Tag Archives: prieteni

Timpul


Aproape intotdeauna am dubii asupra titlurilor si aproape intotdeauna incep cu titlul desi regulile jurnalistice mi-ar da un “2” daca mi-ar fi profesoare. As fi vrut sa scriu “Timpul…”, ca si cand as astepta sa mai urmeze ceva, sau ca si cand primul cuvant al textului ar deveni titlu si textul ar incepe continuat de mai jos.

Scriu ce-mi trece prin minte. Asa m-a rugat cineva la un moment dat sa fac, intr-o seara. In ultima vreme ma gandesc din ce in ce mai mult la timp. De fapt, ma gandesc la multe lucruri la care nu mi-as fi imaginat ca ma voi gandi. Am plecat de la o idee clara cand am inceput sa scriu, acum incepe sa se contureze acea licarire. Si ma mai gandesc la prieteni. Cat de greu este, de acum si chiar de acum mai mult timp, sa legi o prietenie. Tine de timp. Ai nevoie de timp pentru a numi o relatie “prietenie”. Inainte nu-l percepeam, nu eram versati (a se citi cu experienta), mergea lin si timpul pur si simplu trecea, fara sa te gandesti la el.

Acum, esti doar suficient de matur cat sa-l percepi, sa iei la cunostinta ca trece, esti doar mai constient. Nimic in plus, nici in minus. Timpul trece iar prieteniile se fac greu. Dar se fac. Si conteaza, iti confera o siguranta aparte.

Inca nu m-am hotarat asupra titlului.
Cu drag,
O papusa constienta

2 Comments

Filed under Bucuresti

5 saptamani

Incep aceasta scriere zambind. Va povesteam acum atat de putin timp de Ramurica din viata mea. Ei bine, acum nu mai este vorba despre o singura Ramurica, pentru ca… cele 5 saptamani au fost confirmate.

Ramura mea, cea pe care o cunosc de la 15 ani, cu care am stat timp de 3 ani in aceeasi banca (anul in care am fost separate de catre diriginta a fost atat de greu… cu mutat impreuna in orele in care stiam ca nu vom fi luate la ochi, cu biletele si injuraturi printre dinti catre profesori), ei bine, Ramuricii ii creste un boboc.

Initial nu am stiut cum sa reactionez, ce sa spun, am ramas putin pe ganduri. Am crescut practic impreuna, ne-am dezvoltat ajutandu-ne si sustinandu-ne in orice situatie, chiar daca au fost luni in care nu ne-am putut vedea, chiar daca au fost saptamani in care nu am vorbit, am fost mereu alaturi una de cealalta.

Cat timp am fost plecata in Madrid mi-am dat seama de multe lucruri. Unul dintre ele a fost ca prieteniile adevarate sunt atat de puternice incat simti ca vor fi pentru toata viata. De fiecare data cand am avut o problema, o nedumerire, o intrebare, de fiecare data cand s-a aflat intr-un impas, sentimental ori nu, ne-am sfatuit, am vorbit, ne-am mangaiat cu vorbe si am fost alaturi.

Acum ii sunt iar alaturi, ei si burticii care ii va creste, pentru ca Ramura mea este insarcinata in 5 saptamani. Daca initial nu am stiut sa reactionez, dupa cateva minute de balbaiala m-a cuprins o fericire calda, de nedescris, un sentiment de apropiere chiar mai mare decat pana acum.

As putea scrie cate un roman despre fiecare prieten adevarat care mi-a intrat in viata. Ma simt speciala sa stiu ca eu am fost prima pe care a sunat-o dupa ce a primit confirmarea medicilor si ma simt speciala sa stiu ca am oameni ca Ramurica in viata mea.

Am atatea de spus, de povestit, atatea amintiri, jocuri de septica, atatea “scoateti o foaie de hartie” cu copiat, atatea certuri ofticoase si impacari cu imbratisari, atatea mesaje pline de “te iubescuri” spuse din suflet, atatea momente, la apropiere ori departare fizica, pe care nu am cum sa le descriu astfel incat sa expun intensitatea la care le-am simtit.

Azi a fost unul dintre acele momente pe care le voi tine minte o viata… o viata alturi de o prietena care este mai mult decat un membru al familiei, este deja parte integrata a mea, de care nu poate nimeni sa ma separe, indiferent ce s-ar intampla in viata asta.

Iti doresc, Ramurica mea iubita… nici macar nu stiu ce sa scriu, ce cuvinte ar putea descrie ceea ce-ti doresc. Orice litera sau impreunare a lor este prea putin pentru a descrie binele pe care ti-l doresc.

Cu atat de multa dragoste si drag, incat o papusa ruseasca de marimea unui zgarie-nori ar fi prea mica.

2 Comments

Filed under Bucuresti, Eveniment

Concert caritabil Hospice in Coyote

Am primit marti un telefon de la Natalie, o romanca ce nu stie romaneste dar care o arde pe o engleza pur londoneza, pe care mi-e destul de greu s-o inteleg uneori. Natalie are parinti romani insa ea s-a nascut si a crescut in Anglia. Apreciez faptul ca incearca insa, desi am trait un an printre straini inca ma minunez vazand astfel de persoane… care nu-si vorbesc limba natala. Sau pana la urma care este limba natala?

Am primit telefonul si invitatia tarziu, asa ca la randul meu am trimis mail-urile tarziu. Am reusit totusi sa adun o mana de oameni care au platit cate 15 lei ce vor merge la niste persoane fara speranta. La propriu.

Nu-mi vine sa cred nici acum ca in Coyote nu se mai fumeaza. Exista o camera pentru fumatori, mica si unde ma usturau ochii incat plangeam si fumam, plangeam si fumam. M-am simtit discriminata. Probabil ca ma voi mai simti si de acum inainte. Tot nu ma las.

Au cantat cei de la Jukebox, am dansat, am baut bere, am fumat pe apucate, m-am simtit excelent. Cred ca este pentru prima oara cand am reusit sa strang un numar atat de mare de prieteni de pe-o zi pe alta. Am ajuns la acea varsta cand toti suntem “ocupati”. Prea ocupati sa mai tinem cont unii de nevoile altora, sa mai vorbim cu orele la telefon, sa mai iesim la plimbari lungi prin parc, sa mai plangem, sa ne mai plangem de prostioare, sa ne mai pese…

E trist si mi se pare ca vietile noastre sunt din ce in ce mai triste, mai incarcate, ca ne indepartam din ce in ce mai mult din cauza banilor dupa care tanjim, care nu sunt niciodata suficienti, ca ne uitam in goana noastra dupa cariera si glorie, dupa urcare pe scara societatii. Probabil ca vom ajunge la un moment dat sa ne fie rusine sa mai vorbim urat de fata cu cei cu care am copilarit si am mancat din aceeasi farfurie la propriu, probabil ca atunci cand vom mai cere un favor unui prieten vechi il vom cere cu inima indoita si ne vom astepta ca serviciul sa trebuiasca inapoiat, ne vom simti datori fata de cei cu care azi iesim la boschetareala si radem.

Ieri a fost misto. Ieri am dansat pentru prima oara un blues cu Barza desi il cunosc de atatia ani si am fost impreuna la atatea petreceri, baute si in atatea cluburi, ieri am mai cunoscut-o putin pe Sandra desi imi este una dintre cele mai bune prietene, ieri am ras cu lacrimi si am baut bere dar… cu gandul ca azi trebuia sa ma trezesc devreme, sa cladesc cariera la care atata tanjesc, sa castig banii de care am atata nevoie sau pe care mi-i doresc atat de tare. Banii mei.

Azi este o noua zi, o zi de vineri cand lumea se uita in agenda sa vada daca putem sa ne intalnim diseara la Cinemateca, zi in care vreau sa am o jumatate de ora pentru problemele Sandrei, jumatate de ora care mi se pare acum atat de pretioasa si care trebuie trecuta in agenda… Agenda pentru prieteni?

Aseara am dansat pentru niste oameni fara speranta, care stiu ca azi poate fi ultima zi, noi cei care trebuie sa ne facem loc in agenda pentru prieteni si pentru maine, si pentru saptamana viitoare, noi care putem sa ne face planuri si noi care putem avea o agenda.

4 Comments

Filed under Bucuresti, Calea Victoriei, Eveniment, Romania de azi