M-am trezit foarte devreme, atat de devreme incat in Barcelona divina este inca noapte. M-am intors in pat, am citit ceva despre niste carti pe care probabil ca nu voi ajunge sa le citesc si am iesit din camera. In Barcelona este inca noapte. Dormitorul fara geamuri de pe Gran Via nu-mi permite sa fiu conectata la realitate. M-am apucat sa notez fara sa-mi dau seama exact ce vreau sa spun, mai degraba dorind sa notez un moment in timp, pe care altfel probabil ca l-as pierde printre amintiri proaspete, la fel de efemere.
Si, scriind, imi dau seama ca mi-am iesit din mana personalului, in defavoarea profesionalului pe care il abordez zi de zi. Casc pe jumatate, ma uit dupa tigari si aud centrala incalzind casa cu geamuri mari la sufragerie si pereti subtiri. Am pierdut numaratoarea, nu mai stiu a cata oara vin in acest oras pe care am ajuns sa-l indragesc atat de tare incat sa-mi vad batranetile proiectate in casele de langa parcul Güell. Imi vine in minte o carte postala pe care i-am trimis-o de aici tatei, acum cativa ani, ma uit la textul fara diacritice si ascult linistea Montjuicului care se intinde generos in fata geamului de la bucatarie, cu vedere spre dealurile invaluite in liniste si somn.
Ma mai conecteaza la prezent sunetul liftului care se aude din dormitor si frigul care mi-a intrat in oase concediul acesta. Aici e altfel. In Bucuresti caloriferele imi dau voie sa stau relaxata, imbracata sumar, aici caut de cum deschid ochii pantalonii lungi si hanoracul care nu este suficient de gros si pe care in mod normal nu l-as fi purtat in casa. Nu am facut bagajul potrivit.
Mai ridic privirea, pe geam straluceste in intuneric doar farul ghid pentru avioane. Timpul trece si ma intreb ce iau de la el, daca-l folosesc corect, mi-e teama sa nu ajung sa regret momente, gandindu-ma la viitor si la cum ma voi intoarce catre clipe si voi cugeta ca as mai fi putut, cand eram tanara, sa iau mai multe de la momente. Ma gandesc la jurnale pierdute si la scriituri pe care aproape ca nu-mi mai amintesc in ce colturi de internet le-am ascuns.
Ma gandesc cum timpul trece si cum ma trage dupa el, imi amintesc de prietenii vechi, de momente care m-au marcat si oameni care se duc. E inca noapte. Ma atasez de locuri cu aceleasi sentimente pe care le regasesc in suflet cand ma lipesc de oameni. Si locurile au aceeasi putere, te duc in aceleasi stari, te bucura si te dezamagesc la fel, ma fac sa sufar si ma fac fericita in egala masura ca oamenii. Si, asa cum mi-as dori sa dedic fiecarui om din viata mea macar o pagina, nu fiecare om imi da ragazul, asa cum o fac locurile.
Barcelona e magica dar nu e a mea asa cum este, acum, Bucurestiul. Viata dezvaluie multe, iar eu nu ma mai grabesc sa pun etichete pe oameni, pe locatii, pe clipe. Le iau mai incet desi timpul se grabeste. In acest moment scriu mai mult pentru mine, insa stiu ca voi publica. E doar o forma de stocare a amintirilor, un jurnal care sper sa il pot accesa mereu, la propriu si la figurat. E inca noapte in Barcelona, iar linistea nu se misca.
O papusa care vrea sa pastreze fotografii, texte, care isi doreste aproape cu disperare sa stocheze amintiri. Pentru ca, desi e inca noapte, timpul nu sta pe loc.
Barcelona, 2.01.2014, 06:30
Papusa Ruseasca 