Este incredibil cum te poate reface o ora de somn. Am plecat de joi din Romania, trezindu-ma la ora locala 10:00, si de joi pana astazi (duminica) am cumulat aproximativ 10 ore de somn. In timpul zilei de azi simteam ca o iau usor razna, creierul privat de somn nu mai functioneaza normal. Am dormit dupa-amiaza o ora si intregul meu univers pare sa se fi schimbat.
Ziua de duminica nu a fost parca atat de lunga precum celelalte, desi la fel de plina. La 07:00 am pornit intr-o calatorie in afara Bangkokului, cu doua obiective pe lista: piata plutitoare si ferma de crocodili. Cea de-a doua oprire nu era tocmai o alegere pe care as fi facut-o.
Imi vine sa va spun multe lucruri, cat de fericita ma fac lucrurile mici precum mini-acetona pe care am gasit-o la supermarketul de langa hotel ori Bailey’s-ul dublu cu un cub de gheata si o cireasa confiata langa piscina, la adapost de ploaie, stiind ca ziua de umblat se terminase.
Spuneam, asadar, ca am pornit catre “floating market”. Dupa o calatorie cu masina care a durat aproximativ o ora, timp in care am incercat sa recuperez, minunt cu minut, multele ore de somn pierdute, am ajuns in locul unde am vazut cum se colecteaza uleiul de palmier si cum se obtine zaharul din acelasi arbore si laptele de cocos. O mica asezare saracacioasa, pazita de doi caini lenesi, legati cu lanturi, localnici prietenosi care muncesc acasa la ei si care sunt vizitati de zeci de turisti zilnic. Am stat aproximativ 10 minute, suficient cat sa vedem fiecare operatiune in desfasurare, pestii razboinici tinuti separati, unul cate unul, in sticle transparente despartite si ele, astfel incat pestii sa nu se vada.
Am continuat calatoria si am ajuns la piata plutitoare. Ne-am suit in barcuta-gondola cu motor, mai mica si mai putin stabila decat cea de pe raul Chao Phraya – aici era vorba despre un sat asezat pe o apa linistita, cu un fel de alei printre arbori de mango si palmieri crescuti printre mormane de gunoaie din care rasarea vegetatie luxurianta. In apa in care circulau barci cu motor sau fara, in care aruncau gunoaie si – probabil – isi faceau nevoile, oamenii spalau haine, se scaldau imbracati si se spalau pe dinti. Peisajul iti taie rasuflarea, simti ca nu mai e nimic de zis. Intotdeauna am fost constienta ca, asa cum este loc de mai bine, mereu este loc si de mai rau. Si cat de rau…
Am vizitat piateta cu matasuri groase lucrate sub ochii nostri, cu chinezarii fara legatura cu cultura thailandeza, am stat la taclale pe o bancuta deasupra apei si am visat la o cafea buna.
Ne-am suit din nou in masina si am continuat calatoria catre ferma de crocodili, oprind in drum la un atelier unde se sculpteaza in lemn de tec (si nu numai) mobila cu detalii incredibile, la preturi asemenea. Am gasit, in sfarsit, suportul de betisoare parfumate perfect.
Sunt obosita, maine plecam din Bangkok catre Pattaya, adica mergem la plaja. Stiu ca nu v-am povestit inca despre ferma de crocodili. Pentru ca nu a fost tocmai cea mai placut experienta din viata mea si scrisul inainte de culcare imi rascoleste gandurile si ma agita, gonindu-l pe Mos Ene. In noaptea asta imi doresc si am nevoie sa dorm. Las povestirea despre animale exotice pe maine.
……………………………………………
Azi e maine – e una dintre expresiile mele preferate si imi dau seama acum ca n-am mai folosit-o de multa vreme. Eram datoare cu relatarea despre ultima parte a celei de-a treia zi, vizita la ferma crocodililor. Am ajuns foarte obosita, desi caldura nu a fost naucitoare, asa cum a fost zilnic, in jurul orei 10:00 – am inteles in fiecare zi de ce ghidul nostru ne facea programul crimilal cu incepere de la ora 07:00.
Ferma de crocodili era, asa cum ii spune si numele, intr-adevar o ferma. Sute de reptile erau impartite dupa varsta in mici lacuri create artificial. Impresionanti erau cei din bazinele 20-70 de ani. Puteai cumpara carne pentru 20 de bahi (nu sunt sigura ca acesta este pluralul pentru moneda thailandeza si, din nou, va scriu dintr-un loc fara internet pentru a putea verifica). Taiati un zero si obtineti echivalentul in lei, asadar 2 lei pentru a hrani animalele. Bineinteles ca puteai alege o galetusa mai scumpa, ce continea mai multa carne. Nu m-am aventurat, nu este o distractie pe gustul meu, dar trebuie sa recunosc ca am privit fascinata atunci cand am prins un copil hranind crocodilii care isi faceau loc unul pe langa sau peste altul, asteptand cu gura larg deschisa.
Inca de la intrarea in aceasta zoo (i-as spune) am fost intampinata de elefanti maturi in tarcuri mici, legati cu de cate un picior cu lanturi de aproximativ un metru si jumatate lungime, insotiti de pui, Si pe acestia ii puteai hrani cu bucati de bambus dulce, pe care il cumparai cu 10 bahi.
Tot la intrare doi tigri plictisiti, stand in lanturi, pe care ii puteai atingi si cu care puteai face poze. Am plecat repede, imaginea mi s-a parut sfasietoare.
Programul includea un show de magie (extrem slab si la care m-am plictisit), urmat, in acelasi loc, de show-ul cu elefanti. Atunci cand au adus animalele superbe, dresate, in tarcul mare, am inceput sa gasesc scuze: “sunt animale care au fost mereu folosite pentru munca, si noi dresam cainii etc etc”. Am devenit agitata pe scaun atunci cand am vazut ca dresorii nu aveau tocmai cele mai prietenoase fete, cand am observat betele cu capat ascutit, metalic, cu care ii indemnau sa execute trucurile la vederea carora lumea aplauda si pentru care copiii se bucurau in timp ce mancau inghetata adusa “la botu’ calului”. Am plecat cand show-ul s-a terminat, experimentand o senzatie de febra, de la oboseala cumulata cu sentimentele de vinovatie ca eram acolo si contribuiam la dezvoltarea centrului care mi s-a parut din suflet a fi unul de tortura.
A urmat spectacolul cu crocodili, unde doi thailandezi abuzau de cinci crocodili despre care echipa Rexona spunea ca sunt sedati, impungandu-i cu bete pentru a-i intarata, bagandu-si mainile si capul in gurile lor larg deschise si care se inchideau ulterior cu zgomot ce ma facea sa tresar. Nu am rezistat pana la final, m-am asezat langa thailandeza care ne-a fost ghid timp de trei zile si am fumat, mai obosita si mai trista.
Am pornit catre Bangkok si pe drum am vazut ce inseamna rau, mai rau. Drumurile incepusera sa se inunde, iar cel pe care mergeam noi era cel mai putin afectat (desi pe alocuri apa atingea zeci de centimetri pe autostrada), asadar cel pe care multi dintre cei care trebuiau sa ajunga in capitala il preferau. Am mers incet si dupa vreo doua ore am ajuns inapoi in Bangkok, fericita ca era ultima activitate pe care o aveam planuita pentru ce-a de-a treia si din urma zi.
Acum sunt in Pattaya.
Va imbratiseaza cu dor papusa calatoare
Papusa Ruseasca 