E sambata. Deja. Am pierdut o zi pe undeva si de aceea mi se pare deja. Va scriu pe o foaie de hotel, din pat, azi n-am reusit sa pun mana pe vreun calculator. Mi-ar placea ca atunci cand voi transcrie sa scanez aceasta foaie. I-ar da viata si personalitate ravasului meu din Thailanda, catre voi. Probabil ca aceasta pagina nu va vedea internetul, asa cum multe nu il vad. Sunt putin buimaca si nu imi dau seama dupa ce fus orar traieste corpul meu. Cred ca singura problema este, de fapt, legata de trezitul devreme. Orice e inainte de ora 8 mi se pare foarte devreme daca “trebuie”.
Azi m-am trezit la 07:00, dupa o noapte in care am reusit sa adorm la 02:00 (22:00 ora Romaniei), desi eram foarte obosita dupa cele doua zile fara somn. Cred ca fusul orar este mana-n mana cu subconstientul meu. M-am culcat la 02:00 doar pentru a ma trezi la ora 04:00 din cauza telefonului care suna – Gabi este iar in lumea ei si nu stie ce zi a saptamanii e, n-a deschis calculatorul si mi-a dat ulterior si un sms pentru ca-si daduse seama ce tarziu era (00:00 ora Romaniei, asadar ?!).
M-am trezit chiauna la ora 07:00, am facut un dus si am coborat la micul dejun. Gata, am reintrat in lumea tehnologiei. O mica paranteza – desi scrisul de mana este mult mai personal, la calculator scriu mult mai repede, asadar pot capta mai multe ganduri odata, deci mai eficient. Si daca tot ma lafai, sa intru putin in baie sa fumez o tigara. Am cerut camera de fumatori si mi-au dat. Se simte. Ceea ce au omis sa-mi spuna a fost ca niciun geam al acestui hotel nu se deschide, asadar ma retrag in baia-bar sa va scriu mai in atmosfera scriitoriceasca.
Aici totul are gust de si miroase a curry, prin urmare mi-a fost destul de greu sa zambesc la micul dejun. Omleta spaniola pare a avea gust de curry. Am mancat bine si usor fortat, si la 08:30 am iesit din hotel impreuna cu thailandeza simpatica de care am prins drag. Ne-am suit in masina si am pornit catre primul obiectiv, un templu budist de toata frumusetea, intortocheat si sclipicios. Am mers la Palatul Regal (unde nu sta familia regala – oare s-o scrie cu majuscule? – dar unde se cazeaza celelalte familii regale ale lumii atunci cand viziteaza Bangkokul). In jurul orei 10:00 caldura si umiditatea devenisera aproape insuportabile, ma simteam usor fara putere si cu pantalonii lungi lipiti. Ghidul ne sfatuise sa purtam haine decente, pantaloni lungi si umerii acoperiti, pentru a putea intra in templu.
Multe poze, caldura-caldura, apa plata cu gust dubios de Izvorul Minunilor in geanta mereu si fruntea transpirata. Tricoul uscat, Rexona Cotton Dry si-a facut treaba mai mult decat bine. Si daca ma intrebati din nou daca fac reclama, ei bine da, pentru ca spun pe bune si pentru ca datorita brandului din adolescenta mea sunt acum, aici. Si daca ma veti mai auzi si peste ani si ani pomenind cu la fel de mare drag de Rexona, sper sa intelegeti de ce – doar l-ati testat, nu? Aici ar merge un smiley dar ma abtin, blogul ramane curat.
Revenind la oile thailandezilor, va spun ca ne-am urcat intr-o barcuta, am trecut raul Chao Phraya si am mai vizitat un obiectiv. Am urcat singura treptele inguste, am coborat cu soarele arzator in ceafa si am continuat calatoria. Nu era nici 12:00 si noi facuseram atat de multe lucruri incat aveam impresia ca in curand avea sa se insereze. Departe intunericul.
Ne-am suit din nou in barcuta-gondola cu motor si am pornit de-a lungul raului. Sute, poate mii de case inundate, o saracie pe care cu greu o pot descrie, vegetatie incredibila, pe alocuri palmieri in care se vedeau cuiburi mari de nuci de cocos, lume pescuind in apa ultra-poluata, facand baie, spalandu-se pe maini. Am ajuns la “coliba cu paine” de unde ghidul cu ochi migdalati si linerul negru usor sters din cauza caldurii si umiditatii ne-a cumparat hrana pentru somnii imensi pe care ii puteai hrani din mana. Thailandezii stiu sa faca turism. Stiu foarte bine.
M-am simtit suspendata in timp, poate din cauza caldurii naucitoare ori a peisajului pe care nu l-am mai vazut decat pe National Geographic sau Discovery, nu stiu cat a durat calatoria pentru ca am sorbit fiecare mic val pe care il facea barcuta in care eram, si care ameninta si mai tare casele deja scufundate sau in curs de a intra sub apa (se pare ca raul este in crestere, inundatiile continua). Bangkokul nu este un oras pe care sa-l vizitezi pentru a te distra ci pentru a invata multe, atat de multe, despre lume, despre planeta pe care traim si pe care o distrugem putin cate putin, in fiecare secunda, cu fiecare suflu.
Plimbarea pe rau s-a incheiat in jurul orei 13:00, ne-am intors si, cat asteptam masina blocata in trafic, am propus sa ne adapostim la umbra unui pod. Sub pod, pe trotuar, un om atat de bolnav traia pe o saltea pe care prefer sa nu o descriu, inconjurat de galeti cu apa din raul murdar, spala o plosca mare. Avea rani deschise pe intregul corp, se misca extrem de incet si mustele stateau pe plagile care supurau. Poate ca nu este exact ceea ce v-ati dori sa cititi atunci cand deschideti o pagina despre Thailanda, insa, cum va spuneam, calatoria in Bangkok nu este una destinata distractiei, ci cunoasterii. Iar acel om care de buna seama traia pe strazi de mult timp, este parte a cunoasterii. Toata lumea il ignora, nu era decat inca unul. Vazandu-i trupul nu pot sa nu ma gandesc ca zilele lui sunt strans numarate, sau poate ca ziua lui a fost azi.
Masina a venit cu o mica intarziere, suficient cat sa ma marcheze. Am plecat catre o alta zona a Bangkokului, eu imi doream sa cumpar matase. Am ajuns la un fel de centru turistic unde erau descarcate autocare pline de europeni, chinezi, japonezi, toti invitati sa cumpere gentile superbe din piele de crocodil, safirele sublime, rubinele delicate, diamantele fixate cu grija pe metale stralucitoare si alte obiecte de pret la preturi de Thailanda.
Mereu am legat exploatarea nestematelor de viata amara si saracia ridicola. Nu mi-am schimbat parerea, mai ales cand am aflat ca Thailanda este provider de safire si rubine pentru intreaga lume. Unicul provider, se pare.
Am cheltuit toti banii pe care-i aveam la mine si pe care nu-i aveam si ne-am intors la hotel in jurul orei 15:00, simtind in continuare ca ziua nu se mai termina. In cateva ore am experimentat sentimente de la mila profunda pana la fericire cu batai de inima in momentul in care am comandat un superb colier de perle de cultura lung, de la sila la relaxare cu zambet satisfacut, pe marginea piscinei in care nu am avut curajul sa ma scald, alaturi de DOR si un pahar dublu de Bailey’s. A fost o singura zi. Este aproape ora 23:00 in Bangkok si imi doream mult sa notez aceste randuri inainte ca vreunul dintre mirosuri sa-mi dispara din minte, inainte sa se faca duminica si sa pornesc intr-o noua aventura care sa incerce sa stearga senzatii pentru a face loc altora, mai noi.
In camera de hotel aerul conditionat este inchis, geamul este blocat, simt acea caldura de asternuturi umede din Vama, atunci cand nu mai gasesti loc pe la mamai sau pseudo-hoteluri si nimeresti in mansarde calde si sufocante. Laptopul s-a incins in bratele mele, pe patura invelita in asternuturi imaculate, bine intinse, ma ridic sa merg la barul inventat pentru a-mi lua ramas bun de la inca o zi in Thailanda.
Mi-am aprins o tigara si m-am uitat in oglinda. Par bolnava, am cearcane adanci si am slabit ciudat, parca din piele. Maine ma trezesc la 06:00. La 07:00 pornim in calatorie. Mai trag un fum, cearcanele se adancesc, sunt la… multe, multe mii de kilometri departare de casa insa cu gandul sigur si clar impamantenit acolo.
Va imbratiseaza o papusa ruseasca ce traieste fiecare clipa la cote maxime, uitand pe alocuri de papusicile dinauntrul sau
Papusa Ruseasca 