Maraton de filme; pe lista: Hable con ella, The private lives of Pippa Lee, Coco avant Chanel

Deja stiti ca sunt usor ciudata la capitolul media si ca fac pauze ce par interminabile. Am fost in pauza de filme insa recuperez. Saptamana trecuta am fost dupa mult timp la cinema si am vazut “J. Edgar”. Slabut. (ce cliseu) Si asa a revenit cheful de a viziona, chiar cu un film plictisitor despre un homosexual ce a pus bazele FBI.


Sambata am mers la sigur si am ales un film al lui Almodóvar. “Hable con ella” (Vorbiti cu ea) are un scenariu usor bolnav, ca toate filmele spaniolului, de altfel. Coma profunda, destine care se unesc aparent intamplator, ciudati (in acceptiunea mea, bineinteles), dragoste cu mari obstacole si oarecum neimpartasita, un film greu pentru suflet dar care m-a tinut rece pe linia de plutire. Nu m-am implicat in “Hable con ella” ci am fost un privitor cuminte, care a reusit sa analizeze scenele si filmarile tipice Almodóvar. Nu cred ca este genul de film care-mi va juca feste imprietenindu-se cu subconstientul. Este pur si simplu un film bun si imi place ca inca mai am de vazut filme scrise si regizate de acelasi genial.


Aveam nevoie de o schimbare de registru si limba si am intrat in “The private lives of Pippa Lee”. Povestea nu m-a impresionat, mi-a placut in mod deosebit partea despre mama dependenta de amfetamine. Nicio surpriza, avand in vedere ca toata viata am fost fascinata de dependente de orice fel si in special de cea de droguri. M-am plictisit cu voiosie urmarind si abia asteptand sa se termine filmul scris si regizat de Rebecca Miller.


Trei filme intr-o zi este maximul meu, iar “Coco avant Chanel” este pe lista de mult timp, de cand am terminat de citit cartea cu acelasi nume. Cautand in arhiva blogului scrierea despre cartea lui Edmonde Charles-Roux nu-mi vine sa cred ca a trecut aproape un an de cand am terminat romanul prost tradus. Filmul cu Audrey Tautou m-as fi asteptat sa vorbeasca putin despre istoria brandului, nu doar despre doua povesti de dragoste dintre multe esuate traite de Gabrielle Chanel. No 5 nici nu a fost mentionat. Cum? Speram sa vad un film educativ, din care mi-as fi dorit sa invat mai multe sau macar sa revad, in imagini de data aceasta, parti importante din istoria modei si a lumii beauty-ului insa m-am ales cu admiratia fata de micuta frantuzoaica si un “sa mori tu ca s-a terminat” subtil cand a inceput genericul de final.

Week-end-ul acesta credeam ca va ninge. A fost o vreme ciudata, cu putin viscol si ploaie pe o ceata laptoasa, la fel de buna de stat in casa. Astazi nu am vreun chef anume de a scrie (cred ca se simte) insa vreau sa recuperez tacerea inhibatoare de inspiratie.

Va imbratiseaza,
O papusa care vede filme

Advertisements

Leave a comment

Filed under Bucuresti

Vreau sa fiu mai mica

Teama de maturizare este mult mai puternica decat as fi crezut vreodata. De fapt, n-ai cum sa crezi. Pentru ca nu te gandesti la asta. Pana intr-o zi cand licare ceva. Mai trece timpul, mai trec cateva luni, se instaleaza si mai bine. Incepe sa te roada, sa se dezvolte, sa o simti, gata. E acolo. Si se instaleaza mai adanc, mai profund, te cuprinde si se dezlantuie uneori. De obicei cand incepi sa intelegi lucruri, sau cand incepi sa le constientizezi.

La inceput am luptat cu maturizarea si cu tot ce implica aceasta. In fapt, inca mai lupt. Este greu pentru orice copil sa accepte ca nu mai este febletea, ca nu i se mai permit anumite lucruri, ca poate fi ignorat pentru ca… este mare si se descurca singur. Abia cand mi-a spus cineva ca “esti pe picioarele tale, te ajuta daca este nevoie dar…” dar sunt mare. Gata, copilariile, rasfatul, s-au dus. Merg doar tinute in anumite limite, foarte stricte si controlate.

Adica invat. Acum invat sa fiu in continuare copil fiind adult, deci invat sa-mi impun anumite limite si ma cunosc mai bine. Lucru despre care nu pot spune ca ma incanta in mod deosebit insa este o alta etapa. Tot vin si pleaca aceste etape, eu tot “inaintez in varsta”. Nu-mi dau seama daca “Hotii de frumusete” a declansat aceasta… hmmm, realizare sa-i spunem, sau cum am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai mult si mai apasat la tinerete, la frumusete, la maturizare. Sau poate ca 27. De la 27 au inceput sa se schimbe lucruri. Sigur ca eu le orientez astfel incat ajung unde ajung, insa bineinteles ca nu le pot controla decat in mica, prea mica masura. Sau poate ca nu-mi doresc cu adevarat?

La un moment dat am avut un jurnal. Si in el am pus foarte multe intrebari insa una mai apasat si care, dupa multi ani, imi revine mai lipita de creier decat credeam ca va mai putea fi vreodata. Pentru ca aveam senzatia ca am depasit acea perioada. Depasesc superficial. Asa cum sunt, adica. Superficiala.

Intrebarile ma macina si as vrea sa simt mai des acea serenitate pe care o ating arareori, fericirea care ma incarca si care nu este atat de greu de obtinut. Si totusi.

As vrea sa mai scriu, sa vars aici teama de maturizare, dar de data aceasta stiu ca ramane, chiar daca incerc sa refulez in randuri scrise noaptea. Pentru ca sunt la granita cu tineretea. Cu frumusetea. Nu-mi vine sa cred ca scriu aceste randuri. Si ca am 27 de ani.

O papusa careia ii este frica

4 Comments

Filed under Bucuresti

Dependenta de glossy

Am mainile transpirate. Tocmai am dat “send” mailului meu de la revedere catre oamenii care invart si se invart in lumea glossy. A trebuit sa dau “sign out” pentru ca nu suportam presiunea vederii unei reactii. Imi mai trebuie putin timp sa ma linistesc, desi am senzatia ca am avut tot timpul din lume in preavizul de o luna.

Si totusi… Incet-incet m-am lipit de glossy, a fost un drum firesc, nimic fortat, un drum pe care nu stiu daca mi l-am ales neaparat dar, oricat de cliseistic ar suna, care m-a ales pe mine. Si bine a facut!

Sunt as in a-mi crea stari de neliniste si sunt singura care, prin amplificarea valorii unor cuvinte sau reactii, isi face, de fapt, rau. Este foarte util sa-ti controlezi gandurile, redirectionandu-le ori acordandu-le mai putina importanta, insa este foarte greu, mai ales cand nu ai, aparent, altceva pe care sa-ti canalizezi energia.

Sunt dependenta de glossy pana-n maduva oaselor. Desi de-a lungul vietii am facut pauze mediatice, de filme, de carti, niciodata nu am facut o pauza glossy. Nu mi-am dorit, nu mi-as dori vreo secunda.

Mi-au transpirat palmele cand am dat “send” pentru ca m-am simtit usor nesigura, iar acest sentiment nu ar fi existat daca… nu eram dependenta de glossy. Nu sunt insa dispusa sa ma joc cu nervii si cu sanatatea mea mentala doar pentru a ramane integrata in acest cerc dominat si condus de femei, de “noutati subtile despre altii”, de frumos si de bani, de pagini lucioase si site-uri desfiintatoare.

Mi-a trecut prin gand sa iau o pauza, sa ma retrag, sa-mi pun ordine in viata profesionala si in viata, in general. “Ramai conectata, fii peste tot” – asta aud in ultima vreme. Dar de ce sa incerc acum sa intru cu toptanul in lumea glossy de care aparent, aparent doar, ma despart, cand aceasta lume m-a atras catre ea si pastrat in mijlocul evenimentelor? Nu mai bine urmez cursul firesc si nu-mi mai agit inimioara? Ar fi dispusa aceasta lume sa-mi traga un sut si sa ma expulzeze, dupa o prietenie atat de frumoasa pe care am construit-o? Cursul firesc este singurul care va avea ceva de spus, viata ma va ghida asa cum a facut-o si pana acum si… indiferent de ce a prestabilit destinul meu, am in minte un singur lucru. Acela ca va fi bine.

Inchei, astazi, un capitol insa continui sa scriu in cartea vietii mele. Scriu timid, cu palmele umede, nesigura, dar aceeasi eu, o papusa pe care incerc sa o sculptez frumos dar cu picturi imperfecte si cateva papusele din lemn crapate, sub carcasa-mama inca nezgariata, dar cu zambetul ceva mai putin prezent.

Cu drag,
O papusa debuslolata

Leave a comment

Filed under Bucuresti, Romania de azi

Blogul meu oarecare, un jurnal pentru cititori

Bine, aproape m-am instalat. O citeam pe Lili ieri si postul acela mi-a facut pofta de scris. Ma gandeam sa scriu despre ce-am mai citit intr-una dintre revistele de profil, sa fac ceva critica usoara, pozitiva si constructiva, sa povestesc despre vreun episod la Mega Image din ultima vreme, chestii de blog. Apoi mi-am dat seama ca eu numesc papusa jurnalul meu. Cealalta papusa va fi mai comerciala, dar aici este jurnalul meu.

Si, gandindu-ma ca la un jurnal, ma intrebam despre ce sa va scriu. Si atunci mi-am dat seama ca eu am nevoie de cititori, de oameni cu care sa interactionez, sa stiu ca scriu pentru cineva. Asadar, nu mai este un jurnal, nu-i asa?

Simteam nevoia sa comentez acele articole, insa imi dadeam seama ca aici nu este locul potrivit. Am gandit ca voi scrie, totusi, voi salva si pot posta pe adevaratrul blog, cel usor comercial si foarte axat. Si totusi nu am scris. Pentru ca este mult mai palpitant sa scrii in direct, in timp ce platforma iti salveaza “live” scriitura, stiind ca in doar cateva minute randurile vor fi devorabile, gata de critica, de citire insipida ori de intrare, prin cuvinte, in o alta cautare google, randuri peste care multi vor da din greseala, poate, la un moment dat.

Si, daca ar fi fost jurnalul meu, as fi scris despre singuratate. Ma aflu intr-un moment aiuristic al vietii, pe care il savurez si in fata caruia ma inclin, pentru ca reuseste sa ma surprinda. Placut sau neplacut, ma surprinde. Asadar, simt ca traiesc. Ma aflu la tot felul de margini, pe care, insa, reusesc sa le trec in echilibru. Fin echilibru. Nici eu nu stiu cum, dar stiu sigur ca asa trebuie sa se intample.

Pana data viitoare, cu drag,
o papusa oarecare

Leave a comment

Filed under Bucuresti

Dialog cu mine

In capul meu se petrec multe lucruri. Nu-mi dau seama cum functionez si nu-mi dau seama cum este posibil ca ne folosim atat de putin din creier. Atunci cand ma concentrez, pot sa fixez o idee. Acel moment este cand scriu.

Trebuie sa incetez sa mai gandesc la ce scriu.

De fapt, nu pot sa scriu cand sunt fericita. Pur si simplu nu pot. Iar acum am un moment, mic de tot, dar al naibii de frumos, de fericire.

Cu drag,
O papusa care isi vorbeste. Oricat de ciudat ar suna.

4 Comments

Filed under Bucuresti

Trei ani

Tocmai mi-am dat seama ca luna aceasta papusaruseasca.wordpress.com face trei ani. Si dragostea dureaza trei. Si, probabil, al treilea este cel mai frumos dar care se stinge.

O papusa din fotoliu

10 Comments

Filed under Bucuresti

Dama cu camelii, de Alexandre Dumas fiul, citita in aburi ecuatorieni

Am inceput sa citesc “Dama cu camelii” de trei ori. Am luat aceasta carte cu mine in Thailanda fara a spera ca ma ating de ea decat in avion. In avion nu am citit nici macar o pagina, insa alalteieri seara, plictisita sa butonez posturile ce relatau inundatii si razboiaie, am deschis cartea lui Dumas-fiul, din nou.

Am citit o treime din cele doua sute si ceva de pagini si am continuat lectura ieri, la plaja. Povestea m-a captivat de fiecare data de la inceput, insa nu am gasit atmosfera potrivita pentru a termina sau macar continua randurile francezului. Cartea m-a impresionat cu atat mai tare afland inca de la inceput ca este vorba despre o poveste adevarata. Este vorba despre povestea tragica de dragoste dintre o femeie intretinuta (cum sa nu-ti placa povestile cu si despre curtezane?) si un tanar francez de clasa medie.

Stiti ca nu am prostul obicei de a dezvalui finaluri ori prea multe amanunte din cartile pe care le citesc, asadar sa nu va surprinda faptul ca am scris “tragica”. Daca veti citit acest roman clasic veti intelege inca de la primele pagini ca Marguerite a murit. Insa, desi cunoscand acest amanunt inca de la inceput, povestea nu devine mai putin trista ori mai putin impresionanta.

Dragostea toxica (preferata Oanei Pop si a mea) este povestita de dramaturg (Alexandre Dumas fiul este mai degraba cunoscut pentru piesele sale de teatru) prin cuvintele amantului care si-a pierdut iubita. Este un roman usor si atat de frumos, o carte dupa care tanjeam de mult timp.

Nu am reusit sa finalizez lectura la plaja insa curiozitatea nu m-a lasat sa astept pana astazi pentru a termina paginile, asa ca aseara, dupa o plimbare lunga prin Pattaya (statiunea thailandeza) am reluat romanul, constienta de faptul ca nu il voi lasa din mana pana ce nu-l voi fi terminat.

Finalul cartii este compus din niste scrisori, needitate de catre Dumas insa inserate perfect. Am plans cu lacrimi ce mi s-au innodat in barbie si, dupa ce am inchis cartea, am simtit nevoia sa beau apa si sa fumez pentru a ma linisti. I-am scris Crengutei (cea care a insistat sa iau romanul in bagaj) si am privit cerul negru, calduros.

Pot sa va spun doar ca, daca sunteti in mijlocul desfasurarii unei dragoste dureroase, este mai bine sa asteptati pana la vindecarea completa inainte de a va apuca de randurile francezului. Pentru ca dor.

Pentru prima data dupa mult timp nu mi-am dorit ca romanul sa fi fost mai lung, ori altfel scris. Am notat cateva pasaje insa le voi pastra doar pentru mine si pentru cei care vor mai citi cartea cu aceleasi coperti. A fost perfect. Finalul a incununat minunat de amar cartea de dragoste.

Cu drag,
O papusa care a trecut, candva, printr-o dragoste toxica

5 Comments

Filed under Carti, In lume