Ratacirile fetei nesabuite


Stau pe malul piscinei si, desi marea este dragostea mea, nici nu mi-as dori sa fiu in alta parte intr-o zi torida de joi, in Bucuresti. Am terminat acum ceva vreme de citit “Ratacirile fetei nesabuite”, de Mario Vargas Llosa. Cititul este… ca-n viata. Uneori esti in acele perioade productive, cand poti sa citesti roman dupa roman, absorbind fiecare rand si transpunendu-te, in cele mai fericite dintre cazuri, in cartea pe care o citesti, alte ori merge greu, esti detasat si nu poti sa iesi din gandurile tale. Din pacate, atunci cand am inceput sa citesc romanul lui Llosa, eram in cea de-a doua stare si tocmai de aceea mi-a luat foarte mult timp sa reusesc sa duc la bun sfarsit lectura. O carte frumoasa, care te poarta prin colturi ale lumii pe care reusesti sa le vezi exact, datorita descrierilor si amanuntelor (pe gustul meu), cu case vechi si aer salin.

O adevarata poveste de dragoste, ce tine o viata, cu peripetii si turnuri neasteptate, cu o fata nesabuita pe care nu am aflat cum o cheama decat spre finalul cartii. Vorbesc despre aceasta carte insa imi este greu sa va spun lucruri exacte, pentru ca mi-e teama sa nu dezvalui amanunte pe care mi-as dori sa le descoperiti citind, daca nu ati facut-o deja. Vorbesc despre o carte usor de lecturat, care pe alocuri poate sa doara (depinzand de gradul in care te poti identifica cu actiunile si personajele), o carte unde doar doi oameni conteaza cu adevarat si a caror viata se invarte in jurul unui singur lucru – dragostea.

Fata nesabuita il poarta pe baiatul prostut pe trei continente, din copilaria la granite cu adolescenta si pana la varste critice, care duc, inevitabil, catre maturizarea completa si nu numai. Mi-e teama ca devin comerciala, insa vara nu ma lasa sa ma gandesc la altceva in afara de ea, asadar pot sa va spun ca puteti citi acest roman la plaja, fiind, in acelasi timp, o lectura odihnitoare, la fel de potrivita inainte de culcare. Poate ca mi-a fost greu sa intru in pielea personajelor pentru ca fata nesabuita este, totusi, prea nesabuita pe gustul meu, spirirul sau de aventura intrecand limitele autoimpuse, gusturile si perceptiile mele in ceea ce priveste viata.

Abia la final am inceput sa citesc cu adevarat scriitura lui Mario Vargas Llosa. Notez, in general, fraze care imi plac ori cu care ma identific, si am fost incantata sa descopar “Am ramas cu un gust amar cand am inchis. In fine, toti avem perioade mai proaste, cand preferam sa fim antipatici, ca sa ne demonstram dezgustul fata de lume.” Iar atunci cand cei doi m-au purtat in Lavapiés, cartierul din Madrid unde m-am plimbat si am baut cocktailuri mentolate, am zambit usor amar. Am adorat faptul ca el si-a dat seama de diferenta de… soare. Le spuneam prietenilor mei ca nu as putea trai in Barcelona pentru ca soarele este altfel, gri, spre deosebire de soarele galben pe care-l prefer si nu intelegeau remarca mea. In Madrid soarele este frumos. “Desi mic si ticsit de carti si discuri, apartamentul nu era claustrofobic; avea ferestre ce cadeau spre strada prin care patrundea din plin lumina alba si stralucitoare a Castliei, atat de diferita de cea pariziana.” Iar fraza lui Llosa, desi descriind alte vremuri, este atat de actuala: “Eu preferam sa-mi fac traducerile comandate intr-o cafenea vecina, Café Barbieri, unde imi petreceam mai multe ore pe zi traducand, citind si observand fauna care frecventa cafeneaua, fara a ma plictisi catusi de putin, caci ea intruchipa paleta multicolora a recentei Arce a lui Noe ivite in inima vechiului Madrid.”

Inchei foaia mea despre inca o carte pe care am citit-o si mi-a placut spunandu-va ca am exclamat “Ca sa vezi” atunci cand am aflat cum o cheama pe fata nesabuita si lasandu-va pe voi sa descoperiti amanuntele pe alocuri presarate cu erotism ale unui roman care mi-a placut si care m-a convins ca ma voi reintoarce cu placere la Mario Vargas Llosa.

O papusa cu O

Advertisements

4 Comments

Filed under Carti

4 responses to “Ratacirile fetei nesabuite

  1. Eli Eliza

    si cum o cheama?
    stii ca sunt curioasa si mai dureaza pana o sa ajung sa o citesc 😀

  2. o cheama cu “O” 🙂
    Va las sa ghiciti.

  3. Am citit-o. Mi s-a parut foarte faina! Insa tipul, bietul de el, nici nu ma gandesc cum l-am numi in zilele noastre. Atunci ar fi putut fi numit Romantic 🙂

  4. Eh… eu zic ca mai exista. De fapt, sunt eu asa, sigura, ca mai exista.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s