Welcome to the summer, darling

Saptamana trecuta am fost sa-i vad pe Iris, in concert, in aer liber. In aer liber, sunteti cu mine? Intelegeti unde bat? Va vine sa credeti ca putem merge la un concert in aer liber? Aproape ca pot afirma ca, daca vara ar dura 6 luni, as putea sa trec (asa spun acum) peste 6 luni de iarna. Ei bine, simt. Nu mai exista dubiu. Pentru mine incalzirea globala nu exista, insa reciclez. In van sau nu, cel putin imi doresc si, poate, incet-incet, voi reusi sa schimb ceva. Oricat de putin. In bine. Nu puteam sa nu spun asta.

Revenind la Iris, imi fug degetele pe tastatura (ce vremuri cand spuneam ca mototolesc foaia din pricina palmelor umede), ajunsa in Centrul Vechi, am strigat cat am putut de tare. A venit vara! Imi vine sa scriu cu caps lock si sa pun zeci de semne de exclamare. A venit vara! Macar de doua-trei ori pot scrie. Dupa ce am dat binete noului anotimp si primului concert Iris in aer liber pe anul acesta, a inceput lungul (sper) inceput al verii. Si m-am dus.

Vineri am iesit la Baraka, unde atmosfera a fost destul d racoroasa, insa suficient de calda pentru a ma convinge, usor-usor, si cu ajutorul Andrei, dar mai ales al Elizei, ca sambata putem sa redeschidem oficial Baraka, impreuna.. Dar impreuna cu cata lume! Sambata panica vestimentara, incercarea de a parea boschetara-cool, fara sa se observe ca m-am straduit prea tare, cu haine suficient de lalai pentru a da impresia de “je m’en fiche”, insa suficient de… hmm… de cumva pentru a-mi putea da libertatea de a ma simti sexy atunci cand rad dand capul pe spate. Si, fetelor, intre noi fie vorba, stiti exact despre ce vorbesc aici!

Am ajuns la Baraka devreme, deoarece planul meu este sa plec intotdeauna devreme, pentru a pleca devreme, pentru a-mi face somnul de frumusete si a ma bucura de linistea unei zile cand nu trebuie sa ma trezesc (cum altfel) devreme decat daca asa doreste organismul meu. Hahaha, hihihi, foarte multa lume cunoscuta, suficienta cat sa-mi pot da seama care este raspunsul pentru Anca la intrebarea “Unde s-a mutat lumea din Gaia”. Habar n-am cine este lumea care vine sau venea in Gaia, cert este ca Baraka a venit cu o noua dimensiune a cuvantului socializare si, de ce nu, popularitate (implicit, nu-i asa?).

A fost vis. Muzica superba, oameni superbi, barmani misto, aer liber. Parc. Sa va mai spun? Se mai poate spune ceva? Pot sa va spun ca nu stiu exact cand si cum s-a facut 5 dimineata, dar stiu ca am zambit cu adevarat din suflet atunci cand am auzit pasarelele cantand si cand primele raze au rasarit printre ramuri.

Dragii mei, oficial, a venit vara. In forta. Si este adorabila.
O papusa care a inflorit

Pot sa fac shopping online

190 lei

Sunt destul de conservatoare atunci cand vine vorba despre shopping (nu stiu cum m-am format asa dar…).

Cum imi tot plimb privirea pe fashion, n-am ajuns prea greu pe site-ul www.idealboutique.ro. Si am inteles ca, daca imi place, pot. Sa fac si shopping online. Lucrul care m-a determinat sa am curajul sa fac o comanda a fost faptul ca toate produsele contin in descriere dimensiunile, asadar am putut masura inainte orice mi-am dorit.

A! Si culorile! O alta problema. Dar, surpriza-surpriza, culorile din site sunt identice cu “the real thing”. Cred ca incep sa ma reprofilez si sa am incredere sa cumpar online.

Si dragele mele… am gasit ceva care momentan este “want to have” dar care sper ca va intra, cat de curand, in posesia mea – fusta din pieleeeee!

270 lei

O papusa descoperitoare

Diavolul sta in detalii

Desi nu pot spune ca am o stare prea buna – ba chiar sunt plina de draci maxim, voi incerca sa scriu, pentru ca este, probabil, singura zi in care o pot face.

Azi-dimineata mi-a venit un gand pe care am simtit nevoia sa-l transpun in cuvinte, la mine in jurnal.

Dupa un deadline criminal care mi-a mai mancat cateva zile din viata, azi m-am trezit ca o printesa la 9 si am inceput pregatirile pentru o noua zi de munca, munca la care mi-am planuit sa nu ajung inainte de 11:30. Zis si facut.

Am ajuns la capitotul meu preferat, care include un beauty case destul de impresionant si, neaparat, un pachet de kent 8. Ei bine, dimineata sa spunem ca nu sunt chiar cea mai frumusica, asa ca abia astept “the next step”, acela in care “buna dimineata” se transforma in “papusa ruseasca”.

Mi-am apris tacticos o tigara si am inceput ritualul aproape neschimbat din fiecare dimineata. Nu are rost sa va explic toti pasii pe care toate doamnele si domnisoarele care citesc aceste randuri ii cunosc, si care pe domni nu ii intereseaza nici cat negru sub unghie. Negru sub unghie? Hmm…

Ideea este ca, dupa ce am terminat de aplicat toate brand-urile (v-am mai spus, cred, ca sunt sclava marketing-ului din cand in cand), m-am privit de departe in oglinda si mi-am zambit: “mult mai bine”.

Tin minte comentariile pe care le faceam adesea atunci cand ma uitam la filme ori, clasic, la telenovele: “da, ma, asta sta fardata in casa, s-a trezit cu ruju’ direct, ce sa-ti povestesc”.

Desi terminasem programul de beauty pe dimineata de vineri si as fi putut sa plec linistita, am mai stat putin. Doar pentru a sta fardata in casa. Ciudat? Poate. Dar, pana la urma, de ce sa nu ma fardez cand stau in casa daca acest lucru ma face sa ma simt mai bine?

Pana la urma, asa cum mi-a spus la un moment dat un ardei gras rosu, diavolul sta in detalii… nu-i asa?

O papusa imperfecta.

Raiul Universului

Nici macar nu stiu cum sa incep… de unde… Cel mai bine ar fi sa-mi aduc cafeaua decaf – neagra bineinteles, scrumiera, sa rulez o tigara si sa incep cu… inceputul.

Tigarile rulate sunt unul dintre cele mai misto obiceiuri sociale pe care le-am descoperit. Dar, despre asta, poate alta data. Acum va poftesc sa intrati in dubstep heaven.

Acum cateva saptamani am fost la cea mai misto petrecere, la End of the World Party, in cladirea Universul. Cladirea este altceva. E… nu stiu daca pot descrie in cuvinte un loc, mi-as dori sa va pot face sa-l vedeti in cazul in care nu ati fost acolo si mi-as dori sa va pot readuce acolo daca si voi cunoasteti acea parte aparent uitata din Bucuresti.

Nu, nu pot sa va descriu partea de Universul care m-a pus in fund pe jos la propriu acum cateva saptamani, dar pot sa va aduc putin in timp, ieri. Abia asteptam sfarsitul asta de saptamana, petrecerea de vineri mai precis. Am ajuns in Universul pe la doua si ceva, poate putin prea tarziu pe gustul meu, pentru ca am pierdut cateva ore de muzica din Rai. De atmosfera fucking heavenly.

Si aici incepe povestea. Am intrat printr-o curte dubioasa, in spatele unei cladiri parasite, de la subsolul careia se auzeau basi puternici, o muzica pe care nici macar nu mi-as fi putut-o imagina vreodata. Am intrat, lumina slaba de la becuri galbene si neoane semi-arse. Am mai coborat un nivel. Si inca o jumatate. Si s-a dezlantuit… Raiul. O hala-subsol cu santuri cu apa, plina de sobolani acum ascunsi, lumini obscure, multa lume si muzica. O bere si… sa inaintam in hala. Pana in fata. De fapt, pe lateral, pana la dj, sarind peste bucati imense de tabla ruginita care vibra de la pasi si muzica. Inaintand pe langa lanturi groase, care atarnau de sus, cu carlige grele, unse cu ulei vascos, murdar, negru.

Succes. Cateva dintre cele mai intens-relaxante ore din viata mea, ore care m-au scos din Bucuresti, din Romania, din Universul real. Mi-e greu sa scriu, mi-e greu sa pun in cuvinte senzatia care inca imi face inima sa bata mai repede. Masti, tricouri negre si albe, oameni in transa, conversi murdari, geci negre din piele, un amalgam perfect in semi-obscuritate, intr-un loc ireal.

Where’s my money… si hala explodeaza, atmosfera ia foc, o bucata de material alb in spatele dj-ilor, un spray si cateva litere mari: “DROPDREAD TE IUBIM”. Apoi, dedesubt, ceea ce imi bantuia mintea si trebuia sa iasa prin cuvintele scrise ale altcuiva: “DUBSTEP HEAVEN”.

Nu pot descrie in cuvinte, ar fi de prisos oricum. Altceva, o alta lume, un alt Univers. Universul…

Inchide ochii si viseaza, intra in locul de groaza pe care ti l-ai construit in cosmaruri si echilibreaza-l cu dubstep. Serveste apoi un cocktail de Rai. Un cocktail Universul, va rog!

Ay, !madre de dios!

Nu am timp. Jur! Am atatea sa va povestesc… nici macar n-as sti de unde sa incep.

Pe scurt: plecat, mini-concediu, sentimente puternice si confuze, intors, aterizat de urgenta, munca, munca, munca.

Nu azi. Azi nu pot, nu am timp. Curand. Stiu… mereu mint frumos!

Cu drag,
o papusa ruseasca din cele mai mici

Seri in Bucuresti

Ploua. V-am spus vreodata cat de tare imi place ploaia? Azi am chef sa scriu. De fapt… mereu am chef sa scriu insa invoc cel mai adesea motivul timpului, pentru a scuza lenea de cele mai multe ori injustificabila.

Ca orice pseudo-scriitor care se respecta, am inchis telefonul, am tras perdelele albe din in, am aprins o lumina de ambianta si m-am pus la calculator pe fapte mari. Sau vorbe scrise.

As vrea sa va vorbesc despre cu totul altceva, despre stil si beauty, despre reviste glossy si despre stilisti, despre redactori-sef si despre reclame si, implicit, bani, dar las blabla-urile pentru alta data si trec la capitolul rezumat in titlu.

Week-end-ul acesta am ramas in Bucuresti si n-am facut rau deloc. Trebuie sa recunosc ca imi lipseste totusi marea, insa sunt convinsa ca o voi mai vedea cel putin odata anul asta. Nu stiu daca o voi vedea asa cum o visez noaptea, pe o plaja pustie alaturi de un EL la care visez de ceva vreme, insa o voi vedea.

Aseara, cum spuneam, a fost o seara de Bucuresti asa cum ar trebui sa fie mai des. Green Fest. Am ajuns pe la 7, suficient de tarziu cat sa-i pierd (din nou) pe cei de la Zdob si Zdub. Am baut multa bere (mda… stiu… foarte feminin…) si i-am asteptat pe cei de la Guano Apes. Atmosfeta a fost intr-adevar una de festival, cu oameni care stateau pe jos, imbracati funky, cu putina supraveghere si cozi mari.

N-are rost sa ma plang de strategia slaba de marketing pe care au adoptat-o cei de la Tuborg, pana la urma au reusit sa organizeze un festival in adevaratul sens al cuvantului, in Bucuresti, cu intrare libera. Ma voi rezuma la a le multumi si la a-i aprecia.

Nemtoaica de la Guano Apes este o show-girl. Frumos. A stiut sa vorbeasca pe intelesul publicului si sa-l antreneze perfect. Desi, asa cum bine stiti, sunt fan Ting Tings, desi vocile gagicilor sunt comparabile calitativ, desi raman fan de necontestat al britanicilor, englezoaica nu stie (inca) sa faca show.

Aseara, pe langa oamenii de festival au venit si burtosii de bere curiosi, care stricau tot peisajul, peisaj ce aproape m-a facut sa uit ca ma aflu inca in Bucuresti.

Azi ploua. Am avut parte de o seara misto, am fost parasita la un moment dat de o parte din gasca, dar, per total, a fost bine-bine.

Si la mai multe festivaluri!
Cu drag,
Papusa Ruseasca

Edit: Era sa uit! Seara placuta a fost petrecuta cu o gasca in care s-a aflat si unicul meu fan!

ChouChou cu drag

Maine, sambata si poimaine, duminica, ne vedem la Street Delivery, intre Carturestiul din Romana si Gradina Icoanei. ChouChou merge la cel de-al doilea targ. Nu pot decat sa ma bucur enorm pentru ca vad ca treaba merge, desi uneori pare ca greu, din punctul meu de vedere inaintam fara prea multe obstacole, ceea ce nu poate decat sa ma entuziasmeze si mai tare.

Mi-e greu uneori sa ma diferentiez de latura de PR si sa scriu… din suflet, insa voi incerca sa nu fac aceasta scriere sa semene cu un comunicat de presa. Abia astept targul si vad cum ChouChou creste sub ochii mei.

Bebelusul meu de PR, asa cum l-am denumit se face din ce in ce mai mare, incet dar sigur. Maine voi sarbatori zambind si urmarind mai mult sau mai putin din umbra vanzarea.

Nu pot decat sa urez ChouChou vanzare buna, sa-i spun ca ii sunt alaturi, si sa ii transmit toata dragostea mea profesionala si… din inima.

Va astept sa vedeti cei mai frumosi pantofi, alaturi de cele mai dragute fete.

Cu mare drag,

ChouChou la Iarmaroc

Dragii mei, trebuie sa va spun ca Iarmarocul a fost genial. M-am simtit atat de bine, nu mai tin minte de cand nu m-am mai distrat asa.

Fetele ChouChou s-au descurcat de minune si au avut mai multa energie decat as fi crezut vreodata. Abia astept si pozele.

Organizatorii au fost foarte draguti, intelegatori si rabdatori (pe alocuri depasiti, dar perfect normal). Evenimentul a fost mare si extrem de interactiv. Practic, s-ar fi plictisit acolo doar fanii manelelor pentru ca in rest… erau muzica si atmosfera pentru oricine. Pana si feţele de Kristal si-au gasit locul la scena house (inclusiv cativa dintre prietenii mei care nu ar fi calcat pe la festival daca nu ar fi fost muzica… house). Am ascultat muzica PSI, am simtit cum mi se spala incet dar sigur ceierul, m-am holbat la pseudo-holograme fosforescente si… am baut bere. Multa si proasta. Ca o domnisoara.

Desi programati la 17:30, apoi la 22:00, i-am ascultat pe El Negro abia pe la 2:00 noaptea, cand eram deja prezenta pe baricadele Iarmarocului de mai bine de 14 ore.

Pe la 4:00 am cedat locul catre masina Oanei si am adormit bustean pana la Bucuresti. Data viitoare vin cu cortul, nu incape indoiala. Am regasit-o la Iarmaroc pe fosta mea colega de munca, Andra, am reintalnit cunostinte si am cunoscut oameni noi interesanti, la fel de junkisti ca si mine pe timp de noapte.

Am dormit pana la 16:00 duminica si m-am trezit cu chef de… Iarmaroc. Sincera sa fiu, proasta berea, cam complicat cu jetoanele dar per total, excelent. Frumos!

Pe data viitoare (sper eu).
Cu drag,

edit: iata si pozele cu standul si a glance cu pantofii

ChouChou numarul 1

Luuuuuuuuuuume, luuuuuuuuuuume, pentru prima oara ChouChou iese la soare! Sunt mandra sa va prezint un nou nume pe care sper ca in cateva luni sa-l pot numi brand.

ChouChou, impreuna cu alte fete dragute prin jurul lui, va zambi catre oricine vrea sa…

… vina, vada, probeze. Sunt ai tai! Iubeste pantofii! Pentru tine, urban fashion, new style in town, avangardist, intr-un cuvant, fashionable. In doua cuvinte, ChouChou.

Sambata asta, 23 mai 09, la IARMAROC.

Voi reveni in plina glorie

Buna ziua dragii mei. Stiu ca pentru un timp aproape ca i-am uitat pe fanii mei, dar mai ales ai colantilor luciosi. Stiu ca deja unicul meu fan, Roxana (nu-i asa ca e patetic faptul ca “fan” nu are feminin?) s-a cam plictisit intrand cu entuziasm si vazand aceeasi si aceeasi informatie non-stire.

Gandul imi zboara. Promit o revenire in plina glorie si in plin eveniment (nu, nu monden) in foarte curand. Cu o deosebita stima, puff-puff, pass.

Cu drag,

Hala Hollywood citit spanioleste sau Manichiura Jessica

Azi. In sfarsit incep cu “azi”. Reusesc sa scriu azi. Am avut doua zile extra-pline si superbe. Mai rar asa o avalansa. E de bine. Azi am fost la Om Shanti Spa & Wellness, undeva in Cartierul Francez. Un SPA la care in cazul in care nu-mi gasesc un sponsor extra potent din punct de vedere financiar (pe care insa nu-l caut), nu voi avea resurse sa merg.

Am ajuns, m-am reintalnit cu cateva jurnaliste pe care le cunosteam, am socializat si am vizitat centrul de relaxare si infrumusetare. Desi nu era curent (se intampla si la case mai mari, nu-i asa?), am vazut suficient cat sa estimez niste preturi si sa-mi formez cateva pareri. Cinci stele. Curat. Frumos. Profi. Primitor. Relaxant. Imbietor… tare imbietor.

Am ascultat-o pe Jessica “The First Lady of Nails” care m-a cucerit definitiv cu accentul ei romanesc in americana si cu accentul american in romana, cu puterea extraordinara de a fi (si nu doar parea) naturala, cu imaginea impecabila si cu optimismul, increderea si charisma debordante. Frumos. M-am simtit in largul meu, am vazut-o facandu-i unghiile unei cantarete pe care n-o cunosc, n-am mai vazut-o/auzit-o/nimic-o niciodata (romanca). Am invatat cateva tipsuri excelente si am ascultat povesti de viata care ar pune pe ganduri pe oricine.

Mi-a placut cum numeste “pravalie” salonul de manichiura de cinci stele plus pe care Jessica il are in Los Angeles si caruia ii calca pragul numai nume gen Demi Moore, Madonna, Tyra Banks, Scarlett Johansson si… multe, multe altele. M-a impresionat cand ne-a spus ca in “pravalie” lucreaza in marea majoritate romance, cateva armence si rusoaice si doar vreo 2 americance.

Desi mi-am propus sa scriu in general punctual despre evenimentele la care merg, Jessica este nu doar un personaj si o personalitate, ci un om, o romanca despre care merita sa vorbesti, indiferent de context. Am zis.

Evenimentul a avut cateva greselute (nu putem fi perfecti) cum ar fi lipsa scaunelor – s-a rezolvat rapid, disparitia PR-ilor din peisaj aproape de finalul evenimentului cand lumea vrea sa-si ia “la revedere”, sedinta de manichiura putin prea lunga pentru rabdarea si timpul invitatelor si invitatilor, s-a terminat apa plata!

Dupa mai bine de doua ore de stat pe bara, am iesit, am dat cele 40 de telefoane urgente si mi-am aprins si mai urgent o tigara pe care nici n-am simtit-o. Daca in general fumez de placere, cred ca acesta era momentul in care simteam o nevoie acuta de nicotina.

Am umplut masina de fete, am ras cu gagicile de la Edipresse pana la Victoriei cand fiecare a plecat in redactia sa, respectiv biroul. Acum reusesc in sfarsit sa scriu “azi”. Azi am o zi minunata care va continua la fel de minunat, mai ales daca nu ma vor mai strange putin enervant pantofii mei turcoaz.

Cu mare drag,

Henkel vs. Henkel

Saptamana trecuta am fost la un eveniment organizat de Henkel pentru promovarea noii vopsele de par Palette 10 min. Color. Adica pui vopseaua si in 10 minute o poti da jos. Nu ma vopsesc asa ca punguta pe care am primit-o la sfarsit va fi utila cu siguranta prietenelor mele.

Henkel este mare. Big. Huge. Enooooooorm. Pe cat de mare este Henkel, pe atat de mica este lumea. Si mai ales lumea in care ma invart de cateva luni incoace. La primul eveniment, cel pe care aproape ca il pot numi “premiera” pentru mine, si anume mai mult o vizita de presa decat un simplu eveniment, m-am intalnit cu Bianca Alexandrescu, Brand PR Responsible. Bianca era pentru mine o boboaca acum cativa ani, cand ne luptam abitir sa pastram un nume din jurnalismul romanesc, cand nu stiam dedesubturi si scandaluri, cand mergeam zi de zi la scoala si cand invatam sa avem tupeu si faceam vox pop-uri prin Universitate.

Am revazut-o profi, la fel de draguta insa fara acel ceva pe care il aveam cu totii in scoala, acel ceva din priviri care mi-a disparut si mie si in general tuturor celor care au plecat pe drumul jurnalismului cu un anumit entuziasm.

Am tinut sa vorbesc despre Bianca. Pentru ca un eveniment inseamna resurse dar mai ales oameni.

Henkel a inceput o promovare destul de puternica pe mai multe planuri. Cu BTL inainte! Si la propriu si la figurat. Primul eveniment, vizita de presa de la Corbeanca, a fost o prezentare destul de amanuntita a Henkel in general si a noului produs Pur in special. Alaturi de alte jurnaliste am gatit, am spalat vase si am ras cu un bucatar italian, Antonio Passarelli.

Am luat aminte la “cum sa vorbesti in public” atunci cand prezentarea a fost tinuta de Tiberiu Mercurian, Marketing Manager.

Din cauza faptului ca scriu “din draft in draft” nu ma pot concentra si detaliile de moment nu revin. Una dintre ideile de baza este ca Schwarzkopf a reusit sa le scoata pe ziariste din casa imbracate decent, aproape frumos la unison, la hotel Radisson. Nu stiu cata cultura romaneasca este in evenimentele organizate de Henkel, prea putina zic eu, si zic din pacate.

Pentru ca iată, criză, fugiti, fugiti, dati afara PR-ul, sa plece Marketingul, la ce avem nevoie de comunicare? Ei bine, Romania nu stie, dar in curand va trebui sa invete daca vrea sa faca treaba buna (si nu stiu de ce, dar simt un idealism scarbos in gandurile mele).

Si la mai mare!
Cu drag,

Țăranca tot țărancă

Iata ca a mai trecut un week-end; sfarsit de saptamana in care imi propusesem sa fac multe lucruri, am facut multe, dar nu exact pe cele care trebuia(u) facute. Un rezumat ar fi vineri parc apoi Green Hours pana pe la 4:30. Sambata zi de targuri. Si aici voiam sa ajung.

Am reusit sa parasesc resedinta pe la 15:00 si sa merg spre v4vintage, targul organizat la Cafepedia din Romana. Nu sunt straina nici de Cafepedia si cu atat mai putin de targurile de profil. M-am invartit, am cumparat un colier cu Marilyn (ce surpriza) si o curea, si am vanat posibilitatile de infiltrare. Desi targurile tinute la aceasta cafenea au in general mare succes (a se citi multi vizitatori), sambata atmosfera era relaxata, poate chiar prea relaxata. Sa aiba de-a face si cu pretul – 15 lei intrarea? In acesti bani aveai teoretic inclusa o bautura, pe care o ridicai de la ultimul nivel al cafenelei.

Buna strategia, astfel vizitatoarele erau obligate sa mearga pana la ultimul etaj si sa treaca prin tot targul. Sus, desi aveam bonul de 15 lei barmanul mi-a spus ca nu este valabil asa ca am fumat rapid o tigara pe uscat si am coborat in viteza.
Am vorbit cu una dintre organizatoare despre data urmatorului targ. Era putin prea agitata.

Urmatoarea destinatie ar fi trebuit sa fie Sala Palatului unde s-a tinut un targ de cosmetice. Pentru ca nu aveam rabdare si nici dispozitia sa platesc inca 10 lei pentru un targ pe care nu-mi doream neaparat sa-l vad am schimbat directia catre MȚR. A se citi Muzeul Taranului Roman (traducere pentru prietenii bucuresteni mai tineri si mai putin interesati de Bucuresti). 4 lei intrarea, 2 lei studentii&co. De bun simt.

Am intrat cu soarele in spate, ne-am plimbat printre tarani autentici si tigani caldarari, m-am simtit ca pe stradutele din Costinesti simtind mirosul de scrumbii prajite langa care statea mamaliguta imbibata in mujdei. M-am indragostit iremediabil de o vesta tipic romaneasca, din catifea groasa neagra, cu sute de margelute cusute manual, genul de vestuta care se incheie cu un nasture pe umar si trei in lateral. Taranca tot taranca. 250 lei. Am apelat la bunavointa mamaiei si am scos 230 de lei din buzunar. Cam slab negociat.

Am continuat drumul si tot cu soarele in spate m-am lipit si de un șal tiganesc. Erau si fuste, 500 lei. O voiam pe cea pe care o purta tiganca, galbena, plisata si inflorata. A ras si mi-a spus ca avea sa aduca duminica una alba.

Targul de la MȚR mi-a placut, ca de altfel fiecare targ tinut acolo. Muzica de mahala, opinci, o taranca ce torcea lana, fuioare, blidare, copăi, ii, turta dulce si multe alte lucruri ce m-au facut sa zambesc. Am plecat cu geanta plina si in continuare cu soarele in spate.

Duminica a fost si targul MGB pe care l-am ratat pentru ca am preferat o dupa-amiaza de leneveala la padure. Am dat tocurile pe conversi week-endul asta si n-am facut rau, dar mi-au lipsit 10 centimetri. Mi-a placut afisul-comunicat de presa pe care il regasiti mai jos. O promovare altfel, matura, ideea ca nu mai este nevoie de un concept blink-blink atunci cand ti-ai format un nume. Bravo!

Cu drag,

Evenimentul ECO – “fashionable”

Saptamana trecuta am fost la Cafepedia din Romana la un eveniment ECO. Ar fi interesat ca la un moment dat sa vorbesc si despre aceasta cafenea necunoscuta pana acum cateva luni, despre strategia ei de promovare, cum a fost de fapt promovata si a ajuns acum sa promoveze.

Dar sa nu ne pierdem in detalii si sa revenim la oitele noastre. De fiecare data cand aud/citesc ECO mi se zbarleste paru-n cap. Nu cred ca este altceva decat o noua inventie pentru a vinde. De fapt sigur asta e. Ce sa-ti povestesc, castravetii de la mamaia sunt ECO. Oh, mirific! Nu stiu cum am trait pana acum fara aceasta informatie. Am mers cam indoita la eveniment, cu speranta ca imi iese de o stire si mai ales ca… voi face putin networking. Facut!

Am ajuns, mi-am instalat capa de blana pe spatarul unui scaun (ca de, eveniment ECO, haine ECO – adevarul e ca mi-am dat seama de mica gafa vestimentara abia dupa ce plecasem de acasa), mi-am comandat un Pepsi Max – 8 lei, mi-am aprins o tigara (din nou ECO, din frunze uscate natural) si am inceput sa scriu.

PRii stiletto.ro m-au abordat rapid vazandu-ma singurica. Frumos. Una dintre fete este mai actrita decat cealalta si zambetul nu este fals remarcabil pentru cineva cu ochiul relativ format. Stiu ca voi fi acuzata din nou de cel putin una dintre prietenele mele ca scriu prea alambicat insa aici ma pot desfasura din plin, fara public-tinta si fara restrictii impuse sau autocenzuri.

Am facut schimb de numere de telefon dupa care finut m-au “pasat” la Cezar, initiatorul “Nu fi pungas!”. Cele 10 minute alaturi de el au fost o incantare. Mi-a explicat tot felul de lucruri care la inceput sunau cel putin chimic pentru mine, mi-a zambit si mi-a dat o carte de vizita alb-negru cu diacritice.

Cafepedia are 3 nivele utilizabile pentru public: parter, unu si doi. Evenimentul s-a tinut in ultimul. Intr-una dintre camere erau cateva fete care te invatau sa transformi o esarfa in plasa de cumparaturi si alte lucrusoare dragute la care ma uitam cu blana-n mana.

Am fost binedispusa. Toate bune si frumoase. Dupa doua zile am cerut fotografii de la eveniment pentru a le putea publica. A treia zi inca niciun raspuns. Am sunat la ambele numere de telefon ale organizatoarelor. Nu m-au sunat inapoi nici pana-n ziua de azi. Poate data viitoare…

Cu drag,

Zapatos, amor mío

Pantofii. The ultimate accessory. Vineri am fost la o lansare. Un fashion event. Un eveniment de moda, ca iarasi ne murdarim la gura de atata engleza, am ajuns sa vorbesc o limba injumatatita si trebuie uneori sa stau sa ma gandesc cum se spune anumitor lucruri in romana. Mdea…

Sa revenim asadar la oile noastre, mai precis la evenimentele din Bucuresti. Vineri dupa cum spuneam am fost la o lansare. Initial am inteles ca era vorba de pantofi. Asta se intampla cand citesti in zig-zag sau numai titluri. Note to self pentru data viitoare. Nu voi analiza colectia de haine a Mihaelei Drafta si nici pantofii DnV desi m-ar tenta, insa nu acesta este scopul scrierii.

Sa vorbim deci despre eveniment. Hotel Radisson, hotelul meu preferat. O sala mare, in total sa fi fost dupa ochiul meu inca neexperimentat vreo 4-500 de persoane. Sala… destul de rau aleasa pentru o prezentare de moda. Din spate aproape ca nu vedeai nimic si lipsea partea cea mai importanta din vizorul meu, partea pentru care venisem de fapt, pantofii. Ecranele mari nu compenseaza live-ul din fața ta. In orice caz, desi sala Radisson nu se compara cu una din salile TNB, cea unde am vazut prezentarea lui Dorin Negrau (mult diferita de altfel, atat colectia si conceptul cat si evenimentul in sine), prestanta inaltimii salii si luxul Radisson SAS au compensat cu brio.

S-a fumat, am baut Campari ceva (cu apa minerala cred, insa destul de dulce), am stat cumintica, am observat si am comentat. Una dintre “asistentele” Adrianei Bahmuteanu a ramas in țâța goala, am chicotit putin, iar Claudia, putin revoltata de altfel, a spus ca va intra mai mult in detalii legate de colectia in sine.

Evenimentul a fost aaaaaaaproape de nota 9 (note raportate la Romania si la tipul de eveniment, evident). Multa lume si deja nu se mai tinea cont de mai nimic. Din punctul meu de vedere, lipsa cuiva care sa inregistreze persoanele prezente a fost o mare pierdere. OK, nu trebuie s-o notezi pe Oana Roman sau sa-i ceri o carte de vizita, din moment ce a venit e clar ca unul dintre organizatori sau creatori are contactul, insa ceilalti neica-nimeni, adica restul de patru sute si ceva, in afara de Roxana Ciuhulescu, Cristian Brancu + nevasta si alte persoane relativ cunoscute din Romania, au venit si au plecat cum au venit: necunoscuti, neexploatati cu zambete naturale bine studiate PRistice.

Cireasa de pe tort a fost Radu Mazare. Si ca o paranteza, voi incerca sa scriu mai putin cliseizat de acum inainte. Domnul Mazare a fost inclus in spectacolul 007 si… a dat bine. Noroc ca n-a fost asezat langa Roxana Ciuhulescu (ea fiind cea care a deschis prezentarea cu un pistol) pentru ca Mazare este mult mai mic de inaltime decat as fi crezut.

Iar ma abat de la subiect. Organizatorul are o agenda impresionanta cu siguranta si a reusit sa scoata dintr-o colectie indoielnica o imagine excelenta, aparitiile ulterioare in presa si mentionarea numelui Mihaelei Drafta facand toti banii.

Pentru ca evenimentul nu mai este atat de fresh/proaspat in mintea mea, detaliile nu-mi mai invadeaza creierul de femeie asa ca ma voi opri aici.

Cu drag,

Si luni, si marti, si miercuri, si miercuri, si miercuri

Ieri am avut o zi plina 100%, asa cum imi plac mie toate zilele saptamanii si asa cum sunt cam toate zilele mele de cateva luni incoace. Dupa munca de birou care devine din ce in ce mai solicitanta si mai misto, am fost la un eveniment TONICA. Am ascultat cumintica tot ce au avut de spus sponsorii – Kandia si Panasonic si specialistii.

Ca de obicei, agenduta in mana, contacte, contacte, contacte. Andreaa, PR-ul Tonica, desi o tipa fara experienta, s-a comportat exemplar si a fost o gazda minunata. Imbracata profi, fardata misto, buricul acoperit, discurs bine pus la punct. A stiut cand sa intrerupa si in ce fel, s-a descurcat de minune.

Dupa Chianti Cafe (Titulescu) am mers la Cuando pentru a o cunoaste pe Cristina, PR la o companie de muzica. Schimb de numere de telefon, socializare cu un editor de la Joy si drum in viata.

Am ajuns la Dany tarziu, am stat pana si mai tarziu, am vorbit tot despre munca, am vazut o noua strategie de marketing pe care au adus-o in Romania Alexandru Minca si Cezar Dimache, doi tipi de care cu siguranta veti mai auzi (cei interesati de marketing). Am ajuns acasa obosita moarta, m-am trantit in pat si am visat numai strategii de PR si organizare de evenimente, sali si parteneriate.

M-am trezit cu gandul la ce trebuie sa fac azi si ca trebuie sa incep sa ma organizez mai bine. Am ajuns la birou. O noua zi incepe.

Cu drag,

O vineri de 24,5 ore

Vineri a venit Julie sa ma viziteze. Julie este un mix superb de cultura americana, europeana si asiatica: nascuta si crescuta in SUA, mama frantuzoaica si tata libanez. Nasul, tenul masliniu si parul negru ii tradeaza originile arabesti. Desi ar fi trebuit sa ajunga joi seara, wizz air-ul a decis sa o aterizeze vineri dimineata. Dar foarte dimineata.

Asadar, vineri la 6 am fost in picioare, la 7 eram in Baneasa, aeroportul minune al Bucurestiului. As zice mai degraba aero-gara. Vine Julie, mergem la Ramayana, eu cafea, ea ceai, am vrut pateuri de la Candy Cat, nu s-a putut decat in combinatie cu un ceai urias si un pret fabulos pentru dimineata aceea.

eu: “Dar platim pateurile”
don’soara: “Nu se poate”
eu: “Multumesc”

Am mancat cate un sendvis, ne-am pus la curent cu noile activitati si am pornit spre casa. M-am schimbat, am mai baut o cafea si am plecat. 11:00 interviu cu ambasadorul Peru(uuuului). Dupa ce am exersat ceea ce invatasem eu timp de un semestru in Spania la cursurile de protocol, mi-am repetat in minte extraordinarul meu salut “Buenos dias Excelentisimo Senor Embajador X”, ca sa ajung acolo si sa-mi iasa un “Buenos dias” penibil si scurt. Eh… de.

Dupa o ora si jumatate de interviu si aproape toata banda de la o caseta am plecat la birou. Treaba. Sedinta. Plecat acasa. Voiam sa ajung si la o conferinta de presa dar n-am mai avut timp. Am trezit-o pe Julie, am mancat si am plecat la plimbarica prin Lipscani. Inca ma fascineaza stradutele atat de diferite, cladirile cu bulina rosie si insemnele comuniste aflate deasupra vitrinelor sparte “CROITORIE”.

Am plecat spre casa, la 9 trebuia sa ajungem la un vernisaj. Am ajuns pe la 9:30 la galeria 29, in sufrageria lui Mircea Nicolae. Nu va dau prea multe detalii pentru ca le puteti citi aici.

Am luat-o pe Natalie de la Unirii, Natalie care a fost “fashionable late”, termen care, might I say, imi cam displace. Se scuza intarzierea avand in vedere ca a meritat: aranjata, pantofi cu toc, o tinuta trendy pe care as fi purtat-o cu siguranta. Am ajuns la mine, mi-am schimbat hainele prea hippie pentru evenimentul la care urma sa mergem, in clubul “Pat”. Am ratat prezentarea de moda insa am facut ceva networking interesant.

Datorita faptului ca am adus 5 semnaturi pentru un candidat la europarlamentare (care ma intereseaza prea putin), Bebe ne-a fost sofer toata seara. Dupa Pat am ajuns in Comandante Junior, adica tot in zona Lipscani. Noi, 3 fete, toate in pantofi cu toc, fardate si aranjate, aratam cam dubios intre copilasii de maxim 21 de ani in tricouri largi si blugi jerpeliti, pe care trebuie sa recunosc, am fost cam geloasa.

Si pentru ca acum vine partea barter-ului realizat impreuna cu Dany, prietenul meu cel mai bun care ma pasuieste de cei 10 lei pe care trebuie sa-i dau in conditiile in care scriu despre vineri seara, trebuie sa precizez ca m-am intalnit cu o droaie din prietenii mei: Sandra si directorul de marketing Minca, Barza cu nelipsitii ochelari pusi la misto (vede foarte bine, se da interesant doar), Radu alias Tataee care s-a miscat mai bine decat tot tineretul la un loc, si, evident, piesa de rezistenta, Dany pe care toata lumea il cauta tot timpul. E “popular”.

Am dansat pana la 6 dimineata in asteptarea unei hore Zdob si Zdub. N-a fost. Am ajuns acasa cand deja se luminase, am mancat si pe la 6:30 m-am bagat in pat. Astfel, dragii mei, am mai castigat o zi. Doar 6 ore de somn in 3 zile. Si la mai mare!

Aceasta a fost ziua mea de 24,5 ore.

Cu drag,
Papusa Ruseasca

Targ de ceva la Carturesti

Sambata am fost la un targ la Carturesti. 10 lei intrarea. Hmm… N-as fi mers daca nu aveam un interes precis: sa aflu de catre cine a fost organizat si cand/daca/unde va fi organizat urmatorul targ de catre aceasta persoana.

M-am uitat la lucrusoare, mi-am luat o pereche de cercei draguti, am purtat o conversatie misto cu Monica de la evintage si am baut un ceai bun.

Deja nu mai pot comenta pentru ca, din pacate, aceste targuri nu se prea diferentiaza unele de altele. Putine sunt evenimentele care chiar au ceva de spus. In general vin aceleasi persoane – la expozanti ma refer, locatiile sunt asemanatoare sau chiar aceleasi, taxa de intrare ma enerveaza la culme, mi se pare mult prea mare pentru importanta targului (vezi Romexpo, targuri mult mai mari, taxa in medie 4 lei).

Tot sambata a mai avut loc un targ la Hanul cu Tei. Mai sus aveti bannerul. Nu inteleg legatura dintre fond si vintage si nu prea inteleg nimic din concept dar… daca lor le-a placut…

Revenind,
Ma bucur ca in Carturesti se organizeaza tot felul de chestii misto insa trebuie sa recunosc: abia astept lansarea “Lizoancei” scrisa de Doina Rusti, care va avea loc tot la Carturesti, pe 26 martie si mai ales abia astept sa citesc cartea.

Cu drag,

Colanti luciosi

“colanti luciosi” sunt cuvinte-cheie prin care multa lume ajunge la mine in jurnalul de Bucuresti. Chiar voiam de ceva vreme sa scriu despre acest obiect vestimentar care mi-a dat niste batai de cap. Prima oara am realizat ca exista atunci cand i-am vazut anul trecut (sau acum doi ani avand in vedere ca suntem in 2009?) in Madrid. Initial mi s-au parut cam slutty si nu mi-au placut.

Odata cu trecerea timpului, asa cum se intampla cu multe lucruri care initial nu-mi plac, am inceput sa-mi doresc colantii luciosi negri, pe care visam deja cum sa-i combin si unde sa-i port. Incepusem sa ma injur oarecum pentru ca nu mi-i cumparasem atunci cand avusesem ocazia, din Madrid, in mod cert mai ieftin decat in Bucuresti.

Am demarat cautarile si am gasit. Pe manechini. La diverse magazine in Mall Baneasa, singurul mall in care mai am rabdare sa intru si sa ma plimb pentru ca nu este atat de aglomerat si pentru ca imi da impresia (reala) de spatiu. Preturile erau intre 40-80 lei, numai ca niciunul dintre magazine nu mai avea pretiosii colanti luciosi in stoc si nici nu se stia data si daca vor mai aduce.

Initial am fost dezagagita, acum sunt fericita ca nu am gasit deoarece… intr-o buna zi…
Am ajuns printr-o intamplare nefericita (silita si nu de bunavoie) in Mall Vitan. Sa va mai spun de ce detest Mall Vitan? Va spun: supraaglomerat, multi, mult prea multi vikingi (ca sa-l citez pe Mircea Badea si sa evit astfel sa fiu rautacioasa ori rasista), partea noua care nu are nicio legatura cu cea veche, magazinele organizate cam alandala dupa simtul meu arhitectonic-estetic indoielnic, usile rotative pe care nu le poti evita de cele mai multe ori si de care mi-e cam frica, tot datorita vikingilor glumeti si nu in ultimul rand parcarea mereu plina pe care trebuie sa o platesti.

Ei bine in Mall Vitan, simbol al prostului gust (ma refer aici la majoritatea oamenilor care il frecventeaza) am vazut nu una, nu doua, nu trei, ci zeci de tarancute (peiorativ, nu ca mamaia de la tara) ce purtau acei colanti luciosi pe care nu-i gasisem. Nu pot decat sa concluzionez ca domnisoarele au golit rafturile.

Nu stiu cat va mai dura moda, cum vor evolua preturile si combinatiile vestimentare, stiu insa ca am renuntat la ideea de cumpara colanti luciosi.

Asadar dragele mele, acum veti gasi cateva cuvinte despre cuvintele-cheie cu ajutorul carora ajungeti aici. Si sa va mai recomand ceva? Mai bine uitati de ei.

Cu drag,

Modexpo

Imi cer scuze unicului meu fan declarat, Roxana, pentru absenta, insa am avut o saptamana cam mucioasa care m-a tinut la pat fara drept de apel.

Saptamana trecuta a avut loc targul Modexpo, unde altundeva decat la Romexpo. Am reusit sa ajung duminica, in ultima zi. Tineam neaparat sa ma duc pentru ca stiam ca vor fi blanuri si piei. Oricat de rau ar suna si oricate injuraturi as risca, imi place blana.

Cel putin recunosc, nu ca alte domnisoare care intr-un post al blogului pun mare semnul PETA si sloganuri “NO TO FUR”, iar daca dai un scroll mititel mai jos gasesti bale pe o poza cu superbii pantofi X din ponei. Zat!

Am fost asadar la Romexpo, 4 lei intrarea. M-am indragostit de o caciula albastra de blana – 280 lei, mult peste bugetul meu alocat caciulilor (?). Am stat putin nostalgica langa o capa de nurca – 1200 lei si am plecat cheltuind bani pe biletul de intrare, parcare si o cafea nasoala.

Targul s-a tinut intr-un singur pavilion, plin-ochi. Imi pare rau ca n-am avut decat o ora la dispozitie, daca as fi stat mai mult cu siguranta m-as fi lipit de ceva.

Inca ma gandesc la caciula albastra de blana…