Hmm… o femeie

Am stat putin sa ma gandesc ce titlu sa pun acestei scrieri si pana la urma a ramas rezultatul pe care il cititi mai sus. Este o zi ca oricare altele, cu multa munca, fara timp liber, dar mereu in compania placuta a cuiva. Am plecat de la birou pe la 7, catre un eveniment Avon.

Stiu, acest jurnal de Bucuresti a inceput ca unul unde as fi vrut sa demonstrez tuturor ca orasul meu este mult mai interesant decat ar crede unii, un loc virtual (sau poate ca nu), in care sa povestesc despre evenimente, in care sa ma abtin de la critici si in care… sa ma detasez putin de mine.

Nu am reusit. Rezultatul este inca un jurnal, dar de data aceasta mai putin personal.

Si va povesteam de Avon. Care a lansat in aceasta seara campania de primavara. Mai putin important. Ceea ce vreau sa spun este ca, desi de obicei evit sa vorbesc despre persoane publice, de data aceasta simt nevoia sa o fac, pentru ca este vorba despre… o femeie… o femeie misto.

Putin plictisita si oarecum obosita, am asistat la finalul unui spectacol de dans dragut, care a reusit sa-mi provoace niste sentimente si senzatia de furnicaturi datorita valsului rusesc de pe fundal. Si privirea mi-a fugit, inevitabil, catre Andreea Raicu. Andreea Raicu pe care am vazut-o in seara asta pentru prima data live.

Mi s-a parut intotdeuna o femei interesanta, cu trasaturi fine, o femeie care nu este frumoasa dupa anumite tipare, dar care are ceva…

Postura impecabila, zambet discret. La finalul relativ emotionant al programului dansatorilor, am vazut-o cum s-a cutremurat ascuns si cum i-a alunecat usor privirea in gol. I-am zambit.

M-a impresionat un om in seara asta. Daca uneori ai impresia ca nimic nou nu se poate intampla la un moment dat, sau daca ai senzatia ca nu poti avea nimic de invatat din anumite situatii viitoare pe care le crezi previzibile… ei bine… te poti insela.

Tocmai de aceea am decis sa nu mai judec, sa nu ma mai stramb dinainte, sa nu ma mai grabesc mereu. Pentru ca toate se rezolva, pentru ca nu le stiu pe toate, pentru ca nici macar nu stiu prea multe.

Azi am vazut o femeie… care nu a intarziat la un eveniment, care a asteptat zambind linistit sa ia microfonul, care s-a emotionat pret de cateva secunde, si care si-a pierdut privirea. Si… pana la urma… conteaza chiar atat de mult cum o cheama? I-as fi zambit oricare ar fi fost numele ei…

Cu drag, dragii mei,
o papusa ruseasca

ps: Fotografia cu coperta ELLE nu a fost aleasa intamplator. ELLE, numarul pe decembrie, care are o alta insemnatate pentru mine…

.

Este pentru prima oara (s-ar putea ca memoria sa ma lase si sa ma insel totusi…) cand incep o scriere in acest jurnal de Bucuresti fara a pune titlu. Pe parcurs voi selecta cateva cuvinte si voi completa spatiul liber de sus, astfel incat acest prim paragraf nu va mai avea niciun sens pentru cei care citesc.

Am pornit dorind sa scriu despre o carte. Si o voi face, insa trebuie sa precizez ca gandurile mi-au tot zburat prin jurnal. Scrisul public te face oarecum vulnerabil. Oamenii interesati de persoana ta stiu mult mai multe despre tine decat tu despre ei. Aproape intotdeauna au un atu. Aproape. Pentru ca, pana la urma, poti sa faci tu research-ul p*z*ii, daca personalitatea si intelectul nu-ti permit mai mult decat ii permit celui vizat, vei putea maxim sa-l impresionezi pe cel vizat cu cunostintele (cacofonie) tale destul de vaste despre el si… atat. Pentru ca oamenii intorc, invart, schimba si sunt in superioritate ori nu.

De multe ori ma trezesc in inferioritate intelectuala. In aceste conditii, poti fie sa accepti gelos si cu coada intre picioare ca nu esti cel mai destept, fie sa accepti usor uimit si cu sete de a invata si de a “fura”… intelect, sau macar vorbe.

Nu stiu de ce am inceput asa, insa simteam nevoia sa scriu aceste cateva paragrafe care mi s-au scurs prin creier timp de cateva minute, si pe care mi-am dorit sa le pun ordonat pe hartia papusii.

De fapt, cum spuneam si la inceput, am deschis acest nou post (cat de impersonal suna pagina mea de jurnal) pentru a va povesti despre o carte. O carte care m-a tinut timp de mai bine de 2 saptamani cu mintea blocata, cu scenarii siropoase care in general nu ma caracterizeaza, si cu o urma de tristete indoliata, legata de pierderea oricarei naivitati existente pana catre adolescenta. V-am pierdut deja.

Cum prezentarea de mai sus a fost mai mult o pierdere a clientilor fideli blogului, mi-e greu sa cred ca cineva a ajuns pana la acest rand. Asadar, te stimez cititorule! Vorbeam despre “Panza de paianjen” de Cella Serghi. In primul rand imi este rusine cu faptul ca habar n-aveam de existenta acestei scriitoare romance pana la primirea manuscrisului.

Totul a inceput intr-o seara de vara (ori sa fi fost primavara-vara?), cand o Ramura a mea mi-a facut cadou cartea ce avea sa-mi umple mintile si noptile. Nu stiu cum sa ma rezum la a spune ca mi-a placut. Nu stiu cum sa incerc sa nu vorbesc despre scenariile pe care mi le-am facut timp de o vara si care, ceva mai sterse, inca se mai plimba prin coltisoarele creierului meu nu tocmai curat.

Vreau sa va recomand o carte putin siropoasa, care m-a tinut in priza si m-a facut sa visez, care m-a dus in Mangalia de altadata, care m-a facut sa-i detest (desi e cam mult spus) pe… cei care au infacut impartelile de pamant si care au decis ca Balcic trebuie sa fie pamant bulgaresc. De fapt da, ii detest, pentru ca mi-au mai luat o parte din mare (de care mi-e atat de dor incat atunci cand ma gandesc la ea simt o oarecare strafulgerare ca de indragosteala adolescentina).

“Panza de paianjen” este… crema cartilor pe care le-am citit in ultima vreme (putine din pacate), pe care o recomand cu caldura gagicilor si care mi-as dori sa aiba un rezumat fructuos si pentru barbatii care sunt prea lenesi ori care au prea putina rabdare pentru a o citi.

Si vreau sa ma intorc in timp, inainte sa ma fi nascut, sa stau pe plaja mare, sa inot in largul fara geamanduri si sa ma indragostesc de un pictor cu ochii verzi.

Daca ati ajuns si pana la acest rand, va spun din nou ca va stimez si va trezesc din visul meu albastru-nisipos, pentru ca… dar nu…

Va spun doar cu drag,
Papusa Ruseasca