Dragostea dureaza trei ani. Sau e o iluzie

Fara foto

Sa spunam ca am o zi mai proasta. O zi mai foarte proasta. Prietenii mei nu se mira in mod sigur la citirea acestor randuri, cred ca s-au obisnuit cu faptul ca raman “a moody bitch”… ca sa citez un american.

Si da, sar de la una la alta pentru ca asa am chef si pentru ca aici scriu aproape cum vreau. DECI. Revenind la subiectul principal, Bucuresti. Ieri am reusit, in sfarsit, sa ajung la piesa de teatru “Dragostea dureaza 3 ani”, la Motoare. 25 lei biletul, inghesuiala mare. Am reusit sa ma fac putin de ras (dar sa nu intram in detalii).

Iar scriu din draft in draft si nu se mai leaga nimic. Trupa D’Aya este foarte misto, iar Cristi Iacob si Adriana Trandafir impreuna cu ceilalti colegi mai putin cunoscuti momentan fac toti banii.

Putin misogina pe gustul meu, a reusit totusi sa ma binedispuna si sa ma tina zambind pana la final. Atmosfera de teatru de la Motoare este minunata, exact asa cum ma asteptam. As fi preferat totusi sa stau pe jos.

Am plecat pe Lipscani la o vorba, apoi am ajuns in El Comandante Junior. Este incredibil cum acest club mic este mai plin martea decat vinerea sau sambata. Am baut cate un shot, am socializat la nivel primar si am plecat somnoroasa si infometata catre casa.

V-am spus totusi ce zi proasta am avut azi? Uneori urasc zilele de miercuri. Sau de luni. Sau de marti. Sau…

Cu inima stransa dar cu drag,

Lansare Dorin Negrau

Chiar daca nu le organizez inca, cel putin particip. Despre evenimentele din Bucuresti vorbesc. Aseara la Ion Dacian (Opereta, langa TNB) a avut loc lansarea colectiei CHICkitch ( nu stiu daca “kitch” este voit scris asa sau cineva a uitat un “s”) a cratorului de moda Dorin Negrau (scriu cam in clisee, hmm…).

Desi in general primele randuri sunt rezervate vedetelor (?), de data aceasta presa a avut intaietate, asa ca Monica Columbeanu a stat abia pe randul al treilea. Foarte bine ales spatiul pentru prezentare, intim, bine amenajat.

Inainte si dupa prezentare s-a putut fuma pe holul mare, au fost servite sucuri si cocktailuri cu Finlandia, fructe de padure (naturale!), menta si suc. Toate blitzurile s-au indreptat atat inainte cat si dupa prezentarea de moda catre Monica Columbeanu, de data aceasta imbracata bine, cu o pereche de colanti luciosi, tricou rock prins in talie cu o curea subtire, ghete negre cu toc gros. A copia este bine atunci cand copiezi pe cine trebuie. Mi-a placut, mai ales ca s-a mai ingrasat si si-a mai schimbat stilul.

Am vizitat site-ul creatorului inainte de eveniment si chiar pot spune ca pusesem ochii pe cateva piese din colectiile mai vechi, asa ca aveam asteptari. Din pacate colectia prezentata aseara nu a fost pe gustul meu, in sensul ca nu cred ca as fi purtat mai nimic din ce am vazut.

Rochite largute tip sac, pantalonii scurti din nou la moda, sacouri deloc cambrate, maneci “gogosar”, salopete scurte sau lungi, braurile late care accentueaza talia si nu cred ca vor iesi prea curand din trend, ceva materiale transparente, decolteul nu s-a vazut deloc si cateva piese “pijama style” (daca e si asta un stil)… cam asta am vazut aseara.

Sandalele transparente cu toc semi-gros conic si bareta peste glezne, colorate interesant, le-as fi purtat. Gentile sacosa si plicurile raman si anul acesta, ceea ce nu ma surprinde deloc.

M-am simtit bine, organizatorii au fost placuti si amabili, lumina excelenta, atmosfera putin cam incinsa insa prezentarea nu a durat mult, asa ca reflectoarele n-au deranjat prea tare.

Trebuie sa mentionez machiajul modelelor, baza cat mai alba si buze negre. Frumos, teatral insa nu cat sa-ti ia ochii de la haine. Bravo make-up artistilor si celor ce au venit cu ideea.

Am plecat pe o ploicica marunta pana langa Intercontinental.

Eduard al III-lea

foto: port.ro

Aseara am fost la teatru. Pentru a doua oara la Teatrul National. Am mai fost odata, prin liceu, la Macbeth. La pauza am capitulat si am plecat. Ca dracu’, m-am gandit, iar piesa istorica, iar Shakespeare. Am avut insa incredere in maturizarea mea rapida si in rabdarea “treinuita”.

Dupa ce am cautat locurile pana cand ne-au venit spumele (nu la propriu, evident), am descoperit ca aveam radul 2 (adica randul unu, randurile in sala mare incep de la numarul 2, nu ma intrebati). Locuri bune, dar unde nu poti sa casti daca ti se face somn sau te plictisesti de moarte, cum ma plictisesc in general la piesele si filmele istorice, pentru ca te vad… actorii.

Mi-am tras (nu intamplator) un ruj rosu la baie inainte sa intram, m-am asezat comod si piesa a inceput. Am rezistat fara probleme pana la pauza, cand nici macar nu m-am gandit sa capitulez, din contra, m-am intors cumintica si nerabdatoare la locul meu, cu rujul reimprospatat.

Piesa a fost interesanta, si daca la capitolul istorie stau prost, macar o piesa ca cea de ieri, cu decoruri impresionante, cu un sunet impecabil (cel putin in fata) si actori buni m-a convins ca pot sa invat.

Acum, partea mea preferata: costumele. La ultima piesa de teatru la care am fost platind biletul (pentru ca am mai mers la teatru cu intrare libera – da, exista asa ceva in Bucuresti si dupa cum spun mereu, nu trebuie decat sa cauti) am vazut niste costume… hai sa nu fiu rea desi asa imi sta cel mai bine… niste costume simplute si care nu aveau nicio legatura cu nimic. Vina in “Antigona” jucata la Nottara pentru costumele proaste o poarta probabil viziunea regizorului si nu creatoarea sau creatorul, nici nu mai conteaza cine a facut costumatia.

Ei bine, costumele in “Eduard al III-lea” erau… de motociclisti. Se doreau a fi costume de epoca, dar vestele cu suport pentru coloana (sigur au un nume dar cum nu sunt pasionata nu stiu, insa ma va ajuta cu siguranta Delia, vreau nu vreau), gecile cu coate si alte briz-brizuri de protectie, cizmele gen clapari tradau intreaga tinuta desi erau vopsite cu spray de graffitti si modele imprimate (tot cu spray-ul) de lorzi sau simboluri cert istorice.

Pieile lungi de deasupra nu puteau sa ascunda castile de motoare pe post de coifuri, impodobite cu diverse parti de ustensile din bucatarie: scurgatoare, site, cozi de te-miri-ceuri. Adevarul este ca erau departe de a parea macar ridicole insa ochiul meu critic nu le putea rata.

Probabil ca ar fi trebuit sa ma concentrez mai mult la piesa insa costumatiile mi-au atras atat de mult atentia incat mi-e greu sa nu vorbesc despre ele.

Am plecat cam dezamagita ca nici macar la o premiera doamnele nu-si mai scot blanurile lungi si rochiile de seara, ca domnii prefera blugii si nu fracurile elegante si pantofii lacuiti, ca Teatrul National nu arata atat de bine pe dinauntru pe cat mi-as fi dorit (ma refer la scaunele roase si la covoarele imbacsite).

Mi-a placut piesa, iar regia mi s-a parut originala insa in limitele istoriei (if I may), fara a fi incercata o inutila abordare prea modernista care nu-si are locul in piesele istorice.

Frig la plecare, moncher, frig tare.

Cu drag,