Category Archives: pauza mediatica

Maraton de filme, ceaiuri si tigari

Intru in pauze de diverse lucruri. In pauze mediatice, cand nu mai vreau sa vad stiri, in pauze de citit (cele mai grave) – cand nu vreau sa vad un rand si, ultima si destul de acuta, pauza de filme. Dupa o experienta neplacuta, acum mai bine de un an, cand am vazut o porcarie la cinematograf, am decis ca avea sa fie inceputul pauzei de filme.

Si n-am mai vazut niciun film cap-coada. O revolta a subconstientului meu, care a stiut ca l-am torturat zeci de minute pentru nicio amintire, pentru o pura pierdere de vreme si a relationat, drept urmare, orice film, cu experienta neplacuta pe care am avut-o.

Imi pica ochii-n gura in timpul in care scriu, insa daca este cu suferinte, pauze si scris, scris sa fie! Pentru ca alta inspiratie tot din nefericire vine si n-am vrea s-o prelungim doar pentru a putea scrie, nu-i asa?

Ei bine, azi, dupa o zi de stat in casa fara alte activitati in afara de prepararea diverselor bauturi “cozy” precum ceaiuri, cafea si cola cu pai, am decis ca este timpul sa vad un film. Si nu m-am oprit decat dupa al treilea. Se pare ca mi-a fost dor fara sa-mi dau seama.


“La Flor de mi Secreto” a fost primul. Am filmul lui Almodovar de aproape un an. L-am vazut astazi fara subtitrare. Mi-a fost greu sa urmaresc diversele accente spaniole si mi-a parut rau ca nu am prins toate subtilitatile filmului, mai ales ca este un rezumat, pe alocuri, pentru multe alte filme ale spaniolului. Consider ca toate filmele lui Almodovar este bine sa fie privite in momentele potrivite de depresie, pentru a te prinde si mai tare si pentru a-ti ramane definitiv intiparite in minte. Merita.


Aveam nevoie de o pauza inainte sa trec la urmatoarea pelicula, asa ca am revazut “The September Issue”. Prima daca cand l-am vazut nu cred ca eram pregatita. Am fost obosita si fara chef, asadar abia in seara asta am reusit sa surprind frumusetea Annei Wintour si sa intru in fiecare scena. A doua vedere a fost cu noroc, am reusit sa iau esentialul si sa ma deconectez.


Dupa ce am cumparat povesti, Mona m-a intrebat daca am vazut “Filantropica”. I-am raspuns ca da. “Poate ca ar trebui sa-l revezi”. Cand mi-a spus asta am zambit, gandindu-ma ca in mod sigur nu-l voi revedea prea curand, asa cum in mod sigur nu voi vedea vreun film in viitorul apropiat, fiind in pauza de vizionari. Nu ma asteptam sa ma surprind asa. Dupa filmul american am luat vechea incapatoare cu cduri si am inceput sa studiez fiecare titlu, alegand canteva pelicule grele, pe care m-am bucurat enorm ca le am si sa le regasesc. Pe ultima fila a aparut “Filantropica”. Am lasat pentru alta zi filmele pe care le alesesem.

Incet-incet lucrurile isi vor reveni la normal, asa cum se intampla de fiecare data. La normalul meu, evident. Mi-a placut sa stau cu mine si mi-am vorbit ca unui om mare.

Cu drag,
O papusa care a reusit sa se uite din nou la filme

Advertisements

Leave a comment

Filed under Bucuresti, Carti, Dependenta media, pauza mediatica

.

Este pentru prima oara (s-ar putea ca memoria sa ma lase si sa ma insel totusi…) cand incep o scriere in acest jurnal de Bucuresti fara a pune titlu. Pe parcurs voi selecta cateva cuvinte si voi completa spatiul liber de sus, astfel incat acest prim paragraf nu va mai avea niciun sens pentru cei care citesc.

Am pornit dorind sa scriu despre o carte. Si o voi face, insa trebuie sa precizez ca gandurile mi-au tot zburat prin jurnal. Scrisul public te face oarecum vulnerabil. Oamenii interesati de persoana ta stiu mult mai multe despre tine decat tu despre ei. Aproape intotdeauna au un atu. Aproape. Pentru ca, pana la urma, poti sa faci tu research-ul p*z*ii, daca personalitatea si intelectul nu-ti permit mai mult decat ii permit celui vizat, vei putea maxim sa-l impresionezi pe cel vizat cu cunostintele (cacofonie) tale destul de vaste despre el si… atat. Pentru ca oamenii intorc, invart, schimba si sunt in superioritate ori nu.

De multe ori ma trezesc in inferioritate intelectuala. In aceste conditii, poti fie sa accepti gelos si cu coada intre picioare ca nu esti cel mai destept, fie sa accepti usor uimit si cu sete de a invata si de a “fura”… intelect, sau macar vorbe.

Nu stiu de ce am inceput asa, insa simteam nevoia sa scriu aceste cateva paragrafe care mi s-au scurs prin creier timp de cateva minute, si pe care mi-am dorit sa le pun ordonat pe hartia papusii.

De fapt, cum spuneam si la inceput, am deschis acest nou post (cat de impersonal suna pagina mea de jurnal) pentru a va povesti despre o carte. O carte care m-a tinut timp de mai bine de 2 saptamani cu mintea blocata, cu scenarii siropoase care in general nu ma caracterizeaza, si cu o urma de tristete indoliata, legata de pierderea oricarei naivitati existente pana catre adolescenta. V-am pierdut deja.

Cum prezentarea de mai sus a fost mai mult o pierdere a clientilor fideli blogului, mi-e greu sa cred ca cineva a ajuns pana la acest rand. Asadar, te stimez cititorule! Vorbeam despre “Panza de paianjen” de Cella Serghi. In primul rand imi este rusine cu faptul ca habar n-aveam de existenta acestei scriitoare romance pana la primirea manuscrisului.

Totul a inceput intr-o seara de vara (ori sa fi fost primavara-vara?), cand o Ramura a mea mi-a facut cadou cartea ce avea sa-mi umple mintile si noptile. Nu stiu cum sa ma rezum la a spune ca mi-a placut. Nu stiu cum sa incerc sa nu vorbesc despre scenariile pe care mi le-am facut timp de o vara si care, ceva mai sterse, inca se mai plimba prin coltisoarele creierului meu nu tocmai curat.

Vreau sa va recomand o carte putin siropoasa, care m-a tinut in priza si m-a facut sa visez, care m-a dus in Mangalia de altadata, care m-a facut sa-i detest (desi e cam mult spus) pe… cei care au infacut impartelile de pamant si care au decis ca Balcic trebuie sa fie pamant bulgaresc. De fapt da, ii detest, pentru ca mi-au mai luat o parte din mare (de care mi-e atat de dor incat atunci cand ma gandesc la ea simt o oarecare strafulgerare ca de indragosteala adolescentina).

“Panza de paianjen” este… crema cartilor pe care le-am citit in ultima vreme (putine din pacate), pe care o recomand cu caldura gagicilor si care mi-as dori sa aiba un rezumat fructuos si pentru barbatii care sunt prea lenesi ori care au prea putina rabdare pentru a o citi.

Si vreau sa ma intorc in timp, inainte sa ma fi nascut, sa stau pe plaja mare, sa inot in largul fara geamanduri si sa ma indragostesc de un pictor cu ochii verzi.

Daca ati ajuns si pana la acest rand, va spun din nou ca va stimez si va trezesc din visul meu albastru-nisipos, pentru ca… dar nu…

Va spun doar cu drag,
Papusa Ruseasca

2 Comments

Filed under Bucuresti, Bucurestiul Vechi, pauza mediatica, Romania de azi, Romania de ieri

Eu cu cine votez?

Chiar in seara asta mi-am pus intrebarea, ca oricare cetatean turmentat, “Eu cu cine votez?” Cred ca pentru prima oara am nevoie de indrumare… politica.

Fara niciun fel de rusine trebuie sa spun ca nici macar nu stiam pentru ce votam. Ar trebui sa-mi fie rusine daca stam sa analizam profesia mea de baza, adica absolvent al Facultatii de Jurnalism. O spun si o repet: nu regret nicio secunda ca am ales Jurnalismul, insa aceasta facultate m-a invatat dupa 4 ani ca… nu vreau sa fiu jurnalist.

Din cand in cand imi iau cate o pauza de la realitate. Acum sunt in acea pauza de ceva vreme, cand refuz sa ma uit la stiri de orice fel, refuz sa stiu ce se intampla in lume (si implicit in tara) la nivel inalt si refuz sa fiu indoctrinata. Aceste pauze de media sunt mai lungi sau mai scurte si intotdeauna merg la extrema: daca nu sunt in pauza de tot ce inseamna stire importanta (si aici includ stirile economice, politice si sociale – atentie!, stirile SOCIALE si nu cele de la ora 5) sunt prezenta la capatul celalalt, transformandu-ma in devoratoare, stare ce ma readuce inevitabil spre fuga pe care am decis sa o numesc pauza (mediatica).

Ei bine, daca pana acum am fost un cetatean bun (ah, cliseele, cliseele), acum nu mai vreau sa fiu pentru ca nici politicienii n-au fost buni cu tara mea. Nu vreau sa merg la vot pentru ca nu stiu cu cine sa votez. Este pentru prima oara cand scriu despre politica in afara orelor de curs si probabil ca printre putinele dati cand (daca) o voi (mai) face.

Schimbarile politice si migratiile politicienilor m-au ametit, nu mai inteleg – asta daca am inteles vreodata – nicio doctrina a niciunui partid, si chiar daca ma straduiesc sa o fac, realitatea ma bate usor peste obrajor (cel al fetei, evident) si-mi arata ca ce e pe hartie sau in teorie nu se aplica. Deloc.

Daca nu votez, daca nu votam, daca nu voteaza nimeni, tot vor exista cele cateva sute de voturi (furate, inventate, transportate cu autobuzul, cu miros de salam sau mai stiu eu de ce) care vor decide cine va conduce in continuare tara mea, in care eu ma numesc cetatean roman si am drept la vot. Daca eu decid sa nu-mi exercit dreptul la vot (sic!), cineva are sa decida pentru mine.

Inainte daca nu vota ics% din populatie, mai bagam o fisa. Acum nu mai bagam decat capu’n pamant. Si daca nu am cu cine sa votez ce fac? Nu ma duc la vot si las pe altcineva sa decida? Sau decid eu, cu inima indoita, sigura fiind ca oricum nu voi vota pe cine trebuie, pentru ca acel cineva (potrivit, sincer, care sa nu fure, ha!) nu exista?

Am pornit acest gand, aceasta scriere de la o discutie, si de la un articol care imi mai da o oarecare speranta, cea ca venim noi din spate, noi care avem o lehamite (in primul rand).

Si revin la intrebarea mea: Eu cu cine votez? Hac…

1 Comment

Filed under Dependenta media, pauza mediatica, Romania de azi