Monthly Archives: October 2011

Trei ani

Tocmai mi-am dat seama ca luna aceasta papusaruseasca.wordpress.com face trei ani. Si dragostea dureaza trei. Si, probabil, al treilea este cel mai frumos dar care se stinge.

O papusa din fotoliu

10 Comments

Filed under Bucuresti

Dama cu camelii, de Alexandre Dumas fiul, citita in aburi ecuatorieni

Am inceput sa citesc “Dama cu camelii” de trei ori. Am luat aceasta carte cu mine in Thailanda fara a spera ca ma ating de ea decat in avion. In avion nu am citit nici macar o pagina, insa alalteieri seara, plictisita sa butonez posturile ce relatau inundatii si razboiaie, am deschis cartea lui Dumas-fiul, din nou.

Am citit o treime din cele doua sute si ceva de pagini si am continuat lectura ieri, la plaja. Povestea m-a captivat de fiecare data de la inceput, insa nu am gasit atmosfera potrivita pentru a termina sau macar continua randurile francezului. Cartea m-a impresionat cu atat mai tare afland inca de la inceput ca este vorba despre o poveste adevarata. Este vorba despre povestea tragica de dragoste dintre o femeie intretinuta (cum sa nu-ti placa povestile cu si despre curtezane?) si un tanar francez de clasa medie.

Stiti ca nu am prostul obicei de a dezvalui finaluri ori prea multe amanunte din cartile pe care le citesc, asadar sa nu va surprinda faptul ca am scris “tragica”. Daca veti citit acest roman clasic veti intelege inca de la primele pagini ca Marguerite a murit. Insa, desi cunoscand acest amanunt inca de la inceput, povestea nu devine mai putin trista ori mai putin impresionanta.

Dragostea toxica (preferata Oanei Pop si a mea) este povestita de dramaturg (Alexandre Dumas fiul este mai degraba cunoscut pentru piesele sale de teatru) prin cuvintele amantului care si-a pierdut iubita. Este un roman usor si atat de frumos, o carte dupa care tanjeam de mult timp.

Nu am reusit sa finalizez lectura la plaja insa curiozitatea nu m-a lasat sa astept pana astazi pentru a termina paginile, asa ca aseara, dupa o plimbare lunga prin Pattaya (statiunea thailandeza) am reluat romanul, constienta de faptul ca nu il voi lasa din mana pana ce nu-l voi fi terminat.

Finalul cartii este compus din niste scrisori, needitate de catre Dumas insa inserate perfect. Am plans cu lacrimi ce mi s-au innodat in barbie si, dupa ce am inchis cartea, am simtit nevoia sa beau apa si sa fumez pentru a ma linisti. I-am scris Crengutei (cea care a insistat sa iau romanul in bagaj) si am privit cerul negru, calduros.

Pot sa va spun doar ca, daca sunteti in mijlocul desfasurarii unei dragoste dureroase, este mai bine sa asteptati pana la vindecarea completa inainte de a va apuca de randurile francezului. Pentru ca dor.

Pentru prima data dupa mult timp nu mi-am dorit ca romanul sa fi fost mai lung, ori altfel scris. Am notat cateva pasaje insa le voi pastra doar pentru mine si pentru cei care vor mai citi cartea cu aceleasi coperti. A fost perfect. Finalul a incununat minunat de amar cartea de dragoste.

Cu drag,
O papusa care a trecut, candva, printr-o dragoste toxica

5 Comments

Filed under Carti, In lume

Ultimul apus in Thailanda

Doamne cat imi doream sa incep aceasta scriere asa. Sunt pe plaja si soarele apune. Zambesc in timp ce va scriu. Este ultimul apus in Thailanda. Probabil ca nu voi mai vedea, vreodata, un altul, aici, dar este perfect.

Ieri am fost pe Coral Island. Am plecat la 9:30 din Pattaya, a fost o excursioara organizata, pe care am platit-o la hotel: 500 de bahi (50 de lei). Ne-a luat un titicar si ne-a dus pe plaja, de unde am luat o barcuta care ne-a dus ceva mai in larg, la o barca mai mare. Am navigat o ora si am ajuns in jungla thailandeza cu plaja cu nisip alb. Am stat pe sezlong, am dormit la umbra si am luat pranzul acolo – peste cu gust puternic de mare, pui cu legume si sos dulce-acrisor, orez cu legume si ou, legume fierte (sau la aburi) si o supa clara foarte gustoasa. Toate in pretul mentionat mai sus.

La ora 15:00 era programata intoarcerea din insula insa o ploaie ecuatoriana ne-a stricat usor planurile, facandu-ne sa ne adapostim. Nu mi-am facut griji chiar daca fulgerele amenintatoare prevesteau tunete asurzitoare si ploaia era departe de a fi una “de vara”. Eram cu echipa Rexona, totul avea sa fie in regula. In plus, chiar daca ramaneam acolo, cel putin nu trebuia sa-mi fac griji in legatura cu transpiratia – ma dadusem cu stick-ul Rexona Cotton Dry 48h, deci 48 de ore de protectie. Chiar si dupa inot in larg.

In timp ce va scriu fumez din cand in cand si gust din cocktailul rosu, cu felie de ananas si cireasa confiata cu o usoara transparenta. Soarele e mai slab, pierzandu-se usor.

Catre insula de corali am calatorit alaturi de o japoneza (cred ca era japoneza) fina, care nu a mancat pranzaul gatit (ulterior am vazut) in coliba murdara, in spatele careia jungla era toaleta publica – am vazut acest detaliu atunci cand cautam un loc unde sa-mi pot da jos costumul de baie ud. Tot in grupul initial niste iranieni la costume, cu unghii oribile la picioare, care au aruncat tigari in ocean si niste chinezoaice cu par cret pe picioare.

Picura usor, soarele apune, cateva guri de cocktail si va trebui sa ne retragem. Trag tare, vreau sa va scriu cat mai multe stand in acest peisaj feeric, cu trei sferturi de cer acoperit de nori ce prevestesc musonul si un sfert cu soare ce apune linistit.

Nu am facut poze cat a plouat pe insula pentru ca blitzurile aparatelor puteau fi confundate cu fulgerele, speriind turistii usor stresati. Ne-am intors in siguranta, cu hainele umede si abia asteptand un dus fierbinte, care sa scoata si jungla din oasele mele.

Astazi ne-am trezit cand am vrut (adica la 8:00), am luat micul dejun si am lenevit pe plaja, la soare, cu picioarele buretindu-se in apa, cintind “Dama cu camelii” de Dumas fiul si evitand vanzatorii ambulanti, usor agasanti, care veneau cu zecile pentru a ne prezenta mancaruri de tot soiul, coliere, genti de calatorie, portofele, afise, tatuaje temporare si multe altele.

Inainte sa revin pe plaja pentru a va relata apusul minunat am mers la piscina hotelului pentru un masaj thailandez. Hmm… cum sa va spun… desi sunt beauty-editor si ar trebui sa stiu cate ceva despre kinetoterapie, cred ca este relevant doar faptul ca ma simt alt om. Usoara febra musculara pe care am dobandit-o datorita (si nu din cauza) inotului s-a diminuat considerabil. Thailandeza mi-a framantat fiecare muschi, pornind de la picioare, trecand la spate si apoi la cap, mi-a trosnit oasele si m-a facut sa inchid, satisfacuta, ochii. Ritualul ce a durat o ora m-a costat 300 de bahi (30 de lei), plus spaga de 40 de bahi. Si, cum spuneam, preturi de hotel. Sesizati diferenta?

Mainile imi fug pe tastatura insa la fel de repede fuge si soarele care a devenit rosiatic. Apusul este zilnic in jurul orei 18:00, indiferent de perioada din an, asa cum m-a lamurit un olandez pe care l-am cunoscut pe plaja si care sta sase luni pe an aici.

Maine incepe aventura de intoarcere, ne asteapta aproape 24 de ore de calatorie pana in tara mea friguroasa dar la care ma intorc cu drag si pe care o iubesc cel mai mult si cel mai mult, chiar fara insule si clima minunata.

Insa pana atunci… ma bucur de ultimul apus in Thailanda.

Cu mult drag,
O papusa care se gandeste mereu la voi. La revedere, soare cald.

4 Comments

Filed under In lume

Pura si sublima fericire

Stiti cum lucrurile mici sunt printre cele care aduc acea stare de euforie care este, probabil, fericirea. Cand am ajuns in Pattaya am zambit cu gura pana la urechi la vederea oceanului. Fie ca e Marea Neagra sau o alta intindere mare de apa, aceasta (oricare ar fi ea) imi aduce pe buze zambetul dezvaluitor de multi dinti. Insa atunci cand am ajuns in camera de hotel si am iesit pe balcon, am simtit cum inima mea o ia razna, am inceput sa ma invart si sa calculez diferenta de fus orar – voiam sa stie macar mama si CMBP cat de fericita sunt.

Toata viata imi voi dori sa locuiesc undeva cu vedere la apa. Ei bine, din balconul destul de generos al camerei mele de hotel se vede intinderea albastra, inconjurata subtil de palmieri. Mi-ar placea tare mult sa pot scrie exact atunci cand vreau, mereu imi conturez in minte fraze din cauza carora adorm greu si pe care nu mai apuc sa le transcriu. Si mi-ar fi placut sa va fi scris atunci cand am scos scaunul-fotoliu pe balcon, cand mi-am proptit picioarele de balustrada si am privit minute in sir, cu zambetul pe buze, apa. Acum ploua, asadar va scriu din pat, la lumina calda a doua veioze cu abajururi mari. Si daca as fi scris din balcon in momentul in care am ajuns, v-as fi spus “sunt fericita”.

Din ce in ce mai rar apar starile de incredibila seninatate, si cand te gandesti ca, de fapt, nu este nevoie decat de o apa. Desi plaja era langa mine, mi-a fost destul de greu sa ma despart de privelistea de pe balcon pentru a atinge nisipul.

Am coborat zambind in continuare, m-am plimbat alaturi de echipa Rexona (1) pe faleza, incercand sa ne dam seama cum sa caracterizam locul in care tocmai ajunseseram, si ne-am intors in fata hotelului pentru a ocupa doua sezlonguri mititele si inghesuite, pe plaja ingusta si usor abrupta. 30 de bahi (3 lei)/sezlong. Desi, in general, primul lucru pe care il fac atunci cand ajung la mare este o baie, de data aceasta am intarziat putin momentul pentru ca incercam sa inteleg de ce nu este lume in apa, doar cativa copii ici-colo. M-am gandit ca, fiind ocean, este posibil ca apa sa fie rece. Ne-am instalat, am comandat o nuca de cocos alcoolizata cu Bacardi alb (150 bahi – 15 lei) si am testat. Apa calda. Din nou, zambet larg. In prima zi in Pattaya am facut baie, am stat la soarele din nori care arde in continuare, am citit la lumina perfecta si, seara, am mancat la hotel, afara, langa piscina. Pe voucherele noastre scria “seafood” in valoare de 50 de bahi – 5 lei. Cam putin, am gandit.

Cina mea a constat in creveti la gratar, orez si crab cu care m-am luptat pentru a dezvalui carnea alba, dulce. Nu-mi dau seama exact de ce au decis cei de la hotel sa puna si o valoare pe voucher, fiind autoservire nu contoriza nimeni nimic.

La doua mese departare de noi, un arian si o thailandeza luau cina fara sa-si vorbesca. Ea… as vrea sa nu fiu vulgara si sa o numesc dama de companie, insa mi-e teama ca le-as jigni pe curtezanele moderne. Cat de singur sa fii sa faci asta? Cat de trist? Au mancat in liniste (in mod sigur ea nu vorbea vreo alta limba in afara de cea nativa), la lumina lumanarilor, cu coveruri pe fundal cantate de un thailandez care nu stia ce canta, apoi s-au retras.

Dupa cina am iesit la plimbare in statiunea faimoasa pentru turismul sexual.

Am luat o pauza de scris si mi-am instalat scaunul-fotoliu in balcon desi inca picura fin. Abia a trecut de ora 18:00 si soarele a apus de cateva zeci de minute. Doar astfel imi dau seama ca nu este vara nici la ei. Sa stiti ca lipsa asta de internet nu este rea deloc. Reusesc sa ma concentrez si sa scriu, fara sa am alte distractii.

Spuneam ca dupa cine am luat statiunea la pas, fara a ne aventura prea departe – desi zona turistica, nici Pattaya nu pare un loc sigur, iar mirosul de mizerie si saracie se simte in continuare. Pe stradutele laturalnice, intunecate, vezi thailandezi dormind ori mancand pe jos supe din pungi de plastic, umflate din cauza mancarii calde, si orez alb alaturi.

Barurile cu multe fete si baieti-fete isi asteapta clientii, de la tineri veniti in grup pana la batrani libidinosi, pe care ii ciupesc de sfarcuri. Nu cred ca este sezon momentan, de aceea poti vedea multe fete in asteptarea unui companion de cursa scurta.

Acum va scriu de la restaurantul hotelului, stand, din nou pe marginea piscinei. Desi in aer liber, nu se fumeaza, asa ca scrierea mea nu poate fi completa. Pentru ca ma tot mut dintr-un loc in altul, schimband paragrafe si uitand sa ma concentrez, nu pot decat sa sper ca randurile imi ies si ca reusesc sa va duc, macar putin, in fascinanta lume asiatica, plina de contraste, contradictii, frumusete si deziluzie.

Cu drag, o papusa tot mai aproape de casa ei

1 Comment

Filed under In lume

Ziua 3 in Bangkok

Este incredibil cum te poate reface o ora de somn. Am plecat de joi din Romania, trezindu-ma la ora locala 10:00, si de joi pana astazi (duminica) am cumulat aproximativ 10 ore de somn. In timpul zilei de azi simteam ca o iau usor razna, creierul privat de somn nu mai functioneaza normal. Am dormit dupa-amiaza o ora si intregul meu univers pare sa se fi schimbat.

Ziua de duminica nu a fost parca atat de lunga precum celelalte, desi la fel de plina. La 07:00 am pornit intr-o calatorie in afara Bangkokului, cu doua obiective pe lista: piata plutitoare si ferma de crocodili. Cea de-a doua oprire nu era tocmai o alegere pe care as fi facut-o.


Imi vine sa va spun multe lucruri, cat de fericita ma fac lucrurile mici precum mini-acetona pe care am gasit-o la supermarketul de langa hotel ori Bailey’s-ul dublu cu un cub de gheata si o cireasa confiata langa piscina, la adapost de ploaie, stiind ca ziua de umblat se terminase.

Spuneam, asadar, ca am pornit catre “floating market”. Dupa o calatorie cu masina care a durat aproximativ o ora, timp in care am incercat sa recuperez, minunt cu minut, multele ore de somn pierdute, am ajuns in locul unde am vazut cum se colecteaza uleiul de palmier si cum se obtine zaharul din acelasi arbore si laptele de cocos. O mica asezare saracacioasa, pazita de doi caini lenesi, legati cu lanturi, localnici prietenosi care muncesc acasa la ei si care sunt vizitati de zeci de turisti zilnic. Am stat aproximativ 10 minute, suficient cat sa vedem fiecare operatiune in desfasurare, pestii razboinici tinuti separati, unul cate unul, in sticle transparente despartite si ele, astfel incat pestii sa nu se vada.


Am continuat calatoria si am ajuns la piata plutitoare. Ne-am suit in barcuta-gondola cu motor, mai mica si mai putin stabila decat cea de pe raul Chao Phraya – aici era vorba despre un sat asezat pe o apa linistita, cu un fel de alei printre arbori de mango si palmieri crescuti printre mormane de gunoaie din care rasarea vegetatie luxurianta. In apa in care circulau barci cu motor sau fara, in care aruncau gunoaie si – probabil – isi faceau nevoile, oamenii spalau haine, se scaldau imbracati si se spalau pe dinti. Peisajul iti taie rasuflarea, simti ca nu mai e nimic de zis. Intotdeauna am fost constienta ca, asa cum este loc de mai bine, mereu este loc si de mai rau. Si cat de rau…

Am vizitat piateta cu matasuri groase lucrate sub ochii nostri, cu chinezarii fara legatura cu cultura thailandeza, am stat la taclale pe o bancuta deasupra apei si am visat la o cafea buna.

Ne-am suit din nou in masina si am continuat calatoria catre ferma de crocodili, oprind in drum la un atelier unde se sculpteaza in lemn de tec (si nu numai) mobila cu detalii incredibile, la preturi asemenea. Am gasit, in sfarsit, suportul de betisoare parfumate perfect.


Sunt obosita, maine plecam din Bangkok catre Pattaya, adica mergem la plaja. Stiu ca nu v-am povestit inca despre ferma de crocodili. Pentru ca nu a fost tocmai cea mai placut experienta din viata mea si scrisul inainte de culcare imi rascoleste gandurile si ma agita, gonindu-l pe Mos Ene. In noaptea asta imi doresc si am nevoie sa dorm. Las povestirea despre animale exotice pe maine.

……………………………………………

Azi e maine – e una dintre expresiile mele preferate si imi dau seama acum ca n-am mai folosit-o de multa vreme. Eram datoare cu relatarea despre ultima parte a celei de-a treia zi, vizita la ferma crocodililor. Am ajuns foarte obosita, desi caldura nu a fost naucitoare, asa cum a fost zilnic, in jurul orei 10:00 – am inteles in fiecare zi de ce ghidul nostru ne facea programul crimilal cu incepere de la ora 07:00.

Ferma de crocodili era, asa cum ii spune si numele, intr-adevar o ferma. Sute de reptile erau impartite dupa varsta in mici lacuri create artificial. Impresionanti erau cei din bazinele 20-70 de ani. Puteai cumpara carne pentru 20 de bahi (nu sunt sigura ca acesta este pluralul pentru moneda thailandeza si, din nou, va scriu dintr-un loc fara internet pentru a putea verifica). Taiati un zero si obtineti echivalentul in lei, asadar 2 lei pentru a hrani animalele. Bineinteles ca puteai alege o galetusa mai scumpa, ce continea mai multa carne. Nu m-am aventurat, nu este o distractie pe gustul meu, dar trebuie sa recunosc ca am privit fascinata atunci cand am prins un copil hranind crocodilii care isi faceau loc unul pe langa sau peste altul, asteptand cu gura larg deschisa.

Inca de la intrarea in aceasta zoo (i-as spune) am fost intampinata de elefanti maturi in tarcuri mici, legati cu de cate un picior cu lanturi de aproximativ un metru si jumatate lungime, insotiti de pui, Si pe acestia ii puteai hrani cu bucati de bambus dulce, pe care il cumparai cu 10 bahi.

Tot la intrare doi tigri plictisiti, stand in lanturi, pe care ii puteai atingi si cu care puteai face poze. Am plecat repede, imaginea mi s-a parut sfasietoare.

Programul includea un show de magie (extrem slab si la care m-am plictisit), urmat, in acelasi loc, de show-ul cu elefanti. Atunci cand au adus animalele superbe, dresate, in tarcul mare, am inceput sa gasesc scuze: “sunt animale care au fost mereu folosite pentru munca, si noi dresam cainii etc etc”. Am devenit agitata pe scaun atunci cand am vazut ca dresorii nu aveau tocmai cele mai prietenoase fete, cand am observat betele cu capat ascutit, metalic, cu care ii indemnau sa execute trucurile la vederea carora lumea aplauda si pentru care copiii se bucurau in timp ce mancau inghetata adusa “la botu’ calului”. Am plecat cand show-ul s-a terminat, experimentand o senzatie de febra, de la oboseala cumulata cu sentimentele de vinovatie ca eram acolo si contribuiam la dezvoltarea centrului care mi s-a parut din suflet a fi unul de tortura.


A urmat spectacolul cu crocodili, unde doi thailandezi abuzau de cinci crocodili despre care echipa Rexona spunea ca sunt sedati, impungandu-i cu bete pentru a-i intarata, bagandu-si mainile si capul in gurile lor larg deschise si care se inchideau ulterior cu zgomot ce ma facea sa tresar. Nu am rezistat pana la final, m-am asezat langa thailandeza care ne-a fost ghid timp de trei zile si am fumat, mai obosita si mai trista.



Am pornit catre Bangkok si pe drum am vazut ce inseamna rau, mai rau. Drumurile incepusera sa se inunde, iar cel pe care mergeam noi era cel mai putin afectat (desi pe alocuri apa atingea zeci de centimetri pe autostrada), asadar cel pe care multi dintre cei care trebuiau sa ajunga in capitala il preferau. Am mers incet si dupa vreo doua ore am ajuns inapoi in Bangkok, fericita ca era ultima activitate pe care o aveam planuita pentru ce-a de-a treia si din urma zi.

Acum sunt in Pattaya.
Va imbratiseaza cu dor papusa calatoare

1 Comment

Filed under In lume

Povestire din Bangkok

E sambata. Deja. Am pierdut o zi pe undeva si de aceea mi se pare deja. Va scriu pe o foaie de hotel, din pat, azi n-am reusit sa pun mana pe vreun calculator. Mi-ar placea ca atunci cand voi transcrie sa scanez aceasta foaie. I-ar da viata si personalitate ravasului meu din Thailanda, catre voi. Probabil ca aceasta pagina nu va vedea internetul, asa cum multe nu il vad. Sunt putin buimaca si nu imi dau seama dupa ce fus orar traieste corpul meu. Cred ca singura problema este, de fapt, legata de trezitul devreme. Orice e inainte de ora 8 mi se pare foarte devreme daca “trebuie”.

Azi m-am trezit la 07:00, dupa o noapte in care am reusit sa adorm la 02:00 (22:00 ora Romaniei), desi eram foarte obosita dupa cele doua zile fara somn. Cred ca fusul orar este mana-n mana cu subconstientul meu. M-am culcat la 02:00 doar pentru a ma trezi la ora 04:00 din cauza telefonului care suna – Gabi este iar in lumea ei si nu stie ce zi a saptamanii e, n-a deschis calculatorul si mi-a dat ulterior si un sms pentru ca-si daduse seama ce tarziu era (00:00 ora Romaniei, asadar ?!).

M-am trezit chiauna la ora 07:00, am facut un dus si am coborat la micul dejun. Gata, am reintrat in lumea tehnologiei. O mica paranteza – desi scrisul de mana este mult mai personal, la calculator scriu mult mai repede, asadar pot capta mai multe ganduri odata, deci mai eficient. Si daca tot ma lafai, sa intru putin in baie sa fumez o tigara. Am cerut camera de fumatori si mi-au dat. Se simte. Ceea ce au omis sa-mi spuna a fost ca niciun geam al acestui hotel nu se deschide, asadar ma retrag in baia-bar sa va scriu mai in atmosfera scriitoriceasca.

Aici totul are gust de si miroase a curry, prin urmare mi-a fost destul de greu sa zambesc la micul dejun. Omleta spaniola pare a avea gust de curry. Am mancat bine si usor fortat, si la 08:30 am iesit din hotel impreuna cu thailandeza simpatica de care am prins drag. Ne-am suit in masina si am pornit catre primul obiectiv, un templu budist de toata frumusetea, intortocheat si sclipicios. Am mers la Palatul Regal (unde nu sta familia regala – oare s-o scrie cu majuscule? – dar unde se cazeaza celelalte familii regale ale lumii atunci cand viziteaza Bangkokul). In jurul orei 10:00 caldura si umiditatea devenisera aproape insuportabile, ma simteam usor fara putere si cu pantalonii lungi lipiti. Ghidul ne sfatuise sa purtam haine decente, pantaloni lungi si umerii acoperiti, pentru a putea intra in templu.

Multe poze, caldura-caldura, apa plata cu gust dubios de Izvorul Minunilor in geanta mereu si fruntea transpirata. Tricoul uscat, Rexona Cotton Dry si-a facut treaba mai mult decat bine. Si daca ma intrebati din nou daca fac reclama, ei bine da, pentru ca spun pe bune si pentru ca datorita brandului din adolescenta mea sunt acum, aici. Si daca ma veti mai auzi si peste ani si ani pomenind cu la fel de mare drag de Rexona, sper sa intelegeti de ce – doar l-ati testat, nu? Aici ar merge un smiley dar ma abtin, blogul ramane curat.

Revenind la oile thailandezilor, va spun ca ne-am urcat intr-o barcuta, am trecut raul Chao Phraya si am mai vizitat un obiectiv. Am urcat singura treptele inguste, am coborat cu soarele arzator in ceafa si am continuat calatoria. Nu era nici 12:00 si noi facuseram atat de multe lucruri incat aveam impresia ca in curand avea sa se insereze. Departe intunericul.

Ne-am suit din nou in barcuta-gondola cu motor si am pornit de-a lungul raului. Sute, poate mii de case inundate, o saracie pe care cu greu o pot descrie, vegetatie incredibila, pe alocuri palmieri in care se vedeau cuiburi mari de nuci de cocos, lume pescuind in apa ultra-poluata, facand baie, spalandu-se pe maini. Am ajuns la “coliba cu paine” de unde ghidul cu ochi migdalati si linerul negru usor sters din cauza caldurii si umiditatii ne-a cumparat hrana pentru somnii imensi pe care ii puteai hrani din mana. Thailandezii stiu sa faca turism. Stiu foarte bine.


M-am simtit suspendata in timp, poate din cauza caldurii naucitoare ori a peisajului pe care nu l-am mai vazut decat pe National Geographic sau Discovery, nu stiu cat a durat calatoria pentru ca am sorbit fiecare mic val pe care il facea barcuta in care eram, si care ameninta si mai tare casele deja scufundate sau in curs de a intra sub apa (se pare ca raul este in crestere, inundatiile continua). Bangkokul nu este un oras pe care sa-l vizitezi pentru a te distra ci pentru a invata multe, atat de multe, despre lume, despre planeta pe care traim si pe care o distrugem putin cate putin, in fiecare secunda, cu fiecare suflu.

Plimbarea pe rau s-a incheiat in jurul orei 13:00, ne-am intors si, cat asteptam masina blocata in trafic, am propus sa ne adapostim la umbra unui pod. Sub pod, pe trotuar, un om atat de bolnav traia pe o saltea pe care prefer sa nu o descriu, inconjurat de galeti cu apa din raul murdar, spala o plosca mare. Avea rani deschise pe intregul corp, se misca extrem de incet si mustele stateau pe plagile care supurau. Poate ca nu este exact ceea ce v-ati dori sa cititi atunci cand deschideti o pagina despre Thailanda, insa, cum va spuneam, calatoria in Bangkok nu este una destinata distractiei, ci cunoasterii. Iar acel om care de buna seama traia pe strazi de mult timp, este parte a cunoasterii. Toata lumea il ignora, nu era decat inca unul. Vazandu-i trupul nu pot sa nu ma gandesc ca zilele lui sunt strans numarate, sau poate ca ziua lui a fost azi.

Masina a venit cu o mica intarziere, suficient cat sa ma marcheze. Am plecat catre o alta zona a Bangkokului, eu imi doream sa cumpar matase. Am ajuns la un fel de centru turistic unde erau descarcate autocare pline de europeni, chinezi, japonezi, toti invitati sa cumpere gentile superbe din piele de crocodil, safirele sublime, rubinele delicate, diamantele fixate cu grija pe metale stralucitoare si alte obiecte de pret la preturi de Thailanda.

Mereu am legat exploatarea nestematelor de viata amara si saracia ridicola. Nu mi-am schimbat parerea, mai ales cand am aflat ca Thailanda este provider de safire si rubine pentru intreaga lume. Unicul provider, se pare.

Am cheltuit toti banii pe care-i aveam la mine si pe care nu-i aveam si ne-am intors la hotel in jurul orei 15:00, simtind in continuare ca ziua nu se mai termina. In cateva ore am experimentat sentimente de la mila profunda pana la fericire cu batai de inima in momentul in care am comandat un superb colier de perle de cultura lung, de la sila la relaxare cu zambet satisfacut, pe marginea piscinei in care nu am avut curajul sa ma scald, alaturi de DOR si un pahar dublu de Bailey’s. A fost o singura zi. Este aproape ora 23:00 in Bangkok si imi doream mult sa notez aceste randuri inainte ca vreunul dintre mirosuri sa-mi dispara din minte, inainte sa se faca duminica si sa pornesc intr-o noua aventura care sa incerce sa stearga senzatii pentru a face loc altora, mai noi.

In camera de hotel aerul conditionat este inchis, geamul este blocat, simt acea caldura de asternuturi umede din Vama, atunci cand nu mai gasesti loc pe la mamai sau pseudo-hoteluri si nimeresti in mansarde calde si sufocante. Laptopul s-a incins in bratele mele, pe patura invelita in asternuturi imaculate, bine intinse, ma ridic sa merg la barul inventat pentru a-mi lua ramas bun de la inca o zi in Thailanda.

Mi-am aprins o tigara si m-am uitat in oglinda. Par bolnava, am cearcane adanci si am slabit ciudat, parca din piele. Maine ma trezesc la 06:00. La 07:00 pornim in calatorie. Mai trag un fum, cearcanele se adancesc, sunt la… multe, multe mii de kilometri departare de casa insa cu gandul sigur si clar impamantenit acolo.

Va imbratiseaza o papusa ruseasca ce traieste fiecare clipa la cote maxime, uitand pe alocuri de papusicile dinauntrul sau

6 Comments

Filed under In lume

In vis

Ziua unu a fost de fapt ziua doi in unu. A fost una dintre cele mai lungi calatorii din viata mea. Si la propriu si la figurat. Imi amintesc vag ca era de fapt ieri si nu azi ziua in care am ajuns, pe o vreme mohorata, cu ploaie rece, in aeroportul Otopeni. Si a inceput. Bucuresti – Amsterdam, Amsterdam – Bangkok. Amsterdam – Bangkok a fost calatoria pana in cealalta parte a lumii, care a durat… nu stiu cat… sa fi fost 11 ore, 12… o calatorie prea lunga, in care am vazut “Limitless” cu DeNiro, in care am deranjat-o de nenumarate ori pe thailandeza de langa mine pentru a iesi din scaunul stramt si fara loc la picioare. M-am plimbat prin Boeingul 747 ca un soarece in cusca, m-am dezmortit cu exercitii pilates alaturi de mosi in halat, pe semi-intuneric. Cu ochii incercanati si aproape in lacrimi de oboseala am reusit sa adorm vreo ora catre dimineata, alaturi de echipa Rexona formata din 1.

M-am trezit cu gandul ca nu voi supravietui energetic primei zile in tara pe care atat de mult mi-am dorit sa o vad. Imediat ce am aterizat, am facut brutal cunostinta cu celalalt capat al lumii – numeroase anunturi imi spuneau ca ma paste pedeapsa cu moartea daca si daca si daca. Am stat putin, am citit cu oarecare atentie, m-am gandit ca am transportat un mar verde din Bucuresti si sper sa nu se sesizeze nimeni, si dupa un check-out cu cozi lungi, fara zambete din partea angajatilor aeroportului dar cu poze si scanari amenintatoare din priviri, am iesit pe poarta unde ne astepta (probabil de ceva vreme) thailandeza care ne este ghid.

In momentul in care am iesit din aeroport m-a lovit: o caldura cum n-am mai intalnit pana acum, extrem de umeda, care mi-a facut jeansii sa se lipeasca in mai putin de doua minute, cat a durat plimbarea de la poarta la masina care ne astepta. Mi-am dat atunci seama ca Thailanda este altceva decat am gandit vreodata. Drumul lung de la aeroport la hotel mi-a dezvaluit rapid saracia pe care nu ma asteptam sa o vad si infrastructura oarecum contrastanta. Spun oarecum pentru ca, desi Bangkok este un oras plin de poduri suspendate impresionante, acestea sunt la fel de gri si scorojite ca fatadele blocurilor din Pantelimon care n-au intrat inca in reabilitare termica.

Am ajuns la hotel ca prin vis, lipsa de somn ma facea sa nu mai inteleg deloc putina coerenta in limba engleza a ghidului nostru dragut. Am iesit din masina si m-a izbit din nou caldura umeda, acea caldura pe care n-am mai simti-o pana acum. Doar timp de cateva secunde, pana cand am intrat din nou in aerul conditionat cu miros specific… thailandez. Am iesit si ne-am “aventurat” la vreo 200 de metri de hotel pentru a schimba bani. Daca as fi functionat la parametrii normali, mi-ar fi fost frica. In visul in care ma plimbam… ma gandeam ca nu este un oras tocmai sigur dar am mers din inertie.

La iesirea din banca unde asteptau, cu bon de ordine, thailandezi in papuci, cu calcaie groase si murdare si parul tuns ciudat, visul m-a prins din nou, odata cu caldura si mirosurile puternice de pe strazi. Pentru prima data in viata mea, mi-a venit automat sa vomit si am grabit pasul catre hotel. Simteam brobonele reci pe frunte, din cauza caldurii combinate cu mirosul de carne si curry si din cauza oboselii care m-a dus in starea profunda de vis real.

Am mers la etajul 10 al hotelului, la piscina, am fumat trei tigari si am incercat sa ignor mirosul care se simtea pana sus. Am urcat in camera de hotel si am adormit timp de o ora si ceva – cina era programata pentru 19:30, iar noi trebuia sa plecam de la hotel la 18:30, din cauza traficului. Cand m-am trezit am stiut exact unde eram desi m-as fi asteptat sa fiu usor dezorientata. Ma simteam slabita din cauza oboselii si a faptului ca nu mancasem decat niste fructe cu acid ascobic toata ziua 2 in 1 (asa s-o scrie? ascobic? – tastez de pe un apple care nu ma ajuta nici macar cu deschiderea unui tab sau a unei pagini noi de internet pentru o reintalnire cu google).

Dupa somn viata a devenit ceva mai clara si orasul a prins contur printre fulgerele superbe si tunetele asurzitoare – sezonul ploios continua desi ar fi trebuit sa se fi terminat pana acum. Acest lucru se intampla din cauza incalzirii globale, dupa cum ne-a lamurit ghidul nostru, thailandeza de 31 de ani cu piele maslinie si ochi usor cazuti, ridicati prin conturul eyeliner-ului negru. “Voi aveti pielea mai fina” mi-a spus la o discutie pe care am putut s-o duc pana la capat, dupa cina care m-a pus pe picioare, vegetariana si acompaniata de un program artistic plin de sclipiri care mi-au luat ochii si care m-au facut sa-mi doresc multe dintre obiectele traditionale care compuneau portul fetelor, ale baietilor si ale baietilor-fete.

Nu stiu cum sa definesc Bangkok-ul, nu stiu daca este un oras al contrastelor sau daca-mi place, cert este ca tocmai in secunda in care va scriu mi-am dat seama de utilitatea unui pod pe care il privesc pe geam – a trecut un tren rapid. Si la fel de sigura sunt de faptul ca ma bucur enorm ca sunt aici, ca descopar, intr-adevar, lumea, ca sunt atat de departe si nu ma simt, ca seara mirosul de carne si curry este mai putin pregnant si ca am zambit mult: suntem in Thailanda, nu-mi vine sa cred. Ce oameni norocosi, noi, cei cu multi “13”, de la data in care am plecat din Bucuresti si pana la numarul zborului din Amsterdam catre Bangkok.

Ah, simt ca nu v-am impartasit nici macat unu la suta, as vrea sa vedeti tot, sa simtiti diferenta incredibila de cultura si civilizatie, sa deschideti narile si sa vi se lipeasca hainele de piele desi sunteti feriti in timp ce afara ploua.

Va imbratiseaza o papusa printre straini, din cealalta parte a lumii, dar atat de aproape de voi

7 Comments

Filed under In lume