Tag Archives: marina de carlos ruiz zafon

Marina, de Carlos Ruiz Zafón


28 spre 29 februarie 2012

Mai am doar o ora. Apoi se rupe vraja Barcelonei. Am luat aceasta carte cu mine pentru ca usor, dupa doua carti citite (“Umbra Vantului” si “Jocul Ingerului”), am prins gustul scriiturii lui Zafón si am ajuns usor pretentioasa – de fapt, mai mult decat pretentioasa – pentru ca n-am mai vrut sa-l citesc altfel decat in orasul in care cartile sale isi desfasoara actiunea, tenebroasa Barcelona.

Ah, imi vine sa fumez. Cred ca e reflex, cand scriu parca degetele aluneca mai bine pe tastatura daca sunt invaluite in fum albastriu. As fi putut crea parte din atmosfera pe care mi-as dori-o in acest moment, insa am luat decizia pe care nu cred ca o inteleg de a pune castile in bagajul de cala. Ma descurc cu insotitorii de bord barfind pe fundal si raman in Barcelona frumoasa, umeda, intunecata pe alocuri. Mai am o ora pana ating pamant romanesc, mintea mea ramane in continuare in minunata Barcelona.

Pe masura ce vizitez din nou si din nou acest oras (cred ca aceasta a fost a sasea oara) ajung sa indragesc mai tare si mai tare fiecare straduta, fiecare monument, bar catalan, dar mai ales fiecare peisaj si deal si vale. Iar scriitura lui Carlos Ruiz Zafón a avut sigur de-a face cu aceasta preferinta.

Am vrut, asadar, sa citesc cea mai de suflet carte a sciitorului (dupa cum chiar el spune) in orasul sau. Seara citeam “Marina”, dimineata ramaneam, macar cateva zeci de minute, in semi-intunericul din camera in care dormeam, cu geam cu vedere in casa liftului, pentru a ma pregati pentru oras citind in continuare descrierile superbe. Nu stiu cum am reusit dar am impartit cartea astfel incat sa o termin in exact ultima seara, in avion.

Ciudat este ca desi calatoresc nu mai simt ceva, ca vin sau ca plec, nu am nicio senzatie, pare a fi un lucru firesc, venit exact la timpul potrivit. Desi a inceput ca un cosmar, am curajul sa scriu acum, fiind protejata de fierul avionului, ca aceasta excursie (pentru ca n-o pot numi vacanta in adevaratul sens al cuvantului) a fost… lina. Exact ce trebuia sa se intample si exact, dar exact in momentul potrivit.

Nu uit de unde am inceput, simt doar nevoia sa notez anumite lucruri, par importante randurile acestea pentru ca simt ca le voi cauta candva in arhiva jurnalului si a sufletului meu, si vreau sa scriu in linistea cu zumzet a unui avion inghesuit. In plus, mai am mai putin de o ora.

Zafón spune ca “Marina” este cartea lui de suflet. Probabil ca cea de care este indragostit Oscar, personajul principal, este vreo mare (poate fosta?) dragoste reala a scriitorului, nu stiu, nu ma voi interesa insa mi-ar placea sa aflu pur si simplu, inr-o zi. Fara sa caut. Sorb scriitura lui Zafón dar nu cu atata nesat precum am facut-o cand am citit primul roman semnat de el care mi-a cazut in mana, “Umbra Vantului”. Stiu si de ce nu mai e acelasi lucru insa mi-e teama ca daca dezvolt acest subiect ora mea, devenita acum 45 de minute, se va scurge prea repede fara sa pot nota “Marina”, cartea care m-a adus si mai aproape de literatura spaniolului pe care il voi mai citi, cartea care m-a adus mai aproape, mental, de Barcelona.

“Marina” este o carte usoara, desi mult prea de groaza in acceptiunea mea. Si iata, ajungand aici imi dau seama ca odata cu aceasta carte am fost capabila sa reprim anumite stari si sa trec peste pasaje intunecate, cu cadavre, monstri, fluturi negri si papusi umane, fara sa le gust in totalitate, dar citindu-le si nu sarind fricoasa peste ele.

Romanul dezvaluie doua povesti de dragoste triste, invaluite in mister si subconstient. M-am pornit curajoasa si hotarata sa descriu “Marina” si realizez ca mi-e putin greu sa vorbesc despre ea. Nu-mi dau seama daca din teama de a nu dezvalui ceva din cartea cu fir epic politist sau sa fie un alt soi de nestiinta.

“Marina” este prea de groaza insa descrierea orasului si povestile de dragoste mi-au cucerit ochii si mintea un timp. Este genul de carte pe a carei actiune o voi uita curand cel mai probabil, dar o carte care a fost cu mine exact cand mi-am dorit-o. Seara si dimineata citeam, ziua indreptandu-mi pasii prin Barrio Gotico, printre stradute inguste si umede, unde “Lasaseram in urma agitatia prietenoasa de pe Ramblas si intram in cel mai mizerabil abis al intregului oras […]. Ecoul televizoarelor si aparatelor de radio se ridica printre canoanele saraciei, dar nu izbutea sa treaca dincolo de acoperisuri. Glasul mahalalei Raval nu ajunge niciodata la cer”. Sigur ca Zafón vorbeste despre o Barcelona mult mai veche decat cea pe care o cunosc eu (sau…?); totusi, asemanarea – aproape ca puteam mirosi igrasia din casele oamenilor vazand peretii umezi pana la primul nivel, cu apa murdara si veche susurand pe jos, pe stradutele atat de inguste incat locuitorii vecini de vizaviuri isi pot atinge palmele daca intind mainile catre balconul din fata. Prima mea jumatate de ora s-a scurs iar pregatirile pentru aterizare au inceput si lumea se trezeste.

Am notat pasaje din “Marina” pe care nu le voi transcrie, mi se par mult prea incarcate pentru a putea fi impartasite. Pasajele sunt publice, selectia este a mea. Ramane partial intre paginile de hartie.

Trebuie sa inchei, vreau sa ramana o scriere din Barcelona chiar daca Romania este mult mai aproape. In sufletul meu domnesc cele mai proaspete experiente si randurile lui Zafón.

Sigur imi scapa ceva, nu mai conteaza. Ramane in Barcelona iar eu ma voi reintoarce si probabil ca atunci voi relua o stare a sufletului.

Cu drag,
O papusa din tenebroasa Barcelona

Leave a comment

Filed under Carti, In lume