Tag Archives: tibidabo

In Barcelona e liniste

Duminica, 26.02.2012, 08:30
Barcelona

M-am trezit pe semi-intuneric, geamul din camera in care dorm da inauntrul cladirii, catre lift. Am scris o fraza, m-am ridicat sa termin de facut cafeaua, tin o tigara intre buze fara sa o aprind si imi dau seama ca nu stiu ce vreau, de fapt, sa scriu.

Profit de faptul ca m-am trezit prima si incerc sa fructific aceasta perioada care se anunta a fi prolifica din punct de vedere al creativitatii. Ma rog… Cred ca m-am trezit si am auzit linistea Montjuicului, pe care nici macar pasarile nu indraznesc sa o tulbure. Imi place oarecum agitatia orasului (in general), dar nu pot refuza niciodata un peisaj superb, pe dealuri cu case inca adormite si palmieri batrani. Sunt in acel moment al vietii in care colectez amintiri formate din peisaje care apar de nicaieri, cu Tibidabo sus, dezvaluindu-si maretia la capatul unei strazi pe care ne plimbam din intamplare. Ma maturizez frumos si inca tresar cand ma gandesc la faptul ca acum mai bine de 10 ani ma trezeazeam devreme pentru a ma vedea cu cei care urmau sa-mi devina prieteni pe viata fara sa fi bagat acest lucru atat de important in seama la vremea aceea. Si tresar pentru ca realizez ca acum acei oameni cu care radeam cu lacrimi s-au mutat aici iar eu zbor singura catre ei. Cat s-a schimbat situatia, cum ne-am facut mari si responsabili.

Aveam nevoie de o pauza iar o pauza este completa abia cand decizi sa o iei departe de locul obisnuit de desfasurare a vietii cotidiene. Mai aprind o tigara, ma uit la soarele care urca incet mai sus, ascult linistea de duminica si observ umbrele modificandu-se pe cladirile despre care doar rufele de la uscat mai spun ca sunt vii.

Duminica e zi de odihna, iar eu ma bucur de somnul celorlalti pentru a nota o amintire. Am renuntat la gandul ca ar fi bine ca ziua sa fie mai lunga. Ori profit de rasaritul de soare cand trebuie ori aleg sa traiesc linistit, fara sa ma simt presata de timpul care trece repede si mult prea sigur.

Mai sorb o gura din cafea, mai arunc o privire peste Montjuic fara a analiza in profunzime, vazand doar peisajul, soarele urca spre un nou final de saptamana (cate, oare, a vazut soarele gri al acestui oras pe alocuri tenebros, cu vant de mare si fara praf?), imi eliberez mintea, ma intind, iau lucrurile ca atare si notez: sunt in Barcelona si n-as fi vrut sa fiu in niciun alt loc in acest moment.

Spun “multumesc, viata”, mai sorb o gura de cafea si ma gandesc, usor incruntata din cauza razelor, la inceputul unei noi zile cu soare de februarie.

Cu drag,
O papusa linistita pe alocuri, prin Barcelona

Advertisements

1 Comment

Filed under In lume