Category Archives: Bucuresti

Exact acum un an si-o ora..

. scriam asta. Venirea iernii are o savoare. Este cu totul altceva fata de nerabdarea cu care astepti vara… ah, n-am mai scris. S-au intamplat multe, insa faptul ca nu exista o anumita constanta in viata mea ma face sa pierd din timp, sa uit sa scriu, sa abordez un limbaj prea colocvial, sa nu mai citesc. Cea din urma este cea mai importanta parte, si cel mai trist cand se ascunde. Am un moment de liniste si am intrat in jurnal, acolo unde vorbesc voalat dar stiu, aproape mereu, despre ce era vorba. Acest lucru, aceasta facilitate, il face personal. Scrisul te face sa gandesti mai mult, orice forma de scris. Pentru ca aici ai timp.

1 noiembrie, exact acum un an si-o ora, eram fericita. Acum, intamplator sau nu, am intrat in vechiul jurnal si citind am vazut dialogul cu mine. Nu stiu, nu-mi amintesc de ce eram fericita, dar era in axact aceeasi perioada. Fiecare luna isi are farmecul. Iar pentru mine, octombrie este cel putin in ultime vreme, o luna magica. Vreau sa notez ca in octombrie 2010 am cunoscut un sport care mi-a schimbat, incet, subtil si frumos, perspectiva. In octombrie al aceluiasi an, am inceput o noua etapa, intr-un loc frumos, apartamentul newyorkez.

Iarna are o savoare, aduce ceva fericire. Pretty (acum 9 ani), masina noua, regasirea, linistirea, domolirea grabei, iarna aduce multe.

Si e usor derutanta… ca si vara, anotimpurile extreme. Cu scuzele de rigoare, ma retrag intr-un noiembrie plin de surprize. 2012. Sa avem un an minunat tot anul!

Cu drag,

O papusa in noiembrie, cand incepe sa vina iarna

Advertisements

Leave a comment

Filed under Basarab, Bucuresti

Calatorind

In seara aceasta mi-am dat timp, asa cum tot fac in ultimele zile sau saptamani, si am citit bloguri. Am revenit la jurnalul meu si nici nu am simtit cand s-a facut doua si jumatate noaptea. Am citit pana in 2009. E ceva vreme. Si citind mi-am dat seama cat imi place sa-mi amintesc si cat ma bucur ca pot, pentru ca am scris. Si scrisul imi da si detalii, ma readuce in starile respective. Pot spune ca cele mai multe dintre vechile scrieri de aici sunt pozitive. Sau am sarit eu tacticos peste celelalte.

Si simt nevoia (cred ca mai degraba imi doresc) sa mai notez o… nu stiu cum sa o numesc, pentru ca nu este tocmai o etapa a vietii mele. Si nici o reintoarcere. Si acum, apucandu-ma sa scriu, ma intreb, ce este, oare? Nu e un inceput, n-as vrea sa cred nici ca e un sfarsit, nici o prelungire. E ceva cu viata mea. Nu stiu inca ce. Nu ma cunosc suficient de bine. Sau poate ca, intr-adevar, nu-mi cunosc radacinile.

Fumez, stau comod si ascult Romantic FM (care merge neintrerupt, la acelasi nivel sonor, de trei zile, maine o incepem pe a patra). Ce de paranteze. Am remarcat si recitind scriiturile mai vechi. Ce e, oare, cu parantezele multe?

As vrea sa spun ca revin la subiect insa nu stiu exact care ar fi acela. De fapt, aici nu pot scrie liber intotdeauna si reprim anumite idei. De multe ori scriu voalat, convinsa fiind ca stiu exact si voi sti mereu despre ce era vorba, apoi ma trezesc recitind si bagandu-ma singura in ceata.

Imi dau timp sa scriu despre aparent nimic dar ceva important, sa ma culc tarziu, sa ascult muzica si, poate, sa citesc. Mi-e incredibil de dor de o calatorie. Voi face ceva in aceasta privinta, cu sau fara companie. Of… masina. In noaptea aceasta imi vin multe ganduri in minte, relevate sau nu, le notez, poate candva imi vor trezi o amintire, un sentiment, un pic de inspiratie.

Cu gandul la un drum lung, va imbratiseaza o papusa intotdeauna calatoare, prin lume si prin viata

1 Comment

Filed under Bucuresti

Un cuvant si semnificatii

Versat. Nu stiu cum mi-a venit in minte, in ultima vreme, cuvantul asta. Sau el m-a gasit pe mine, nu-mi dau seama. Cuvantul care pare sa ma caute are diferite conotatii. Voiam sa-i aflu semnificatia cand scriam in jurnal despre timp si dictionarul mi-a relevat exact insemnatatea lui, cea pe care o banuiam dar asupra careia nu eram complet sigura. Sau despre care voiam sa ma asigur ca nu e a ce suna? “Cu experiență, priceput, competent (într-un anumit domeniu).” Bun, deci conotatie pozitiva, as zice.

Si atunci? De ce, totusi, vine la pachet cu ceva care suna rau cuvantul acesta? Pentru ca, poate, experienta nu este chiar intotdeauna ceva pozitiv. Este, de cele mai multe ori, insa sunt exceptii. Si aceia se numesc versati.

1 Comment

Filed under Bucuresti

Timpul


Aproape intotdeauna am dubii asupra titlurilor si aproape intotdeauna incep cu titlul desi regulile jurnalistice mi-ar da un “2” daca mi-ar fi profesoare. As fi vrut sa scriu “Timpul…”, ca si cand as astepta sa mai urmeze ceva, sau ca si cand primul cuvant al textului ar deveni titlu si textul ar incepe continuat de mai jos.

Scriu ce-mi trece prin minte. Asa m-a rugat cineva la un moment dat sa fac, intr-o seara. In ultima vreme ma gandesc din ce in ce mai mult la timp. De fapt, ma gandesc la multe lucruri la care nu mi-as fi imaginat ca ma voi gandi. Am plecat de la o idee clara cand am inceput sa scriu, acum incepe sa se contureze acea licarire. Si ma mai gandesc la prieteni. Cat de greu este, de acum si chiar de acum mai mult timp, sa legi o prietenie. Tine de timp. Ai nevoie de timp pentru a numi o relatie “prietenie”. Inainte nu-l percepeam, nu eram versati (a se citi cu experienta), mergea lin si timpul pur si simplu trecea, fara sa te gandesti la el.

Acum, esti doar suficient de matur cat sa-l percepi, sa iei la cunostinta ca trece, esti doar mai constient. Nimic in plus, nici in minus. Timpul trece iar prieteniile se fac greu. Dar se fac. Si conteaza, iti confera o siguranta aparte.

Inca nu m-am hotarat asupra titlului.
Cu drag,
O papusa constienta

2 Comments

Filed under Bucuresti

Maraton de filme; pe lista: Hable con ella, The private lives of Pippa Lee, Coco avant Chanel

Deja stiti ca sunt usor ciudata la capitolul media si ca fac pauze ce par interminabile. Am fost in pauza de filme insa recuperez. Saptamana trecuta am fost dupa mult timp la cinema si am vazut “J. Edgar”. Slabut. (ce cliseu) Si asa a revenit cheful de a viziona, chiar cu un film plictisitor despre un homosexual ce a pus bazele FBI.


Sambata am mers la sigur si am ales un film al lui Almodóvar. “Hable con ella” (Vorbiti cu ea) are un scenariu usor bolnav, ca toate filmele spaniolului, de altfel. Coma profunda, destine care se unesc aparent intamplator, ciudati (in acceptiunea mea, bineinteles), dragoste cu mari obstacole si oarecum neimpartasita, un film greu pentru suflet dar care m-a tinut rece pe linia de plutire. Nu m-am implicat in “Hable con ella” ci am fost un privitor cuminte, care a reusit sa analizeze scenele si filmarile tipice Almodóvar. Nu cred ca este genul de film care-mi va juca feste imprietenindu-se cu subconstientul. Este pur si simplu un film bun si imi place ca inca mai am de vazut filme scrise si regizate de acelasi genial.


Aveam nevoie de o schimbare de registru si limba si am intrat in “The private lives of Pippa Lee”. Povestea nu m-a impresionat, mi-a placut in mod deosebit partea despre mama dependenta de amfetamine. Nicio surpriza, avand in vedere ca toata viata am fost fascinata de dependente de orice fel si in special de cea de droguri. M-am plictisit cu voiosie urmarind si abia asteptand sa se termine filmul scris si regizat de Rebecca Miller.


Trei filme intr-o zi este maximul meu, iar “Coco avant Chanel” este pe lista de mult timp, de cand am terminat de citit cartea cu acelasi nume. Cautand in arhiva blogului scrierea despre cartea lui Edmonde Charles-Roux nu-mi vine sa cred ca a trecut aproape un an de cand am terminat romanul prost tradus. Filmul cu Audrey Tautou m-as fi asteptat sa vorbeasca putin despre istoria brandului, nu doar despre doua povesti de dragoste dintre multe esuate traite de Gabrielle Chanel. No 5 nici nu a fost mentionat. Cum? Speram sa vad un film educativ, din care mi-as fi dorit sa invat mai multe sau macar sa revad, in imagini de data aceasta, parti importante din istoria modei si a lumii beauty-ului insa m-am ales cu admiratia fata de micuta frantuzoaica si un “sa mori tu ca s-a terminat” subtil cand a inceput genericul de final.

Week-end-ul acesta credeam ca va ninge. A fost o vreme ciudata, cu putin viscol si ploaie pe o ceata laptoasa, la fel de buna de stat in casa. Astazi nu am vreun chef anume de a scrie (cred ca se simte) insa vreau sa recuperez tacerea inhibatoare de inspiratie.

Va imbratiseaza,
O papusa care vede filme

Leave a comment

Filed under Bucuresti

Vreau sa fiu mai mica

Teama de maturizare este mult mai puternica decat as fi crezut vreodata. De fapt, n-ai cum sa crezi. Pentru ca nu te gandesti la asta. Pana intr-o zi cand licare ceva. Mai trece timpul, mai trec cateva luni, se instaleaza si mai bine. Incepe sa te roada, sa se dezvolte, sa o simti, gata. E acolo. Si se instaleaza mai adanc, mai profund, te cuprinde si se dezlantuie uneori. De obicei cand incepi sa intelegi lucruri, sau cand incepi sa le constientizezi.

La inceput am luptat cu maturizarea si cu tot ce implica aceasta. In fapt, inca mai lupt. Este greu pentru orice copil sa accepte ca nu mai este febletea, ca nu i se mai permit anumite lucruri, ca poate fi ignorat pentru ca… este mare si se descurca singur. Abia cand mi-a spus cineva ca “esti pe picioarele tale, te ajuta daca este nevoie dar…” dar sunt mare. Gata, copilariile, rasfatul, s-au dus. Merg doar tinute in anumite limite, foarte stricte si controlate.

Adica invat. Acum invat sa fiu in continuare copil fiind adult, deci invat sa-mi impun anumite limite si ma cunosc mai bine. Lucru despre care nu pot spune ca ma incanta in mod deosebit insa este o alta etapa. Tot vin si pleaca aceste etape, eu tot “inaintez in varsta”. Nu-mi dau seama daca “Hotii de frumusete” a declansat aceasta… hmmm, realizare sa-i spunem, sau cum am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai mult si mai apasat la tinerete, la frumusete, la maturizare. Sau poate ca 27. De la 27 au inceput sa se schimbe lucruri. Sigur ca eu le orientez astfel incat ajung unde ajung, insa bineinteles ca nu le pot controla decat in mica, prea mica masura. Sau poate ca nu-mi doresc cu adevarat?

La un moment dat am avut un jurnal. Si in el am pus foarte multe intrebari insa una mai apasat si care, dupa multi ani, imi revine mai lipita de creier decat credeam ca va mai putea fi vreodata. Pentru ca aveam senzatia ca am depasit acea perioada. Depasesc superficial. Asa cum sunt, adica. Superficiala.

Intrebarile ma macina si as vrea sa simt mai des acea serenitate pe care o ating arareori, fericirea care ma incarca si care nu este atat de greu de obtinut. Si totusi.

As vrea sa mai scriu, sa vars aici teama de maturizare, dar de data aceasta stiu ca ramane, chiar daca incerc sa refulez in randuri scrise noaptea. Pentru ca sunt la granita cu tineretea. Cu frumusetea. Nu-mi vine sa cred ca scriu aceste randuri. Si ca am 27 de ani.

O papusa careia ii este frica

4 Comments

Filed under Bucuresti

Dependenta de glossy

Am mainile transpirate. Tocmai am dat “send” mailului meu de la revedere catre oamenii care invart si se invart in lumea glossy. A trebuit sa dau “sign out” pentru ca nu suportam presiunea vederii unei reactii. Imi mai trebuie putin timp sa ma linistesc, desi am senzatia ca am avut tot timpul din lume in preavizul de o luna.

Si totusi… Incet-incet m-am lipit de glossy, a fost un drum firesc, nimic fortat, un drum pe care nu stiu daca mi l-am ales neaparat dar, oricat de cliseistic ar suna, care m-a ales pe mine. Si bine a facut!

Sunt as in a-mi crea stari de neliniste si sunt singura care, prin amplificarea valorii unor cuvinte sau reactii, isi face, de fapt, rau. Este foarte util sa-ti controlezi gandurile, redirectionandu-le ori acordandu-le mai putina importanta, insa este foarte greu, mai ales cand nu ai, aparent, altceva pe care sa-ti canalizezi energia.

Sunt dependenta de glossy pana-n maduva oaselor. Desi de-a lungul vietii am facut pauze mediatice, de filme, de carti, niciodata nu am facut o pauza glossy. Nu mi-am dorit, nu mi-as dori vreo secunda.

Mi-au transpirat palmele cand am dat “send” pentru ca m-am simtit usor nesigura, iar acest sentiment nu ar fi existat daca… nu eram dependenta de glossy. Nu sunt insa dispusa sa ma joc cu nervii si cu sanatatea mea mentala doar pentru a ramane integrata in acest cerc dominat si condus de femei, de “noutati subtile despre altii”, de frumos si de bani, de pagini lucioase si site-uri desfiintatoare.

Mi-a trecut prin gand sa iau o pauza, sa ma retrag, sa-mi pun ordine in viata profesionala si in viata, in general. “Ramai conectata, fii peste tot” – asta aud in ultima vreme. Dar de ce sa incerc acum sa intru cu toptanul in lumea glossy de care aparent, aparent doar, ma despart, cand aceasta lume m-a atras catre ea si pastrat in mijlocul evenimentelor? Nu mai bine urmez cursul firesc si nu-mi mai agit inimioara? Ar fi dispusa aceasta lume sa-mi traga un sut si sa ma expulzeze, dupa o prietenie atat de frumoasa pe care am construit-o? Cursul firesc este singurul care va avea ceva de spus, viata ma va ghida asa cum a facut-o si pana acum si… indiferent de ce a prestabilit destinul meu, am in minte un singur lucru. Acela ca va fi bine.

Inchei, astazi, un capitol insa continui sa scriu in cartea vietii mele. Scriu timid, cu palmele umede, nesigura, dar aceeasi eu, o papusa pe care incerc sa o sculptez frumos dar cu picturi imperfecte si cateva papusele din lemn crapate, sub carcasa-mama inca nezgariata, dar cu zambetul ceva mai putin prezent.

Cu drag,
O papusa debuslolata

Leave a comment

Filed under Bucuresti, Romania de azi