Corina

Astazi am un chef nebun de scris si as vrea sa recuperez pentru toate zilele de repaos de cuvinte (vezi si non titlul de mai jos). De ceva vreme vreau sa vorbesc despre Corina. Nu, nu o cunoasteti pe Corina. Nici macar eu nu o cunosc. Dar Corina este una dintre acele persoane care iti intra in viata fara sa-ti dai seama si care este o veriga importanta. Nu esentiala, insa importanta. Cred ca fiecare dintre noi are, a avut sau va avea o… Corina.

Aceste randuri sunt pentru mine si destul de personale (desi incerc sa fiu mai putin sentimentala aici), si nu vor fi intelese decat poate de apropiatii mei – cei care inca mai au rabdarea sa-mi citeasca randurile de multe ori alambicate si cu sens doar pentru mine.

Mi-am dorit ani intregi ceva. Nu m-am zbatut sa duc planul la intemeiere, insa dorinta a fost mereu acolo, ca si cand in subconstient as fi stiut ca o voi implini la un moment dat. Si au trecut ani si ani si ani si cautari frugale, discutii scrurte, toate fara rezultate concrete.

Pana cand a aparut Corina in peisaj, cea pe care nu o cunosc nici acum, dar datorita careia mi s-a implinit un vis de demult. Corina mi-a pus in cuvinte vechi o fraza-cheie a vietii mele, o fraza pe care o voi purta mereu cu mine, oriunde as merge. In continuare, cuvintele sunt de prisos.

Multumesc, Corina!
Cu drag,

.

Este pentru prima oara (s-ar putea ca memoria sa ma lase si sa ma insel totusi…) cand incep o scriere in acest jurnal de Bucuresti fara a pune titlu. Pe parcurs voi selecta cateva cuvinte si voi completa spatiul liber de sus, astfel incat acest prim paragraf nu va mai avea niciun sens pentru cei care citesc.

Am pornit dorind sa scriu despre o carte. Si o voi face, insa trebuie sa precizez ca gandurile mi-au tot zburat prin jurnal. Scrisul public te face oarecum vulnerabil. Oamenii interesati de persoana ta stiu mult mai multe despre tine decat tu despre ei. Aproape intotdeauna au un atu. Aproape. Pentru ca, pana la urma, poti sa faci tu research-ul p*z*ii, daca personalitatea si intelectul nu-ti permit mai mult decat ii permit celui vizat, vei putea maxim sa-l impresionezi pe cel vizat cu cunostintele (cacofonie) tale destul de vaste despre el si… atat. Pentru ca oamenii intorc, invart, schimba si sunt in superioritate ori nu.

De multe ori ma trezesc in inferioritate intelectuala. In aceste conditii, poti fie sa accepti gelos si cu coada intre picioare ca nu esti cel mai destept, fie sa accepti usor uimit si cu sete de a invata si de a “fura”… intelect, sau macar vorbe.

Nu stiu de ce am inceput asa, insa simteam nevoia sa scriu aceste cateva paragrafe care mi s-au scurs prin creier timp de cateva minute, si pe care mi-am dorit sa le pun ordonat pe hartia papusii.

De fapt, cum spuneam si la inceput, am deschis acest nou post (cat de impersonal suna pagina mea de jurnal) pentru a va povesti despre o carte. O carte care m-a tinut timp de mai bine de 2 saptamani cu mintea blocata, cu scenarii siropoase care in general nu ma caracterizeaza, si cu o urma de tristete indoliata, legata de pierderea oricarei naivitati existente pana catre adolescenta. V-am pierdut deja.

Cum prezentarea de mai sus a fost mai mult o pierdere a clientilor fideli blogului, mi-e greu sa cred ca cineva a ajuns pana la acest rand. Asadar, te stimez cititorule! Vorbeam despre “Panza de paianjen” de Cella Serghi. In primul rand imi este rusine cu faptul ca habar n-aveam de existenta acestei scriitoare romance pana la primirea manuscrisului.

Totul a inceput intr-o seara de vara (ori sa fi fost primavara-vara?), cand o Ramura a mea mi-a facut cadou cartea ce avea sa-mi umple mintile si noptile. Nu stiu cum sa ma rezum la a spune ca mi-a placut. Nu stiu cum sa incerc sa nu vorbesc despre scenariile pe care mi le-am facut timp de o vara si care, ceva mai sterse, inca se mai plimba prin coltisoarele creierului meu nu tocmai curat.

Vreau sa va recomand o carte putin siropoasa, care m-a tinut in priza si m-a facut sa visez, care m-a dus in Mangalia de altadata, care m-a facut sa-i detest (desi e cam mult spus) pe… cei care au infacut impartelile de pamant si care au decis ca Balcic trebuie sa fie pamant bulgaresc. De fapt da, ii detest, pentru ca mi-au mai luat o parte din mare (de care mi-e atat de dor incat atunci cand ma gandesc la ea simt o oarecare strafulgerare ca de indragosteala adolescentina).

“Panza de paianjen” este… crema cartilor pe care le-am citit in ultima vreme (putine din pacate), pe care o recomand cu caldura gagicilor si care mi-as dori sa aiba un rezumat fructuos si pentru barbatii care sunt prea lenesi ori care au prea putina rabdare pentru a o citi.

Si vreau sa ma intorc in timp, inainte sa ma fi nascut, sa stau pe plaja mare, sa inot in largul fara geamanduri si sa ma indragostesc de un pictor cu ochii verzi.

Daca ati ajuns si pana la acest rand, va spun din nou ca va stimez si va trezesc din visul meu albastru-nisipos, pentru ca… dar nu…

Va spun doar cu drag,
Papusa Ruseasca

Dragostea dureaza trei ani. Sau e o iluzie

Fara foto

Sa spunam ca am o zi mai proasta. O zi mai foarte proasta. Prietenii mei nu se mira in mod sigur la citirea acestor randuri, cred ca s-au obisnuit cu faptul ca raman “a moody bitch”… ca sa citez un american.

Si da, sar de la una la alta pentru ca asa am chef si pentru ca aici scriu aproape cum vreau. DECI. Revenind la subiectul principal, Bucuresti. Ieri am reusit, in sfarsit, sa ajung la piesa de teatru “Dragostea dureaza 3 ani”, la Motoare. 25 lei biletul, inghesuiala mare. Am reusit sa ma fac putin de ras (dar sa nu intram in detalii).

Iar scriu din draft in draft si nu se mai leaga nimic. Trupa D’Aya este foarte misto, iar Cristi Iacob si Adriana Trandafir impreuna cu ceilalti colegi mai putin cunoscuti momentan fac toti banii.

Putin misogina pe gustul meu, a reusit totusi sa ma binedispuna si sa ma tina zambind pana la final. Atmosfera de teatru de la Motoare este minunata, exact asa cum ma asteptam. As fi preferat totusi sa stau pe jos.

Am plecat pe Lipscani la o vorba, apoi am ajuns in El Comandante Junior. Este incredibil cum acest club mic este mai plin martea decat vinerea sau sambata. Am baut cate un shot, am socializat la nivel primar si am plecat somnoroasa si infometata catre casa.

V-am spus totusi ce zi proasta am avut azi? Uneori urasc zilele de miercuri. Sau de luni. Sau de marti. Sau…

Cu inima stransa dar cu drag,

Cosmetics Beauty Hair si Modexpo

Azi s-a terminat si targul pe care-l astept cu nerabdare in fiecare an si pe care nu l-am ratat in nicio editie: Cosmetics Beauty Hair si Modexpo la Romexpo (penibila rima). Am ajuns ieri, am intrat grabita pentru ca se facuse deja ora 16:30 si mai aveam doar o ora la dispozitie. Nu stiu cum am reusit sa ajung atat de tarziu avand in vedere ca eram trezita de la 10, dar… nimic nu-i surprinzator.

Organizat in cateva dintre pavilioane, standurile dispuse incredibil de… ametitor. Desi am strategie atunci cand merg la shopping, aici nu poti avea nicio tactica. Toate sunt dispuse alandala. Sincer, desi am incercat, nu am gasit logica. In sfarsit…

Mi-am cumparat toate acele lucruri “indispensabile” pe care nu le poti gasi in comert (produse profesionale in general): ulei pentru topirea cuticulelor, solutie pentru uscarea rapida a ojei, creion cu ulei pentru cuticule, recipient “modern” pentru acetona (cu apasare – fetele stiu despre ce vorbesc si m-as mira ca vreun baiat sa citeasca aceste randuri. Desi…).

M-am invartit innebunita dupa ojele Orly, preferatele mele. N-am gasit. M-am oprit la un fel de centru de informare al Romexpo unde o domnisoara draguta m-a orietant perfect catre standul pe care-l cautam, ea la randul ei fana Orly. 2 oje = 60 lei. M-am usurat de muuuuuuult din salariu, am cascat ochii la blanurile pe care le vanez de ceva vreme si pe care le astept mai ieftine dupa scoaterea nu-stiu-carei-taxe, si am plecat usurel catre casa (alta decat a mea), hotarata sa incerc rapid toate noutatile din pungi.

Desi ma asteptam sa fie mai putin expozanti (si au fost cel putin la partea de Modexpo), targurile combinate au aratat bine – ca numar de participanti, dar si ca numar de vizitatori din cate am inteles.

Am nail-case-ul extra-plin din nou. Minunat.
Va pup intr-o seara minunata de toamna, cu manichiura impecabila.

Cu drag,

Seri in Bucuresti

Ploua. V-am spus vreodata cat de tare imi place ploaia? Azi am chef sa scriu. De fapt… mereu am chef sa scriu insa invoc cel mai adesea motivul timpului, pentru a scuza lenea de cele mai multe ori injustificabila.

Ca orice pseudo-scriitor care se respecta, am inchis telefonul, am tras perdelele albe din in, am aprins o lumina de ambianta si m-am pus la calculator pe fapte mari. Sau vorbe scrise.

As vrea sa va vorbesc despre cu totul altceva, despre stil si beauty, despre reviste glossy si despre stilisti, despre redactori-sef si despre reclame si, implicit, bani, dar las blabla-urile pentru alta data si trec la capitolul rezumat in titlu.

Week-end-ul acesta am ramas in Bucuresti si n-am facut rau deloc. Trebuie sa recunosc ca imi lipseste totusi marea, insa sunt convinsa ca o voi mai vedea cel putin odata anul asta. Nu stiu daca o voi vedea asa cum o visez noaptea, pe o plaja pustie alaturi de un EL la care visez de ceva vreme, insa o voi vedea.

Aseara, cum spuneam, a fost o seara de Bucuresti asa cum ar trebui sa fie mai des. Green Fest. Am ajuns pe la 7, suficient de tarziu cat sa-i pierd (din nou) pe cei de la Zdob si Zdub. Am baut multa bere (mda… stiu… foarte feminin…) si i-am asteptat pe cei de la Guano Apes. Atmosfeta a fost intr-adevar una de festival, cu oameni care stateau pe jos, imbracati funky, cu putina supraveghere si cozi mari.

N-are rost sa ma plang de strategia slaba de marketing pe care au adoptat-o cei de la Tuborg, pana la urma au reusit sa organizeze un festival in adevaratul sens al cuvantului, in Bucuresti, cu intrare libera. Ma voi rezuma la a le multumi si la a-i aprecia.

Nemtoaica de la Guano Apes este o show-girl. Frumos. A stiut sa vorbeasca pe intelesul publicului si sa-l antreneze perfect. Desi, asa cum bine stiti, sunt fan Ting Tings, desi vocile gagicilor sunt comparabile calitativ, desi raman fan de necontestat al britanicilor, englezoaica nu stie (inca) sa faca show.

Aseara, pe langa oamenii de festival au venit si burtosii de bere curiosi, care stricau tot peisajul, peisaj ce aproape m-a facut sa uit ca ma aflu inca in Bucuresti.

Azi ploua. Am avut parte de o seara misto, am fost parasita la un moment dat de o parte din gasca, dar, per total, a fost bine-bine.

Si la mai multe festivaluri!
Cu drag,
Papusa Ruseasca

Edit: Era sa uit! Seara placuta a fost petrecuta cu o gasca in care s-a aflat si unicul meu fan!