Cumpar povesti

Am dat 3 lei pe o poveste. Toti banii pe care-i aveam in portofel. Nu imi dau seama inca daca imi pare rau sau nu. Poate ca n-ar trebui sa-mi para. Pana la urma, am cumparat o poveste, au fost niste bani investiti in viata mea. Simt, totusi, ca mi-am vandut usor sufletul. Am vrut sa cumpar aceasta poveste si a meritat. Pentru ca mi-am dat seama ca-mi place sa fac astfel de achizitii sentimentale.

De fapt, nu stiu daca mi-am vandut sau am ajutat la vanzarea unui suflet. Insa sufletul unui dependent de heroina este deja amanetat. Deci ma absolv de vina. Sau imi doresc sa fie asa.

Mi-e greu sa va scriu pentru ca povestea in sine nu are nimic special: o fata extrem de slaba, inalta si blonda, pe care am catalogat-o din prima clipa ca fiind drogata, m-a abordat pe strada. Era slovaca, lucra pentru un ong, avea o masina cu numere de Bulgaria si ii furasera geanta cu toate actele. Era diabetica si trebuia sa ajunga la Iasi pentru o conferinta. Acolo avea sa se intalneasca a doua zi cu colegii ei. Si avea lacrimi in ochi si era atat de slaba. Vorbea engleza cu accent slav pronuntat si avea lacrimi in ochi. A meritat cei trei lei chiar daca, in subconstient, am stiut mereu ca totul este o poveste. De fapt, de aceea a meritat – pentru ca am ascultat, timp de cateva minute, o poveste. Avea nevoie de bani pentru benzina, trebuia sa ajunga in Iasi. Era intr-o tara straina, fara telefon, statuse la politie patru ore si ne ruga sa ne rugam pentru ea.

Am atins-o pe brat si am simtit cat de slaba era. Am investit bani in aceasta poveste. Oftez, scot fum subtire si ma indrept si eu. Aveti ceva de vanzare care sa ma scoata din povestea mea?
Cu drag,
O papusa care scrie povesti

Advertisements

3 Comments

Filed under Bucuresti, Romana, Romania de azi

3 responses to “Cumpar povesti

  1. god, ollie… adevarul e ca a fost spookie si aseara si e spooky si acum ca citesc.

  2. Pingback: Maraton de filme, ceaiuri si tigari | Papusa Ruseasca

  3. Guest

    O parcare din spatele magazinului Cocor, ma grabesc sa urc in masina si apare langa mine o fata blonda, inalta, imbracata bine cu blugi, pantofi curati si cu o basma pe cap, cu voce tremurata incepe sa vorbeasca atat de incet incat nu inteleg nimic la inceput, enervata ma uit la ea si incerc sa deslusesc ce vrea, imi spune o poveste cum ca i-au spart masina intr-o parcare mai sus pe strada, ca i-au furat totul si ca ea trebuie sa ajunga la Botosani, ca nu are telefon, ca are nevoie de bani de benzina si daca o pot ajuta, scot portofelul, in transa, ma simt filmata ca la camera ascunsa, stiu ca e minciuna totul, si ii spun cu 50 de lei in mana ca sper sa fie adevarat ceva din ce zice, ii dau banii, fara sa gandesc o secunda cat de multi sunt, stiind ca totul e o scena din “Filantropica”….
    Ma intreb si azi, dupa vreo 6 luni, ce m-a hipnotizat atat de tare atunci, cum am putut sa ii dau acei bani stiind ca minte? Stiind ca e scenariu si ca nici un detaliu nu e relevant…..
    Ma prind in sinea mea ca totul e psihologie, ca pur si simplu altii de zeci de ori mai destepti ca mine au studiat ce gesturi, cuvinte si tonuri ne pot face sa orbim subit si sa ne fie mila, inexplicabil….de o iluzie ce functioneaza exact pe principiul ultimei replici din film: “Va e mila?…..”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s