Satul cel mai minunat

25 august 2010

Vama Veche. Oricat de rar as scrie in ultima vreme, nu putea trece o vara fara sa consemnez Vama Veche. Zambesc tamp in timp ce stau in fata la Stuf si scriu aceste randuri pe paginile unei reviste cu putin spatiu alb care sa-mi permita luxul. Este sfarsitul lui august, o zi de miercuri in care in mod normal as fi fost la redactie, eu, jurnalista care scrie din ce in ce mai rar personal, eu, jurnalista cu revistele care i-au taiat usor din elanul scriitoricesc.

Inchei o vara frumoasa cu un concediu la mare, la singura mare pe care o iubesc si care conteaza cu adevarat. Marea mea, si nu doar marea mea, ci marea din Vama.

Am iesit din apa, soarele arde. Abia asteptam sa stau la soare in orele interzise, fara factori de protectie si alte briz brizuri care sa ma indeparteze catusi de putin de satul cel mai minunat din lume. Ma aflu intr-o pana acuta de titluri, dar ce mai conteaza daca minunat poate fi cel mai – pentru mine este.

In continuare zambesc tamp, soarele ma arde, iar eu ma bucur ca se incheie inca o etapa a vietii mele – vara cea mai minunata, in cel mai minunat sat din lume, pe nisip, alaturi de cel mai frumos baiat din lume. Si se mai incheie o etapa a vietii mele – peste cateva zile tineretea in ani. Nu voi mai avea 25. Insa pana atunci…

Va scriu la 25 de ani, in cea mai minunata perioada a vietii mele. Tineretea.
Cu drag, o papusa arsa de soare