E duminica seara. Vad cum una dintre prietenele mele… sau fostele mele prietene tocmai a intrat pe yahoo. Stau in pat, e pauza. Azi n-am iesit din casa. Mint. Am iesit in curte sa duc gunoiul. Stiu, nu e foarte glossy. Am refuzat sa ies pentru a vedea primul episod din Efect 30. Abia asteptam. Vazusem reclama, teaser-ele, machetele din reviste, nu puteam sa pierd primul episod.
Femei. 30 de ani. Probleme. Aproximativ aceleasi cu ale noastre. Viata nu e tocmai cum as fi crezut la un moment dat ca va fi. Nu mai este gasca de prietene care iesea pe la 20 si un pic de ani in club, nu mai sunt nici macar cele 4 prietene care ieseau intr-o vreme la benzinarie, iarna, la un ceai. Nu mai sunt nici macar doua. Si mi se pare mai mult decat trist sa ajungi nu la 30, la 25 de ani sa-ti dai seama ca nu te mai leaga nimic de un loc, de un oras, de o tara, ca nu mai ai oameni in jurul tau.
Nici macar nu mai are importanta a cui e vina, cine n-a pastrat legatura, cine a gresit sau ce a facut. Pana la urma… ce a facut? Conteaza doar ca ma gandesc cu o oarecare tristete si nostalgie ca, peste 5 ani, atunci cand voi simti si eu efectul 30, nu voi avea cu cine sa-l impartasesc, pentru ca fiecare e prea interesata de propria viata, atat de aglomerata, ca sa mai observe problemele, dorintele ori rugamintile silentioase ale celeilalte.
Am 25 de ani si pentru prima oara recunosc… in scris: nu mai am prietene. Cu toata stima, cu tot respectul si cu tot dragul de departe, nu-mi ramane decat sa va spun: mi-e dor de voi.
Cu drag,
eu, cea din liceu.
Papusa Ruseasca 