I truly am a beauty blogger… so I say

Cred ca nu mai e nicio surpriza pentru voi, cei care destul de des intrati in jurnalul meu: sunt putin addicted to beauty. Nu stiu daca este vorba despre job sau despre altceva, dar… sunt mare fan a tot ce inseamna glossy.

Navigam pe ici pe colo si am descoperit un banner cu un titlu dragut: “I’m a beauty blogger”. L-am luat frumusel si l-am pus la mine in jurnal. Nu neaparat pentru promotie (desi n-ar strica deloc), cat pentru faptul ca arata bine. Asa ca, dragele mele, astept sa vad si cate dintre voi sunt beauty blogger-ite (pentru ca wannabe beauty cred ca suntem cu toatele… nu stiu cat de blogger-ite in schimb…).

Iata-l:

Cam atat dupa o saptamana agitata, dupa un week-end oarecum ciudat, care mi-a adus anumite amintiri de care nu pot spune ca aveam nevoie, si dupa un shopping spree pentru cadouri – nu mi-am imaginat vreodata ca poate fi atat de greu sa gasesti o pereche de manusi taiate, din dantela…

Astept o saptamana mai linistita (desi sunt sigura ca nu va fi), astept o dupa-amiaza cand voi apuca sa-mi cumpar puloverul gri, simplu, cu nasturi, pe care mi-l doresc de multa, multa vreme, si cele cateva bentite pentru par, pe care le voi pierde la fel de repede cum le pierd pe toate.

Va imbratisez cu drag si merg sa ma conving sa plec la alergat.
o papusa

Hmm… o femeie

Am stat putin sa ma gandesc ce titlu sa pun acestei scrieri si pana la urma a ramas rezultatul pe care il cititi mai sus. Este o zi ca oricare altele, cu multa munca, fara timp liber, dar mereu in compania placuta a cuiva. Am plecat de la birou pe la 7, catre un eveniment Avon.

Stiu, acest jurnal de Bucuresti a inceput ca unul unde as fi vrut sa demonstrez tuturor ca orasul meu este mult mai interesant decat ar crede unii, un loc virtual (sau poate ca nu), in care sa povestesc despre evenimente, in care sa ma abtin de la critici si in care… sa ma detasez putin de mine.

Nu am reusit. Rezultatul este inca un jurnal, dar de data aceasta mai putin personal.

Si va povesteam de Avon. Care a lansat in aceasta seara campania de primavara. Mai putin important. Ceea ce vreau sa spun este ca, desi de obicei evit sa vorbesc despre persoane publice, de data aceasta simt nevoia sa o fac, pentru ca este vorba despre… o femeie… o femeie misto.

Putin plictisita si oarecum obosita, am asistat la finalul unui spectacol de dans dragut, care a reusit sa-mi provoace niste sentimente si senzatia de furnicaturi datorita valsului rusesc de pe fundal. Si privirea mi-a fugit, inevitabil, catre Andreea Raicu. Andreea Raicu pe care am vazut-o in seara asta pentru prima data live.

Mi s-a parut intotdeuna o femei interesanta, cu trasaturi fine, o femeie care nu este frumoasa dupa anumite tipare, dar care are ceva…

Postura impecabila, zambet discret. La finalul relativ emotionant al programului dansatorilor, am vazut-o cum s-a cutremurat ascuns si cum i-a alunecat usor privirea in gol. I-am zambit.

M-a impresionat un om in seara asta. Daca uneori ai impresia ca nimic nou nu se poate intampla la un moment dat, sau daca ai senzatia ca nu poti avea nimic de invatat din anumite situatii viitoare pe care le crezi previzibile… ei bine… te poti insela.

Tocmai de aceea am decis sa nu mai judec, sa nu ma mai stramb dinainte, sa nu ma mai grabesc mereu. Pentru ca toate se rezolva, pentru ca nu le stiu pe toate, pentru ca nici macar nu stiu prea multe.

Azi am vazut o femeie… care nu a intarziat la un eveniment, care a asteptat zambind linistit sa ia microfonul, care s-a emotionat pret de cateva secunde, si care si-a pierdut privirea. Si… pana la urma… conteaza chiar atat de mult cum o cheama? I-as fi zambit oricare ar fi fost numele ei…

Cu drag, dragii mei,
o papusa ruseasca

ps: Fotografia cu coperta ELLE nu a fost aleasa intamplator. ELLE, numarul pe decembrie, care are o alta insemnatate pentru mine…

Trup si suflet

Am avut o saptamana… as fi vrut sa spun intre ghilimele grozava insa trec direct la subiect: oribila. Cam odata pe an, de cand ma stiu, nu scap de cateva zile de chin intens, la pat. Este inutil sa va povestesc povestioare despre puroiul in gat, sfaturi, doctori, antibiotice din ce in ce mai puternice, dureri infioratoare, sete acuta si… inevitabil, herpes. La ochi. Din nou, sa nu intam in detalii desi as fi tentata.

An de an, de cand ma stiu, aceeasi poveste. Am scapat un singur an din cei 25, anul cand am stat intr-o alta tara cu un alt fel de clima. Solutia ar fi aparent simpla – schimbarea definitiva a tarii. Doar teoria este simpla, practica presupune miliarde de lucrusoare, intrebari si subtilitati infricosatoare pe alocuri.

Trup si suflet… pentru ca atunci cand corpul este bolnav, iti invadeaza aproape automat si creierul. Febra te tintuieste, iar trupul meu nu voia sa inteleaga ca, de fapt, eu sunt energica, plina de initiative si de viata. Creierul a cedat la presiunile frisoanelor si si-a dat un standby scurt.

Marti am plecat mai devreme de la birou, simtind ca imi era foarte somn. Eram convinsa ca nu putea fi altceva decat oboseala, avand in vedere ca nu dormisem cu o noapte inainte decat trei ore. M-am culcat, am pus ceasul sa sune pentru ca aveam de gand sa merg seara la Flori cu Y, prietena mea mea a carei zi de nastere era. La multi ani!

M-am trezit daramata, delirand oarecum, am anulat orice iesire si m-am bagat din nou in pat. A doua zi era clar – nu voi mai iesi din casa ceva vreme… Stiam ce ma astepta avand in vedere ca trec anual prin acest ritual, insa incercam sa-mi conving subconstientul sa lupte cu boala, mintindu-ma ca e o simpla raceala care se poate trata cu aspirina, paracetamol si stat la caldurica. Asta a fost miercuri.

Joi dimineata sunam disperata la toate clinicile ORL pe care le-am vizitat de-a lungul anilor pentru a-mi face o programare. Totul full, evident. Precizez ca era vorba despre clinici private, deci voiam sa dau bani, sa se uite cineva la mine, sa-mi dea un tratament si sa ma intorc sa bolesc. Am dat intr-un final de o asistenta draguta care mi-a spus suav “Desi doamna doctor are 50 (!!!) de programari astazi, va simt dupa voce ca nu sunteti bine. Va trec la urgente. Veniti la 12”. Mi-era atat de rau incat nici nu mai puteam sa ma bucur.

Si partea groaznica este, dupa cum spuneam, ca ti se infunda si creierul. Si te gandesti la altii, care au boli grave, carora chimioterapia le mananca memoria… si iti pui tot felul de intrebari… Medicamentele mananca unora creierul, mie mi-l mananca noptile pierdute, deadline-urile, tigarile si… mizeria din mintea mea.

Am luat antibiotice. Astept sa se faca ora 1:10 fix sa mai iau o pastila. Azi e vineri. Dimineata nu eram bine. Deloc. Desi m-as fi asteptat sa-mi treaca odata cu prima doza… se pare ca, odata cu varsta… vin mai multe. Pe la pranz inca ma scaldam in semi-febra si schimbam alt rand de haine.

Intr-un final am decis ca nu se mai poate si am facut baie. Este geniala baia in ultimele zile de boala. Aproape ca simti cum te curata de puroi… Poate ca sunt putin prea explicite aceste randuri… sau poate ca deloc. Conteaza?

Este vineri… Acum ma simt bine dar foarte slabita. Inca ma doare, dar mult mai putin. Ascult muzica, stau la calculator si ma gandesc cum trupul meu isi bate joc de mine si cum de fapt corpul imi controleaza mintea in loc sa fie invers. La dracu.

Ma simt prizoniera. E week-end… Am nevoie de energie pozitiva…
In aceste zile de absenta m-au sunat multe dintre cunostintele mele si m-am simtit incredibil de bine, de bagata in seama (lucru de care aveam nevoie la raul pe care incercam sa-l inving singura), surprinsa de unele voci, zambind la toate. Multumesc!

Revin cu drag, mai uratica, mai slabita dar in plina recuperare a fortelor.
O papusa din cele mai vechi, cu vopseaua sarita pe alocuri

Raiul Universului

Nici macar nu stiu cum sa incep… de unde… Cel mai bine ar fi sa-mi aduc cafeaua decaf – neagra bineinteles, scrumiera, sa rulez o tigara si sa incep cu… inceputul.

Tigarile rulate sunt unul dintre cele mai misto obiceiuri sociale pe care le-am descoperit. Dar, despre asta, poate alta data. Acum va poftesc sa intrati in dubstep heaven.

Acum cateva saptamani am fost la cea mai misto petrecere, la End of the World Party, in cladirea Universul. Cladirea este altceva. E… nu stiu daca pot descrie in cuvinte un loc, mi-as dori sa va pot face sa-l vedeti in cazul in care nu ati fost acolo si mi-as dori sa va pot readuce acolo daca si voi cunoasteti acea parte aparent uitata din Bucuresti.

Nu, nu pot sa va descriu partea de Universul care m-a pus in fund pe jos la propriu acum cateva saptamani, dar pot sa va aduc putin in timp, ieri. Abia asteptam sfarsitul asta de saptamana, petrecerea de vineri mai precis. Am ajuns in Universul pe la doua si ceva, poate putin prea tarziu pe gustul meu, pentru ca am pierdut cateva ore de muzica din Rai. De atmosfera fucking heavenly.

Si aici incepe povestea. Am intrat printr-o curte dubioasa, in spatele unei cladiri parasite, de la subsolul careia se auzeau basi puternici, o muzica pe care nici macar nu mi-as fi putut-o imagina vreodata. Am intrat, lumina slaba de la becuri galbene si neoane semi-arse. Am mai coborat un nivel. Si inca o jumatate. Si s-a dezlantuit… Raiul. O hala-subsol cu santuri cu apa, plina de sobolani acum ascunsi, lumini obscure, multa lume si muzica. O bere si… sa inaintam in hala. Pana in fata. De fapt, pe lateral, pana la dj, sarind peste bucati imense de tabla ruginita care vibra de la pasi si muzica. Inaintand pe langa lanturi groase, care atarnau de sus, cu carlige grele, unse cu ulei vascos, murdar, negru.

Succes. Cateva dintre cele mai intens-relaxante ore din viata mea, ore care m-au scos din Bucuresti, din Romania, din Universul real. Mi-e greu sa scriu, mi-e greu sa pun in cuvinte senzatia care inca imi face inima sa bata mai repede. Masti, tricouri negre si albe, oameni in transa, conversi murdari, geci negre din piele, un amalgam perfect in semi-obscuritate, intr-un loc ireal.

Where’s my money… si hala explodeaza, atmosfera ia foc, o bucata de material alb in spatele dj-ilor, un spray si cateva litere mari: “DROPDREAD TE IUBIM”. Apoi, dedesubt, ceea ce imi bantuia mintea si trebuia sa iasa prin cuvintele scrise ale altcuiva: “DUBSTEP HEAVEN”.

Nu pot descrie in cuvinte, ar fi de prisos oricum. Altceva, o alta lume, un alt Univers. Universul…

Inchide ochii si viseaza, intra in locul de groaza pe care ti l-ai construit in cosmaruri si echilibreaza-l cu dubstep. Serveste apoi un cocktail de Rai. Un cocktail Universul, va rog!