Monthly Archives: February 2011

Bucuresti te iubesc, Bucuresti te urasc

Cum sa incep… Sa incep direct, prin a va spune ca sunt frustrata si frustrarile mele se revarsa, in afara de pe cei dragi, pe orasul pe care atat de mult il iubesc, si pe care il urasc din suflet in ultima vreme. Inteleg schimbarile, faptul ca trebuie sa se construiasca, faptul ca trebuie sa fie izolate termic blocurile, ca trebuie sa suportam mizeria pentru ca este de la natura (?), faptul ca TREBUE, TREBUIE, TREBUIE.

Bine. Ce sa mai fac atunci cand vad ca 1 Mai, cartierul meu minunat, in care traiesc de atata vreme, cartier in care chiriile le bat la fundul gol pe cele din centru, cartier in care ai de toate si, de fapt, nu ai nimic. Pentru ca gasesti orice, in afara de liniste. Titulescu era un bulevard linistit candva. Avea flori pe si lumea se plimba dragut pe trotuare late si curate. Asta era.

Acum. Acum lumea se plimba mai putin dragut printre schelele blocurilor care se tot izoleaza termic de mai bine de… doi ani sa fie? A inceput frumos. Bloc maricel, izolat, curat, pasteluri fine, doua luni maxim de stat cu schelele in cap, rezulta locatari feiciti si mai incalziti. A continuat in stilul “hai sa facem repede multi bani si sa nu ne intereseze prea tare cum”. Tipic, nu-i asa?

Rezultat: schele puse pe mega-blocuri (multe scari in rand), toate odata, evident, inainte de iarna, in ideea ca ce? Ca vor termina inainte sa vina zapada? Nu prea cred. Schelele stau de mai bine de 6 luni si in mod sigur vor mai sta. Doar lucram romaneste, nu-i asa? Mizerie multa, chestii care cad constant, lucruri care se misca noaptea, mai multi caini (parca), senzatii dubioase atunci cand treci pe sub schele. Si la toate acestea, se adauga zgomotul infernal. Nu este tocmai placut sa te trezesti inainte de ora 7, desi ceasul tau suna peste mai bine de o ora, in strigatele de la geam, desi poate ca stai la etajul… 8. Pentru ca Marian a uitat sa ia burghiul de la Gheorghe, care este cu 3 etaje mai jos, si ii da un beep real sau il fluiera. Ah. Mda… si eventual blocul sa fie pipiniu sau de un verde “ma dor dintii”.

Si la toate acestea adauga un pod imens in constructie, care nu are nicio legatura vizuala cu zona, unde picamarele incep de la 8 punct sa functioneze, inclusiv sambata si… duminica. Minunat. Apartamentul meu newyorkez s-a transformat intr-un calvar.

Dar, suficient despre zona mea tampon intre doua lumi care se pare ca, de cand se construieste podul, s-au contopit. Ah, ba nu! Trebuie sa va spun si faptul ca, intr-o seara, iesind de la metru (sa fi fost vreo 7-8 ceasul), ma intampina pe scarile rulante care (surpriza!) nu functionau, doi tipi. Unul isi baga in vena, celalalt il ajuta. Am facut stanga-imprejur usurel, am coborat si am iesit pe Grivita. Nici cand era parcul Kisselef in paragina, acum foarte multi ani, nu se drogau asa… la strada, la lumina. Alte vremuri, alte distractii.

Si pentru ca tot a venit vorba despre distractie, “Romanii nu stiu sa se distreze”. Va suna cunoscut? Parca ati mai vazut asta scris pe undeva? Poate ca pe un banner imens, negru, cu scris alb, pe un bloc mare si gri? Foarte posibil. Cineva a avut o idee… nu stiu cum sa ma exprim dragut si finut, pentru ca primul impuls este sa spun exact ceea ce-mi trece prin minte si nu stiu daca este tocmai potrivit. Aceasta idee. Dar cum sa faci asa ceva? Nu ajunge ca suntem in mizerie de luni, de cand iarna a inceput si a decis ca nu se va mai potoli pana in mai, nu ajung stirile cretine, grevele, salariile micsoarate, distrugerea orasului si transformarea sa intr-un vesnic santier, trebuia sa apara si un afis care sa-ti spuna cat esti de varza. “Romanii nu stiu sa se distreze”.

Cine spune asta? Ah, devin vehementa si imi scapa cuvinte pe care le sterg rapid, dar sper ca puteti citi, macar putin, printre gandurile mele murdare, si sper ca puteti transpune in limbajul vostru cel mai trivial randurile mele.

Ce inseamna ca nu stiu sa se distreze? Care este definitia distractiei? Pentru ca daca este aceea de a cheltui bani in cluburile de vedete din marele nostru oras, da, uite, eu nu stiu sa ma distrez. Daca sa te distrezi inseamna altceva, ce…. Nu-mi pot stapani gandurile. Nu ne distram fiecare altfel? Nu este fiecare grup si fiecare individ diferit? Asa as fi zis. Dar uite ca vine cineva si pune ditamai bannerul pe care scrie raspicat, mare si foarte alb pe foarte mult negru, ca eu nu stiu sa ma distrez. Si nici tu, si nici prietenii tai, in general romanii. Super! Ce mod placut de a-ti incepe, continua, sfarsi sau condimenta ziua – cu un afis incurajator, plin de voie-buna si optimism.

Am citit cu greu site-ul trecut mic, deasupra “sloganului”, m-am revoltat putin si am trecut mai departe. Pana ieri. Cand citesc alt banner si ma hotarasc pe loc ca trebuie sa refulez cumva. Si vai, uite-ma scriind. Banner nou (pentru mine cel putin): “Tinerii romani sunt superficiali”. Poftim? Pe bune ca ai scris asta pe un banner mare de tot? Pe bune? Gata. Nu se mai poate. Cine esti tu, pisi, sa afirmi asa ceva? Ce campanie de marketing sau de ce se doreste ea sa fie este asta? Cert e ca a generat reactii, iar ale mele sunt puternice.

Am retinut site-ul dar nu vreau sa intru. Nu inca. Vreau sa scriu curat, fara sa stiu despre ce este vorba, fara sa fiu influentata in vreun fel. Pentru ca, sincera sa fiu, nu ma intereseaza ce se doreste cu aceasta campanie, cine o face si ce sta in spatele ei. Ma intereseaza doar faptul ca este un mesaj deprimant, pe care oamenii care nu u acces la internet (sa vada, cica, explicatia) nu-l vor intelege decat ca atare si se vor deprima sau vor trece nepasatori, soptindu-si, probabil, in minte, ca da… asa e… sunt superficiali… noi romanii suntem de cacat pana la urma,nu-i asa? Si e bine sa vedem asta scris in fiecare zi, nu care cumva sa uitam. Si nu dar cei care nu au acces la iternet. Ne deprimati pe toti cu negativismele voastre.

Vai, vai, vai, cum suntem. Cum ne-o facem noi cu mana noastra. Si ce ne mai place. N-am mai vazut soarele de secole am impresia, zloata este din ce in ce mai… inalta, problemele par sa se accentueze, si apare si cate un mesaj din acesta, imbucurator, in zonele cu trafic mare. Super! Ce de incurajari!

Inchei in scarba si intru pe site. Nu spun care.
O papusa careia i se pare ciudat sa foloseasca termenul de “papusa” in aceasta scriere. Negru pe alb. Si nu alb pe negru.

Advertisements

5 Comments

Filed under Bucuresti, Hartie Igienica, Metrou

Pentru totdeaunaul meu, mereu, Iris


foto – musichall.ro

Gata cu minciunelele, de data aceasta chiar imi propun sa ma pun pe scris. Si daca nu o voi face zilnic (mi-e greu sa va mint chiar asa), o voi face cel putin atunci cand voi considera ca am sa va spun ceva voua, celor care imi sunteti aproape si voua, celor care, din greseala sau intamplator, ati intrat in jurnalul meu de Bucuresti.

Bucuresti, ah, pe vremea asta din ce in ce mai deprimant. Dar, sa trecem la lucruri frumoase, pentru ca de aceea ne-am adunat, nu-i asa? – Sa nu mai fiu negativista, sa gandesc pozitiv – e doar un exercitiu psihologic.

De ceva vreme ascult Rock FM (100,6). Numai Rock FM. Stiti deja ca dezvolt obsesii trecatoare. Sau nu. Si cum ascultam eu intr-una dintre zilele deprimante ale saptamanii Rock FM, mergand pe lungul drum catre munca (Pipera City), aud un anunt interesant – Iris urma sa aiba concert in Music Hall. Pe Titulescu. Ca sa vezi, chiar langa mine, in super-cartierul meu deteriorat de poduri care genereaza mizerie, mult noroi si, mai nou, este aducator de drogati. Va voi povesti si despre cartierul meu minunat, transformat in ruine (este relativ mica exagerarea) cat de curand.

Desi “o ard baba”, dupa cum imi spune unul dintre prietenii mei, mi-am luat inima in dinti si m-am prezentat, vineri seara, la Music Hall, dupa ce am cautat locatia care era vizavi de mine in tot cartierul. Penibil. Pana la urma am ajuns sa parcam… in spatele blocului meu, asta ca sa intelegeti cam cat de departe era sala de concerte. 35 de lei biletul.

Am intrat intr-o locatie draguta, cu super-potential, cu printuri cu Jim Morisson si The Doors, cu oameni diferiti dar care se adunasera pentru un scop comun – acela de a asculta Iris. De la pusti rockeri infocati, cu pletele zburand astfel incat sa faca loc in jurul lor pana la cei trecuti bine de prima tinerete, de la corporatisti de prima mana si pana la fete usor posh, toti asteptau Iris.

Si au intrat, au cantat, am aplaudat si am strigat, am fluierat tare si m-am simtit fericita. Desi ieri am avut companie, pot merge singura oricand la un concert al lor, asa cum am mers in Vama, atunci cand toata lumea dormea dupa o zi plina de soare si plaja. La Iris mergi doar pentru Iris. Nu ma intereseaza masa, tinuta, locatie, oameni sau ora, la Iris trebuie sa mergi pentru a asculta muzica.

A fost superb.

Iesirile noaptea ma obosesc groaznic de ceva vreme si am crezut ca este din cauza varstei. Prietenii mei se plang ca nu ma pot scoate din rutina mea si placerile simple, acelea de a face conversatie la cineva acasa ori de a iesi in locuri linistite, cu cat mai boeme cu atat mai bine, si la ore decente. Ei bine, nu am imbatranit. Rezist aproape la fel de bine ca in adolescenta, doar ca distractiile gen club, shopping obsesiv sau cafenele high heels nu sunt pe gustul meu. Iar distractiie mele se intampla din ce in ce mai rar in Bucuresti, din pacate.

Asadar, astept propuneri si pot demonstra ca nu este neaparat nevoie sa “o ard baba”.
Iris au cantat genial, ca de fiecare data. Ah, nu mai pot de dorul Vamii…

Va imbratisez,
O papusa mai papusa

Leave a comment

Filed under Bucuresti