.

Este pentru prima oara (s-ar putea ca memoria sa ma lase si sa ma insel totusi…) cand incep o scriere in acest jurnal de Bucuresti fara a pune titlu. Pe parcurs voi selecta cateva cuvinte si voi completa spatiul liber de sus, astfel incat acest prim paragraf nu va mai avea niciun sens pentru cei care citesc.

Am pornit dorind sa scriu despre o carte. Si o voi face, insa trebuie sa precizez ca gandurile mi-au tot zburat prin jurnal. Scrisul public te face oarecum vulnerabil. Oamenii interesati de persoana ta stiu mult mai multe despre tine decat tu despre ei. Aproape intotdeauna au un atu. Aproape. Pentru ca, pana la urma, poti sa faci tu research-ul p*z*ii, daca personalitatea si intelectul nu-ti permit mai mult decat ii permit celui vizat, vei putea maxim sa-l impresionezi pe cel vizat cu cunostintele (cacofonie) tale destul de vaste despre el si… atat. Pentru ca oamenii intorc, invart, schimba si sunt in superioritate ori nu.

De multe ori ma trezesc in inferioritate intelectuala. In aceste conditii, poti fie sa accepti gelos si cu coada intre picioare ca nu esti cel mai destept, fie sa accepti usor uimit si cu sete de a invata si de a “fura”… intelect, sau macar vorbe.

Nu stiu de ce am inceput asa, insa simteam nevoia sa scriu aceste cateva paragrafe care mi s-au scurs prin creier timp de cateva minute, si pe care mi-am dorit sa le pun ordonat pe hartia papusii.

De fapt, cum spuneam si la inceput, am deschis acest nou post (cat de impersonal suna pagina mea de jurnal) pentru a va povesti despre o carte. O carte care m-a tinut timp de mai bine de 2 saptamani cu mintea blocata, cu scenarii siropoase care in general nu ma caracterizeaza, si cu o urma de tristete indoliata, legata de pierderea oricarei naivitati existente pana catre adolescenta. V-am pierdut deja.

Cum prezentarea de mai sus a fost mai mult o pierdere a clientilor fideli blogului, mi-e greu sa cred ca cineva a ajuns pana la acest rand. Asadar, te stimez cititorule! Vorbeam despre “Panza de paianjen” de Cella Serghi. In primul rand imi este rusine cu faptul ca habar n-aveam de existenta acestei scriitoare romance pana la primirea manuscrisului.

Totul a inceput intr-o seara de vara (ori sa fi fost primavara-vara?), cand o Ramura a mea mi-a facut cadou cartea ce avea sa-mi umple mintile si noptile. Nu stiu cum sa ma rezum la a spune ca mi-a placut. Nu stiu cum sa incerc sa nu vorbesc despre scenariile pe care mi le-am facut timp de o vara si care, ceva mai sterse, inca se mai plimba prin coltisoarele creierului meu nu tocmai curat.

Vreau sa va recomand o carte putin siropoasa, care m-a tinut in priza si m-a facut sa visez, care m-a dus in Mangalia de altadata, care m-a facut sa-i detest (desi e cam mult spus) pe… cei care au infacut impartelile de pamant si care au decis ca Balcic trebuie sa fie pamant bulgaresc. De fapt da, ii detest, pentru ca mi-au mai luat o parte din mare (de care mi-e atat de dor incat atunci cand ma gandesc la ea simt o oarecare strafulgerare ca de indragosteala adolescentina).

“Panza de paianjen” este… crema cartilor pe care le-am citit in ultima vreme (putine din pacate), pe care o recomand cu caldura gagicilor si care mi-as dori sa aiba un rezumat fructuos si pentru barbatii care sunt prea lenesi ori care au prea putina rabdare pentru a o citi.

Si vreau sa ma intorc in timp, inainte sa ma fi nascut, sa stau pe plaja mare, sa inot in largul fara geamanduri si sa ma indragostesc de un pictor cu ochii verzi.

Daca ati ajuns si pana la acest rand, va spun din nou ca va stimez si va trezesc din visul meu albastru-nisipos, pentru ca… dar nu…

Va spun doar cu drag,
Papusa Ruseasca

Advertisements

2 Comments

Filed under Bucuresti, Bucurestiul Vechi, pauza mediatica, Romania de azi, Romania de ieri

2 responses to “.

  1. Domnisoara,

    Am descoperit cartea asta cand eram prin generala si cand inca mai aveam timp de citit pe indelete. Nu ca acum, cand citesc la metrou sau in troleu.

    Cartea asta m-a facut sa casc ochii mai bine si sa inteleg cum se pot infiripa niste relatii extraordinare. Pacat ca deznodamantul nu poate fi preluat in everyday life.

    Te pup,
    A.

  2. Pingback: Cartea Mironei, de Cella Serghi « Papusa Ruseasca

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s