce scriu.

De fapt, nu pot sa scriu cand sunt fericita. Pur si simplu nu pot. Iar acum am un moment, mic de tot, dar al naibii de frumos, de fericire.

Cu drag,
O papusa care isi vorbeste. Oricat de ciudat ar suna.