Cartea Mironei, de Cella Serghi

Primul lucru pe care l-am facut atunci cand am deschis ascest “new post” a fost sa caut o fotografie a cartii. M-am razgandit. De cele mai multe ori coperta nu are nicio relevanta (poate doar vizuala, pentru cel care o citeste si caruia, dupa ce a terminat-o, cand isi reaminteste de ea, ii vine in minte imediat imaginea copertii).

Povesteam candva ca am citit Panza de Paianjen, semnata de aceeasi autoare necunoscuta pana la acel moment pentru mine. Mi-au placut romatismul si scriitura usoara, care a reusit sa ma transpuna intr-o alta dimensiune, mi-a placut marea omniprezenta si am decis sa o mai citesc pe Cella Serghi. Am cumparat, asadar, Cartea Mironei. Am inceput sa o citesc in vara, la umbra unei terase cochete, intr-o casa calda, din Breaza. Ascunzandu-ma tot timpul in spatele cliseului “nu am timp” am reusit, pe bucatele, sa termin cartea abia acum cateva zile.

La inceput nu mi-a placut si nu m-a captivat insa, hotarata sa dau o sansa fiecarei carti de care ma apuc si care nu-mi place din start, am citit si, usor-usor, paginile mi-au zburat prin fata privirii si prin suflet si am incheiat romanul.

Nu am de gand sa fac o recenzie (nici nu as sti, probabil, cum) si aceste cuvine nu au nicio relevanta pentru altcineva in afara de mine, insa vreau sa consemnez faptul ca am mai bifat o carte pe care probabil ca voi uita in scurt timp, ca am citit-o. Si daca uit, randrile mele imi vor reaminti ceva. Nu este o carte care sa ma fi impresionat in vreun fel, nici o carte care sa-mi fi transmis o stare.

Este un roman presarat cu cateva pagini de istorie, de razboi (cel de-al Doilea Mondial), care, aproape inevitabil (si de inteles, de altfel), se leaga de cateva povesti de dragoste oarecum neterminate – scriitoricesc – si prea putin dezvoltate pe gustul meu de romantica in carti.

Mirona este o tanara care are o viata destul de tumultoasa (din cauza razboiului, a familiei si nu numai) si care nu vrea altceva decat sa scrie, sa-si termine cartea. Talentul Cellei Serghi este oarecum limitat de lipsa experentei si a rabdarii (as spune eu, strict din postura de cititor si nu de critic). Lipsa rabdarii pentru ca simt ca acel roman putea fi revizuit si clar imbunatatit, cu “riscul” de a fi capatat mult mai multe pagini. Am simtit ca a inceput oarecum promitator si ca nu s-a incheiat – ce se intampla cu Fana, ce dezvaluie romanul, incotro se indreapta viata Mironei.

Am citit Cartea Mironei si in mod sigur voi lectura si alte romane ale autoarei, desi aproape ca am convingerea ca niciunul nu va fi la fel de captivant ca Panza de Paianjen.

Nu cred ca am avut ceva de invatat insa am experimentat o lectura usoara, placuta, tocmai buna pentru o seara linistita, in care iti doresti sa adormi cu mintea limpede, relaxata. Singurul moment care m-a scos oarecum de pe linia de plutire a fost cel in care Cella Serghi descrie scene din viata de lagar. Daca nu as fi citit inainte carti despre acest sbiect, daca nu as fi vazut filme avand acelasi subiect principal si daca nu as fi avut discutii interminabile despre aceste orori, probabil ca m-ar fi afectat descrierea din Cartea Mironei. Nu s-a intamplat acest lucru. Am trecut peste acele pagini fara sa ma implic emotional prea tare.

Am ajuns la finalul cartii intrebandu-ma ce a vrut, de fapt, Cella Serghi sa transmita si de ce s-a pierdut in detalii si actiuni pe care nu le-a consemnat temeinic, asa cum poate ca ar fi trebit sa o faca.

O papusa care citeste din nou

Advertisements

5 Comments

Filed under Bucuresti, Bucurestiul Vechi, Calea Victoriei, Romania de ieri

5 responses to “Cartea Mironei, de Cella Serghi

  1. Alina Dumitrescu

    Bun gasit! Papusica, n-ai priceput mai nimic din Cella Serghi si scrierile ei. E newvoie de o punere in contextt si de o anumita complicatie sufleteasca si artistica pentru a intelege si vibra cu scrierile ei.
    Ramîi mai bine papusica.
    Zi buna!
    A Dumitrescu

  2. Ei, mi-e greu sa cred ca tu chiar crezi ca nu am inteles nimic 😉

    Punere in context? Vag. Poate ca ar fi trebuit sa citesti si celalalt post despre Cella Serghi inainte sa imi spui fin ca sufletul meu este simplu si artistic gol. Sau poate chiar este si voiam sa-ti demonstrez eu contrariul prin acest comment.

  3. :(

    imi este dor de tine papusica

  4. no, draguta!

    deci sa inteleg ca tre’ sa-ti dau cadou carti de acum inainte? 🙂 zi-mi ce? si fac rost :p

  5. tare, tare! smart, ca de obicei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s